Focus Press continuă seria interviurilor online, de această dată o avem invitată pe Mihaela Andrei, consilier local liberal, care ne-a vorbit despre administrația locală cu plusuri și minusuri, punctând necesitatea unui Plan Urbanistic General precum și un registru al spațiilor verzi în municipiul Constanța, dar și despre necesitatea urgentă a unui sistem de termoficare. În plus, aceasta este de părere că după 20 de ani de administrație social-democrată este nevoie de o schimbare, constănțenii au nevoie de ”altceva”.
Iată un fragment din interviu, iar restul vă invităm să îl urmăriţi în VIDEO!
Rep.: Ce proiecte credeți că sunt necesare în momentul acesta în Constanța?
M.A.: Nu poți să dezvolți Constanța atâta timp cât ai țevile găurite în pământ, mă refer la RADET, atâta timp cât noi dăm pe an 60 de milioane subvenții, pentru că noi nu am reușit să avem o termoficare modernă, nu am reușit să schimbăm infrastructura aceasta de distribuție a agentului termic. Acest sistem funcționează din 1960-1970, normal că nu poți să ai o dezvoltare dacă noi 60 de milioane îi dăm pe subvenții care nu ar mai fi fost necesare dacă ar fi fost schimbat acest sistem, dacă termoficarea ar fi fost modernă. Prețul la gigacalorie ar fi fost redus cu jumătate și nu ar mai fi fost nevoie de o subvenționare, așa noi plătim dublu și reprezintă pierderi, în primul rând. În al doilea rând, începem cu amenajarea teritoriului, ne trebuie un PUG, un registru al spațiilor verzi, nu poți să ai o dezvoltare cu, construcții haotice. În al treilea rând, lipsa spitalelor, a sistemului sanitar care este extrem de defectuos. Noi nu am avut alocați bani de la buget pentru modernizarea Spitalului de Boli Infecțioase. Sunt lucruri de care ne-am lovit, ne lovim de mulți ani încoace, nu este o problemă care a început anul trecut, ci acum 20 de ani și s-a adâncit și nimeni nu a stopat această adâncire, iar prin măsurile luate au adâncit și acest sistem sanitar. Lângă Spitalul de Boli Infecțioase sunt niște clădiri lăsate în paragină, grupul liberal a adus în atenția actualei administrații acest lucru. Nu cred că mai are rost să dăm vine pe cineva, important este ca acum să găsim toate resursele necesare ca să ieșim din această criză, din această pandemie care ne-a lovit pe toți. Este un lucru extrem de trist ceea ce se întâmplă. În al patrulea rând sunt investițiile care ar aduce venituri la buget, patinoare, bazine de înot, modernizările școlilor. Am fost la Cluj și am văzut o școală cu senzori de umiditate, adică dacă spațiul acela devine prea aglomerat, imediat se declanșează anumiți senzori și se aerisește încăperea fără să deschizi geamul. Ce am propus este ca în școli să ai un loc unde să îți aștepți copiii; noi la ora actuală ne așteptăm copiii în stradă, în ploaie și invers. Sunt multe lucruri despre care aș putea să vă vorbesc, dar în primul rând o să revin la RADET și o termoficare nouă, o dezvoltare fără planul urbanistic general și un registru al spațiilor verzi, nu există.
Rep.: Ce credeți că îi nemulțumește pe cetățeni cel mai mult, referitor la conducerea administrației locale?
M.A.: În perioada aceasta cred că îi nemulțumește coronavirusul, toată lumea este concentrată pe cum să prevină și cum să se protejeze și să ajute. Mi-a plăcut să văd solidaritatea românilor în aceste momente, dar lăsând la o parte această situație critică, cel mai mult îi nemulțumește infrastructura, din punctul meu de vedere. La ora actuală Constanța nu are străzi asfaltate și trotuare asfaltate. În plus, ți se pune o barieră în momentul în care mergi la primărie. În 2020 există un zid între primărie și cetățeni. (…) Nu avem spații de joacă, spațiile verzi, cele pe care le avem nu sunt amenajate la standardele pe care ni le-am dori. Nu avem o pistă de bicicliști, nu știu dacă avem 30 de metri, pe bulevardul Tomis și mai este și în Mamaia. Sunt oameni care vor să meargă la muncă cu bicicleta, mobilitatea urbană este foarte importantă.
Rep.: Referitor la spațiile verzi, în ce zone ați identificat că ar putea să se amenajeze, așa cum își doresc constănțenii?
M.A.: Sunt foarte multe spații, terenuri și zone unde ar putea fi amenajate spații verzi, mai ales acum cu dosarul retrocedărilor, unde multe terenuri au fost luate înapoi și au fost inventariate în patrimoniul primăriei. Ele ar putea fi folosite foarte bine ca și spații verzi, dar ne trebuie un PUG și un registru al spațiilor verzi. În zona Inel 2, colegul meu Costin Avătavului identificase două terenuri unde foarte ușor puteau fi transformate în spații verzi și știu că s-a luptat foarte mult în primărie să le transforme, dar nu a reușit. Eu am avut și un proiect privind amenajarea parcului Tăbăcărie, a fost primul meu proiect în calitate de consilier local. Acolo există doar o zonă amenajată de plimabare de aproximativ 25%, iar în restul de 75% constănțenii nu se plimbă, sau acea pistă de biciclete care ar putea fi amenajată în jurul Lacului Tăbăcărie. Ceea ce mai consider necesar este amenajarea scuarului de pe marginea trotuarelor. Ar putea fi înverzite, ar schimba aspectul orașului. Eu am cerut, grupul liberal a făcut proiect în acest sens, de 300 de hectare de spații verzi, dar nu l-am văzut încă în comisii sau pe ordinea de zi.
L.M.


























