Micaela Gomez locuiește de patru luni în România, fiind căsătorită cu un român, și este curioasă să descopere ţara adoptivă. Tocmai din acest motiv vizitează orașele ţării noastre, iar în urmă cu două săptămâni s-a aflat în orașul de la malul Mării Negre, Constanța. Cu această ocazie a realizat și un vlog care a adunat extrem de multe vizualizări, iar cei ce o urmăresc au putut afla lucruri interesante despre orașul nostru.
Focus Press a dorit să afle ce părere are despre Constanța, dar și ce orașe din România îi plac. Aceasta ne-a declarat că a rămas impresionată de Sinaia și Sibiu, iar deși a vizitat și Castelul Bran, tot Castelul Peleș i se pare mai interesant.
Iubește țara, oamenii de aici, care i se par foarte sociabili și prietenoși, spune Micaela.
Revenind la părerea pe care și-a conturat-o despre orașul de la malul Mării Negre, Micaela spune că i-a plăcut foarte mult și că va reveni cât de curând, mai ales că s-a dat startul sezonului estival. Totuşi, aspectul negativ pe care l-a sesizat, pentru că a vizitat doar stațiunea Mamaia și Centrul Vechi, este acela al mizeriei și faptul că infrastructura lasă de dorit.
Reporter: De cât timp locuiți în România?
Micaela Gomez: Locuiesc în România de patru luni și jumătate, iar asta pentru că soțul meu este român. Înainte de a ne stabili în România am locuit împreună în Kusadasi, Turcia, Barcelona, Spania. În prezent sunt rezident al României, dar am mai fost în 2019 ca turist. Locuiesc în Ploiești.
Reporter: Ce orașe din România ați vizitat până acum?
M.G.: Până acum am vizitat București, Sibiu, Sinaia, Râșnov, Brașov, Bușteni și Constanța. România este o țară frumoasă, are peisaje foarte frumoase în multe părți ale țării. Are munți, plaje, câmpii. Cred că are de toate.
Reporter: Când ați vizitat Constanța?
M.G.: Am vizitat Constanța pe perioada Sărbătorilor Pascale.
Reporter: Ce zone din Constanța vă plac cel mai mult? Plaja? Centrul vechi, Piața Ovidiu?
M.G.: Îmi place foarte mult stațiunea Mamaia. Are plaje întinse și un serviciu gastronomic bun, pentru a petrece o zi excelentă la mare. Centrul vechi este frumos, dar prefer stațiunea Mamaia.
Reporter: Cum vi se pare acest oraș? Curat, are tot ce ar trebui să aibă un oraș turistic?
M.G.: Orașul este frumos, dar cred că, fiind atât de important pentru turismul românesc, ar trebui să fie mai curat și să aibă piețe, drumuri și trotuare în stare perfectă.
Reporter: Ce oraș vă place cel mai mult în România?
M.G.: De fiecare dată când vizitez un oraș nou mă îndrăgostesc de peisajele acestuia, dar orașele mele preferate sunt Sinaia și Sibiu.
Reporter: Cum vi se par oamenii din România?
M.G.: Iubesc românii, cred că seamănă cu noi, argentinienii. Cred că românii sunt prietenoși, politicoși și le place să vorbească mult, la fel ca argentinienii. Și, deși învăț limba, mă înțeleg foarte bine cu românii. Îmi place să vorbesc cu ei.
Reporter: Vă este dor de Argentina?
M.G.: Mi-e dor de familia mea, de mama mea, de frații mei, de mătușa mea și de prieteni. Mi-e dor de țară, dar nu atât de mult, pentru că îmi place să cunosc locuri noi, iar România îmi place foarte mult.
Focus Press a discutat cu Micaela, realizând un scurt interviu online.
Iată mai jos declarațiile acesteia:
”Constanța mi s-a părut un oraș unic, pentru că este un oraș de coastă cu deschidere la mare. Este un amestec de istorie, clădiri vechi, monumente arhitecturale, construcții impunătoare care se îmbină cu marea, cu plaja, restaurantele, muzica bună, mâncarea delicioasă, clima foarte bună. Stațiunea Mamaia mi-a plăcut foarte mult, m-a surprins plăcut și culoarea mării, o culoare divină. Mereu spun pe rețelele mele de socializare că se numește Marea Neagră dar culoarea este un amestec de turcoaz, albastru deschis, este o culoare frumoasă. Mi-a plăcut foarte mult că sectoarele de plajă sunt mari. Acum mă aflu în Ploiești, unde și locuiesc. Îmi place Ploiești, centrul din Ploiești. Am vizitat Sinaia, munții, zăpada, este un oraș arhitectural, foarte curat, bine organizat. Am fost și în Bușteni, Brașov și Sibiu. Până acum orașul meu preferat este Sinaia, pentru că voi mai vizita. Consider că, Castelul Bran, Castelul lui Dracula este un important obiectiv turistic din România, dar mie mi-a plăcut mai mult Castelul Peleș.”
Pe Micaela Gomez o puteți urmări pe pagina de Instagram @unaargentinaenrumania și pe canalul de YouTube: dondenosdespertamoshoy.
Loredana MIHAI


























