Miercuri, 27 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a numitului Vasile Prichici, în vârstă de 73 de ani, din Municipiul Constanța, județul Constanța.
Duminică, 24 august a.c., acesta a plecat în mod voluntar de la domiciliu, fără a reveni până în prezent. Vasile Prichici are 1,70 m înălțime, 50 de kilograme, păr lung, cărunt, ochi albaștri. La data plecării voluntare era îmbrăcat cu pantaloni gri, tricou negru și purta sandale de culoare maro.
Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau Dispeceratul I.P.J. Constanța, tel. 0241.611.364.
L.M.



























