La Complexul Muzeal de Științe ale Naturii (CMSN) Constanța a avut loc sâmbătă, 14 iunie a.c., o redeschidere a Delfinariului, cu fanfară, pâine și sare, plus un moment al declarațiilor oferite de președintele Consiliului Județean Constanța (CJC), Florin Mitroi, respectiv directorul CMSN, Gelu Dănuț Dincă. Cu această ocazie, cei doi au vorbit despre lucrările de reparații și întreținere derulate în ultima perioadă la Delfinariu și în celelalte secții ale complexului, cât și despre planurile privind achiziția de noi delfini. În momentul de față Delfinariul mai are un singur delfin, iar reprezentațiile de anul acesta vor continua alături de ucrainenii de la Harkov.
Colaborarea Delfinariului din Constanța cu ucrainenii de la Harkov a început în 2022, atunci când Consiliul Județean Constanța a primit o solicitare din partea complexului din Ucraina de a ajuta cu relocarea mai multe mamifere. În acel moment, Rusia bombarda Harkov, oraș în care se află un impresionant delfinariu. După multe diligențe și documente între partea română, Ministerul Mediului etc., 4 delfini de la Harkov și antrenorii acestora au ajuns la Constanța. Au urmat reprezentații comune ale delfinilor aparținând CMSN (Ni-Ni și Chen-Chen) și cei 4 delfini din Ucraina, plus antrenorii acestora. A fost încheiat și un contract pentru ca antrenorii din Ucraina să fie plătiți – contract ulterior contestat și intrat în verificări ale unor diverse instituții abilitate.
Chen-Chen și puiul ei Baby, rezultat din împerecherea cu un delfin de la Harkov, au murit
Între timp, unul dintre delfinii aparținând CMSN a decedat, la fel și puiul Baby, care se născuse în captivitate după sosirea delfinilor din Ucraina.
Anunțul în legătură cu puiul Baby a fost făcut de conducerea CMSN în iulie 2024: „Cu regret, vă aducem la cunoștință încetarea din viață a puiului de delfin cunoscut publicului cu numele „Baby”. Facem precizarea că acesta este produsul de concepție a două variații ale specie Tursiops truncatus Gilly, provenite din areale diferite (China și Ucraina – n.r.). Contrar evoluției favorabile a puiului născut în captivitate, decesul a survenit subit. Rezultatul examinării anatomo-patologice a evidențiat fără echivoc existența afectării organelor vitale (în principal plămânii și ficatul) de natură acută, incompatibilă cu viața. Având în vedere evoluția bruscă a acestei afecțiuni, nu putem exclude o componentă genetică. Realitatea obiectivă la nivel global indică o rată scăzută de supraviețuire a puilor de mamifere marine născute în captivitate”.
În martie anul acesta a murit și femela care îl născuse pe Baby: „În data de 02.03.2025, in jurul orei 9 dimineața, la secția Delfinariu a Complexului Muzeal de Științe ale Naturii a decedat un exemplar de delfin, femela Chen- Chen”.
Scurtă istorie a delfinilor de la CMSN
În 2010, la la Delfinariul Constanța au fost aduși 3 delfini. Pei-Pei, Chen-Chen și Ni-Ni: un mascul şi două femele, născuţi în captivitate, care au ajuns în țara noastră cu ajutorul unui transport special. Pentru aducerea lor, a fost semnat, la acea dată, un protocol între Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța și Aquariumul din Beijing. Costurile legate de aducerea delfinilor s-au ridicat la 160.000 de lei. Din păcate, în 2013, a murit delfinul Pei-Pei. În 2025 a murit și Chen-Chen.
Însă, Delfinariul din Constanța nu a avut, de-a lungul timpului, doar cei trei delfini aduși din China, dintre care azi trăiește doar unul, Ni-Ni. În anul 1986, pe 28 august, au fost capturate cinci exemplare de delfini din specia Tursiops Truncatus, care au fost aduse la bazinul Delfinariului Constanţa. Dintre cei cinci, a ieșit în evidență Mark, care a încântat publicul din Constanța și nu numai, la Delfinariu, preț de 23 de ani. După 23 de ani de captivitate, la vârsta de 31 de ani, delfinul Mark a decedat. Mamiferele din specia lui au o durată medie de viață de 25-30 de ani.
Ce urmează la Delfinariul din Constanța?
Actuala conducere a Consiliului Județean Constanța a precizat că există intenția achiziționării a trei noi delfini, care să se alăture lui Ni-Ni (care are, în momentul de față, vârsta de 19 ani). Însă, prețurile nu sunt deloc încurajatoare: „Am găsit și la 400.000 de euro un delfin”, a declarat președintele CJC Florin Mitroi; prin urmare, se verifică ce alte variante mai ieftine există pe piață și, evident, cu respectarea normelor Uniunii Europene. Pe lângă delfini, complexul are în plan și achiziția a 3 lei de mare.
În prezent, la Delfinariu mai puteți admira și o focă – are vârsta de 9 ani și se află la CMSN din 2016. În legătură cu reprezentațiile delfinilor, tot sâmbătă, 14 iunie a.c., conducerile CJC și CMSN au anunțat că a fost semnat un contract cu ucrainenii de la Harkov, așa încât în acest sezon estival, începând de duminică, 15 iunie 2025, veți putea admira reprezentațiile cu mamifere – preț bilet: 66 lei, în care este inclusă și vizitarea Microrezervației. Program și detalii achiziție bilete: https://www.delfinariu.ro/








Alexandra CUCU
Citește și:



























