Fosta cântăreață de hip-hop de la sfârșitul anilor ’90, Dana Marijuana, a fost trimisă în judecată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, pentru trafic de droguri. Aceasta a fost arestată în luna august, după ce a fost prinsă drogată la volan. Recent, magistrații au decis înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu.
Cântăreața Dana Marijuana a fost trimisă în judecată luni, 7 octombrie, împreună cu alte două persoane, cercetate în aceeași cauză. Procurorii DIICOT au finalizat urmărirea penală în acest dosar, iar rechizitoriul a fost trimis în instanță, spre judecare.
Până la începerea cercetării judecătorești, dosarul trebuie să treacă întâi prin filtrul Camerei Preliminare, unde un judecător trebuie să verifice legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul și a materialului probator.
Termenul pentru aceste verificări a fost fixat pentru data de 18 decembrie. Tribunalului Constanța a decis marți, 8 octombrie, în urma verificării măsurilor preventive aplicate în acest dosar, înlocuirea arestului preventiv cu cel la domiciliu.
Fosta vedetă a fost arestată în luna august, după ce a fost surprinsă conducând sub influența substanțelor psihoactive. Aceasta a fost reținută, inițial, alături de alte două persoane, după care a fost arestată în baza unui mandat, care a fost prelungit o dată, iar la următoarea verificare s-a dispus înlocuirea acestei măsuri.
Dana Marijuana locuiește în sudul litoralului, într-o rulotă, unde s-a mutat de ceva timp. Nu este pentru prima dată când artista are probleme cu consumul de substanțe interzise.
Daniel ALBU



























