Odată cu vizita ministrului Lucian Bode la IPJ Constanța, a fost prezentat și noul dispecerat operativ integrat, care are rolul de a reduce timpul de intervenție în cazul incidentelor.
Mai exact, potrivit șefului IPJ Constanța, Constantin Adrian Glugă, o clădire veche, care funcționa ca garaj, a fost transformată într-un dispecerat cu 36 de monitoare mari, pe care se pot vedea imagini live transmise de camerele de suraveghere de peste tot, dar și din autoutilitarele Poliției, ale Jandarmeriei sau chiar din elicopter.
„Ceea ce vedeți aici este unic la nivel national. Am o satisfacție ca ministru când vad că în mai puțin de 3 luni s-a realizat acest obiectiv, valoarea este putin peste 6 milioane de lei, integral asigurat de la bugetul Ministerului Afacerilor Interne, dar așa cum puteți spune și dumneavoastră, că sunteți înm asentimentul meu, a meritat. Avem, practic, garantia ca la nivel de informatie, ca cei aflati aici primesc informația si pot lua rapid decizia în interesul turiștilor care vin pe litoral, în interesul cetățenilor.
În momentul în care primim imagini în timp real, din elicopter, de pe autospecialele noastre, în momentul în care avem un incident si trebuie să intervină și ISU si Ambulanța, deciziile se pot lua într-un timp foarte scurt. Informația vine în timp real, iar decizia se poate lua chiar aici, în biroul de comandă. Nu mai e nevoie sa facem telefonul fără fir între șefii de structuri. (…) Avem capacitatea de 36 de display-uri de video în același timp. Acum va funcționa în perioada sezonul estival, dar ii vom da o utilitate si dupa luna septembrie“, a declarat ministrul MAI, Lucian Bode, aflat la Constanța.
Daniel ALBU































