Elyiahu Swisa este cetăţean israelian, născut în anul 1981, domiciliat în Bnei Brak. Pe numele lui a fost emis un mandat de arestare de către autorităţile din Tel Aviv, fiind depistat la Constanţa. Pe 11 februarie, a fost prezentat Curţii de Apel Constanţa, acolo unde a fost arestat preventiv, urmând să fie extrădat.
Elyiahu Swisa este cercetat de autorităţile israeliene (Judecătoria din Tel Aviv) în dosarul penal nr. 33902-03-17, pentru săvârşirea infracţiunilor de viol, tentativă de sodomie asupra unui minor cu vârsta sub 16 ani, care este membru al familiei, acte indecente asupra unui minor sub 16 ani care este membru al familiei, acte indecente şi forţate asupra unui minor care este membru al familiei, acte indecente fără consimţământ, toate din Codul penal israelian, fapte penale incriminate şi de legea penală română.
Mandatul de arestare a fost emis pe 19.11.2017 şi a fost actualizat la data de 6.11.2022 de către Curtea Magistraţilor din Tel Aviv –Yaffo.
„Dispune emiterea, de îndată, a mandatului de arestare provizorie în vederea extrădării pe numele persoanei urmărite SWISA ELIYAHU şi comunicarea acestuia, potrivit legii. În baza art.52 şi art.53 din Legea nr.302/2004, republicată, soluţia se comunică de îndată direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei, Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul I.G.P.R. şi Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. Acordă termen în vederea continuării procedurii de extrădare la data de 15.03.2023, în scopul depunerii cererii de extrădare şi documentelor anexă„, potrivit minutei judecătoreşti a Curţii de Apel Constanţa.
L.B.