Joe Biden, președintele SUA a declarat vineri, 20 octombrie a.c., că intenţionează să candideze pentru al doilea mandat în 2024, precizând că nu a luat încă o decizie oficială, transmite AFP, citat de Agerpres.ro
Acesta împlinește în luna noiembrie vârsta de 80 de ani.
Întrebat de canalul MSNBC, liderul democrat de la Casa Albă a răspuns că dacă nu s-a hotărât imediat este pentru că, de îndată ce ar face anunţul,”se activează o serie întreagă de reguli” şi „va trebui să mă comport ca un candidat”.
„Nu am luat încă decizia oficial, dar aceasta este intenţia mea; intenţia mea de a candida din nou şi avem timp să luăm această decizie”, a spus el.
Preşedintele Biden şi partidul său se pregătesc să treacă testul alegerilor parlamentare de la jumătatea mandatului, care au loc pe 8 noiembrie, o etapă în mod tradiţional dificilă pentru preşedintele în exerciţiu.
L.M.