În Pastorala la Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, Arhiepiescopul Tomisului, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, susține că „societatea secularizată amenință cu scoaterea omului din sacru și ancorarea lui în materialitatea lumii trecătoare”.
Ierarhul Tomisului mai susține că, „astăzi, unii au rămas în nepăsare, făcând din nașterea lui Hristos o sărbătoare în care accentul se pune pe materialitatea lumii trecătoare și nu pe Hristos” .
Vă redem, în rândurile următoare, Pastorala integrală a IPS Teodosie la Nașterea Domnului Nostru Iisus Hristos:
„în anul mântuirii 2024
NAȘTEREA CEA DUPĂ TRUP A FIULUI LUI DUMNEZEU,
EXPRESIA IUBIRII ABSOLUTE
Iubitului cler, cuviosului cin monahal și poporului lui Dumnezeu din întreg cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului, har, pace și bucurie, iar de la Noi,
arhierească binecuvântare
Iubiți fii duhovnicești,
Fiul lui Dumnezeu, Născut din Tatăl mai înainte de veci, la „plinirea vremii” (Gal. 4, 4) ia trup omenesc din Sfânta Fecioară Maria, și aduce iubirea absolută a lui Dumnezeu pentru creație în general și pentru om în special. Nașterea cea după trup a Fiului lui Dumnezeu este începutul tainei celei mari a întregii creștinătăți, taină despre care vorbește Sfântul Apostol Pavel când spune: „Cu adevărat mare este taina creștinătății: Dumnezeu S-a arătat în trup” (I Tim 3, 16). Măreția acestei taine se dezvăluie tocmai din faptul că Însuși Fiul lui Dumnezeu se naște în timp, în mod supranatural, de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria, pentru a împăca firea umană căzută în neascultare față de Dumnezeu.
Prin nașterea Fiului din Sfânta Fecioară, Unul din Sfânta Treime devine frate al întregii umanități, iar smerenia Sa zguduie din temelii cerul și pământul. Astăzi Fiul, cel Unul Născut din Tatăl mai înainte de veci, ia trup omenesc făcându-Se întru toate asemenea nouă, afară de păcat, ca mai apoi să ridice firea noastră până în iubirea Sfintei Treimi. Iubirea cea nesfârșită a lui Dumnezeu, în acest moment cheamă întreaga omenire să se ridice din starea de nepăsare și indiferență și să răspundă acestei iubiri prin îndreptarea ei, atât către Dumnezeu cât și către aproapele. Numai prin iubirea aproapelui mărturisim, prin fapte, iubirea lui Dumnezeu, Care este „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6).
Dreptmăritori creștini,
Cunoaștem din epistola către Galateni că Fiul lui Dumnezeu se naște în timp „la plinirea vremii”, iar nașterea Sa este anunțată întregii omeniri. Păgânii din vremea aceea, care, neavând lege din fire făceau cele ale legii, observă pe cer steaua care anunța nașterea Împăratului Hristos și o urmează până la Ierusalim. Ajunși aici, steaua nu le-a mai arătat drumul către Hristos, iar ei, în dorința lor arzătoare de a se închina Împăratului tuturor, cer sfat de la regele țării, lui Irod, cu nădejdea că acesta le va îndeplini cererea și le va putea alunga tristețea. Și l-au întrebat pe el: Unde este să Se nască Hristos? Iar Irod i-a întrebat, la rândul său, pe cărturarii iudei, care i-au vestit, cu încredințare mare, că în Betleemul Iudeii urma să Se nască, căci așa este scris la proorocul Miheia.
Intențiile lui Irod nu sunt cele exprimate către magi și anume că și el ar dori să se închine Pruncului, ci își ascunde înaintea lor gândul cel rău prin care urmărea să ucidă pe Hristos. Vestea magilor despre nașterea unui mare împărat în pământul Iudeii îl sperie pe Irod care, cu vicleșug caută să afle exact locul nașterii pentru a ucide pe oricine îi amenință tronul. Iar dacă drumul magilor s-a făcut prin descoperire dumnezeiască, pentru că încă nu se plinise vremea ca Pruncul Nou Născut să părăsească această lume, un înger se arată magilor, după ce aceștia L-au descoperit pe Prunc și I s-au închinat cu bucurie mare și cu daruri, și i-a îndrumat ca pe o altă cale să se întoarcă în țara lor.
Văzând că a fost înșelat de magi, care nu i-au mai dezvăluit locul nașterii lui Hristos, Irod, de teamă că s-a născut un Împărat mai mare decât el, acaparat de ură și invidie, dă porunca cea fără de lege, ca soldații săi să meargă în Betleem și să ucidă toți copiii, de doi ani și mai mici, după timpul aflat de la magi. Și s-a împlinit atunci această mare fărădelege și cruzime, vestită de Proorocul Ieremia care spune: „Glas în Rama s-a auzit, plângere și tânguire multă; Rahela își plânge copiii și nu poate să se mângâie pentru că nu mai sunt!” (Matei 2, 18). Dar, cum toate se află în mâna lui Dumnezeu, sufletele acestor copii nevinovați s-au suit la Cer, în sânul lui Avraam, devenind primele jertfe vii și fără prihană din ceata cea numeroasă a Mucenicilor creștini care s-au arătat mai apoi, de-a lungul veacurilor, până azi.
Iubiți credincioși,
Nașterea Fiului lui Dumnezeu oferă omenirii modelul suprem de iubire și smerenie. Fiind prin ființă Fiul lui Dumnezeu, din iubire pentru om, se smerește pe Sine și se naște în iesle, înconjurat de necuvântătoare, căci lumea pentru care S-a întrupat era prinsă în valurile vieții pământești. Totuși, pe câmpurile din jurul peșterii erau păstori care făceau de strajă în jurul turmelor și aceștia au văzut lumina stelei și au venit în întâmpinarea Pruncului. Lumea pentru care Hristos S-a smerit pe Sine, nu a realizat atunci importanța marelui eveniment ce punea începutul istoriei mântuirii oamenilor, nu a înțeles că singurul motiv de bucurie real din lume este nașterea Celui care va deschide neamului omenesc porțile Raiului. Astăzi, unii au rămas în nepăsare, făcând din nașterea lui Hristos o sărbătoare în care accentul se pune pe materialitatea lumii și nu pe Hristos. Sunt însă și oameni care vin la Biserică și așteaptă cu mare bucurie sărbătoarea înnoirii Nașterii Pruncului Iisus și se pregătesc pentru acest mare praznic prin post, rugăciune și Taina Sfintei Spovedanii și a Sfintei Împărtășanii.
Prin nașterea Sa, Fiul lui Dumnezeu exprimă desăvârșit faptul că umanitatea nu este singură în valurile lumii acesteia, nașterea din Betleem fiind temeiul iubirii lui Dumnezeu față de om și de creație. Împăcarea dintre Dumnezeu și om își vădește importanța în zilele noastre când societatea secularizată amenință cu scoaterea omului din sacru și ancorarea lui în materialitatea lumii trecătoare. De aceea, pentru credincioși, nașterea Mântuitorului Hristos este așteptată cu multă trăire duhovnicească, cu o pregătire aparte care pune accentul pe valoarea sufletului și nicidecum pe cele materiale. Iată de ce a fost necesară întruparea Fiului lui Dumnezeu. Pentru ca potrivnicia omului manifestată prin neascultare, să fie transformată în binecuvântare. Prin aceasta Mântuitorul Hristos vine în maximă apropiere de noi și ne vestește bunătatea și iubirea lui Dumnezeu Tatăl și a Duhului Sfânt pentru întreaga creație.
Modelul iubirii și smereniei lui Hristos devine, după întruparea Sa, temeiul trăirii tuturor în iubirea lui Dumnezeu. Starea de egoism dintre oameni se convertește prin Hristos în iubirea față de aproapele, iar această convertire aduce comuniunea dintre cer și pământ, prin coborârea în Betleem a cetelor de îngeri care cântau: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire”.
Dreptmăritori creștini,
Lumea este chemată la trăire în iubire după modelul Sfintei Treimi, acest model de viață aducând cu sine comuniune și fericire. Dar fericirea nu este un „dat”, ci un țel spre care omul trebuie să tindă permanent, prin efortul personal exercitat în fiecare zi, de a urma dreptății și adevărului și de a te lupta mereu cu răul și cu păcatul. Pentru a ajunge însă la această fericire deplină se cuvine ca fiecare să experimenteze iubirea adevărată, lipsită de orice egoism, care duce la adevărata fericire. Experiența răului în viața omului întunecă fericirea și răcește dragostea față de Dumnezeu și față de semeni. Prin faptul că Dumnezeu ne-a făcut părtași la tot binele, suntem datori să fim responsabili și să căutăm permanent realizarea faptelor bune pentru semenii noștri. „Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 8 ), de aceea întreaga Sa lucrare pentru om și cu omul o realizează din iubire, pentru ca să ne crească și pe noi în iubire.
Așa cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, „cel ce iubește pe Dumnezeu nu poate să nu iubească și pe tot omul ca pe sine însuși…” , iar de aici înțelegem că fapta cea bună este manifestarea firească a omului care iubește pe Dumnezeu. Faptele bune față de Dumnezeu sunt acelea care au drept temelie credința, nădejdea și dragostea (I Cor. 13, 1, 28). Prin credință omul își însușește adevărurile legilor lui Dumnezeu, iar prin nădejde el așteaptă cu răbdare împlinirea celor crezute, după cum, prin căldura dragostei el se luptă statornic în viața aceasta, ca să împlinească ceea ce crede. Această luptă nu se va sfârși decât atunci când cele crezute și nădăjduite se vor împlini, toate topindu-se în focul iubirii veșnice a lui Dumnezeu în Biserica triumfătoare din cer.
Iubiți fii duhovnicești ai acestor meleaguri apostolice,
Nașterea Fiului lui Dumnezeu în ieslea din Betleem ne îndeamnă pe fiecare în parte la urmarea în cuvânt și faptă a Mântuitorului Hristos, Calea, Adevărul și Viața noastră a tuturor. De aceea, cu părintească dragoste vă îndemn să-L căutăm pe Hristos în rugăciune, în lucrarea faptelor bune și în darul Sfintei Liturghii. Având nădejde tare în Dumnezeu, ne rugăm ca îndemnurile acestea să devină lucrătoare, iar iubirea să fie cea care guvernează sufletele tuturor. De aceea ne rugăm lui Dumnezeu să vă binecuvinteze cu darurile Sale cele bogate și să vă ajute în urcușul duhovnicesc al lucrării faptelor bune în iubire, credință și nădejde.
Prin faptul că avem binecuvântarea de a trăi la Tomis, în acest pământ preaiubit de Dumnezeu, unde Sfinții Apostoli Andrei și Filip au adus în inimile strămoșilor noștri atât peștera Betleemului cât și pe Pruncul din ea, avem datoria de a ne face prin fapte următori lor, pentru ca neamul nostru să rămână în iubirea lui Dumnezeu. Peștera Sfântului Apostol Andrei reprezintă pentru noi ieslea nașterii creștine a poporului român, lucrarea celor doi Sfinți Apostoli având roadă de aproape două mii de ani.
Vă îndemn pe toți, precum Sfântul Apostol Andrei, care a adus în inimi lumina nașterii Mântuitorului Hristos, să primiți și din partea mea ca Păstor al vostru și urmaș smerit al Sfântului Andrei, pe Pruncul Hristos, făcând inima voastră iesle curată și să-L rugați să rămână cu voi pururea.
Vă dorim, tuturor, să petreceți cu pace și cu bucurie sfântă aceste minunate zile de prăznuire, iar Anul Nou, care se apropie, să ne găsească mai bogați în credință, bunătate și iertare, mai aproape de Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.
Sărbători fericite! An Nou binecuvântat! Întru mulți și fericiți ani!
Al vostru Arhipăstor,
pentru tot binele doritor
și către Hristos Cel Născut la Betleem rugător,
† TEODOSIE
ARHIEPISCOPUL TOMISULUI” .
A.V.
