Constanța oferă o mulțime de obiective turistice pentru turiștii dornici să cunoască istoria orașului, pornind de la monumentele arheologice antice, până la muzee, palate, case istorice, statui și monumente. Și în județ sunt numeroase cetăți, monumente și lăcașe de cult cunoscute în România.
Potrivit datelor Direcției Județene de Statistică Constanța, numărul turiştilor sosiţi în primele patru luni din 2023 a fost de 99.100 de persoane, faţă de 81.600 de persoane în perioada ianuarie – aprilie 2022, înregistrându-se o creștere de 21,4%. Și numărul înnoptărilor este mai mare, cu 17,6%, în perioada ianuarie – aprilie 2023 față de perioada ianuarie – aprilie 2022: 234.400 de înnoptări în primele patru luni din 2023, faţă de 199.300 de înnoptări înregistrate în primele patru luni din 2022.
Turiştii străini, în număr de 10.128 de persoane, sosiți în primele patru luni din 2023 sunt cu 14,4% mai mulți decât străinii sosiți în perioada ianuarie – aprilie 2022 (8.853 de persoane) şi deţin o pondere de 10,2% în totalul turiştilor. Cei mai numeroși străini care au vizitat județul nostru în perioada ianuarie – aprilie 2023 sunt cei din Statele Unite ale Americii (2.218 persoane).
Mihaela GIUGLEA



























