Inspectoratul Școlar Județean Constanța va trebui să constituie o comisie pentru repartizarea copiilor refugiaților în unitățile de învățământ.
„Prin adresa Ministerului Educației cu nr. 9.109 din 04.03.2022, am fost informați că, la nivelul inspectoratelor școlare, se va constitui o comisie pentru coordonarea activității de repartizare a preșcolarilor/elevilor la unitățile de învățământ în care pot desfășura activități educaționale, precum și în instituțiile în care vor beneficia de asistență psihopedagogică și consiliere. Această adresă se referă la elevii ucraineni sosiți pe teritoriul României, care pot fi înscriși în grupe/ clase/formațiuni de studiu din unitățile de învățământ preuniversitar ca audienți“, a precizat prof. Sorin Mihai, inspectorul școlar general constănțean.
Activitatea comisiei va debuta în termen de 24 de ore de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență ca va fi adoptată în acest sens. Ministerul Educației va elabora o procedură specifică de organizare și funcționare a comisiei.
Copiii refugiaților vor învăța limba română în școli.
V.I.



























