Procesul de modernizare continuă la Spitalul Orășenesc Hârșova. După ce unitatea sanitară a fost acreditată, am descoperit că Laboratorul de Analize Medicale a îmbracat uniformă nouă în urma unor complexe lucrări de renovare și reamenajare a spațiului destinat, cu suprafețe de lucru moderne și aparatură ultraperformantă, atingând astfel standarde de înaltă calitate. Dotarea laboratorului cu aparate de ultimă generație ajută la eliminarea erorilor de orice fel.
Siguranța rezultatelor analizelor medicale înseamnă specialiști bine pregătiți și aparatură de top. Activitatea într-un laborator de analize presupune multă atenție și dăruire din partea angajaților. Stabilirea unui diagnostic și a unui tratament corect se face în baza analizelor de laborator și a investigațiilor amănunțite. Probele pacienților care ajung în laborator sunt prelucrate riguros. Am pătruns în laboratorul de analize medicale din Hârșova și am descoperit că munca personalului medical duce la performanță, rezultate sigure și pacienți mulțumiți, care vin cu încredere la spital.
“Laboratorul de analize medicale a fost dotat cu aparatură nouă, în urma accesării unui proiect cu fonduri europene și a implicării managerului Andrei Bogdan Zidaru și a Primăriei orașului Hârșova. Este o bucurie pentru tot personalul din Hârșova, dar mai ales pentru noi, cei care lucrăm aici. Este un vis pe care nu credeam că-l vom realiza vreodată. Este o bucurie care nu pot să mi-o exprim în cuvinte. Toată aparatura este de ultim nivel, foarte performantă și pentru noi nu poate să fie decât o bucurie. Avem aparatură nouă în toate departamentele laboratorului, aparat nou de hematologie, de coagulare, de biochimie, de imunologie, de bacteriologie, microscop. Avem de toate. Această investiție era vitală. Un alt pas vital pentru spital îl reprezintă acreditarea spitalului. Este un alt vis care s-a împlinit și o spun cu mare bucurie. Am muncit cu toții. Toată lumea a tras foarte tare pentru această acreditare și mă bucur mult că am ajuns la acest rezultat”, a declarat, pentru Focus Press, Ramona Codreanu, asistent medical de laborator.
Pacienții, descoperiți cu diabet și probleme de coagulare a sângelui
Specialistul de laborator Ramona Codreanu îndeamnă pacienții să-și facă analize de cel puțin două ori pe an: „Este indicat să faci de două ori pe an analize. Insist cu acest sfat pe care îl dau tuturor prietenilor, clienților și pacienților, în ideea în care faci inspecția tehnică a unei mașini odată pe an și atunci poți să faci analize, măcar odată pe an, să vezi ce se întâmplă cu tine. În organismul uman există modificări, iar tu trebuie să știi despre ele și să faci ceva în timp util pentru asta. Îi îndrum pe pacienți să-și facă investigațiile necesare, să nu aștepte momentul în care li se face rău și nu mai este nimic de făcut. Sunt foarte mulți pacienți pe care îi descoperim cu diabet. Sunt foarte mulți pacienți pe care îi descoperim cu probleme de coagulare a sângelui. Îngrijorător este faptul că se găsesc și copii diabetici, ceea ce nu se întâmpla acum 15-20 de ani”.
Gamă variată de analize medicale
Laboratorul de analize medicale al Spitalului Orășenesc Hârșova oferă o gamă variată de analize medicale prin departamentele sale de hematologie, biochimie, imunologie și microbiologie. Misiunea asumată a echipei formată din 4 oameni dedicați actului medical este aceea de a asigura în permanență calitatea și exactitatea rezultatelor obținute la analizele efectuate în laborator. Spitalul din Hârșova a investit permanent în dotarea laboratorului de analize medicale cu echipamente și aparatură modernă, cu ajutorul cărora să crească adresabilitatea acestuia, să diversifice permanent gama de analize executate, cu rezultate care să fie oferite eficient, rapid și cu respectarea criteriilor de calitate. În același timp, laboratorul vine în sprijinul medicilor angajați în complexul proces al elaborării unui diagnostic corect și rapid, precum și în cel al stabilirii unei conduite terapeutice corecte și adaptate fiecărui pacient. Un important beneficiu va fi scăderea timpului necesar efectuării analizelor medicale, iar pacienții vor primi rezultatele mult mai rapid. Laboratorul de analize medicale funcționează în conformitate cu legislația în vigoare privind securitatea în muncă și cu respectarea codului de deontologie medicală.
Antibiograma, un instrument cheie pentru a evita dezvoltarea rezistenței la antibiotice
În departamentul de microbiologie se însămânțează bacteriile. Cu ajutorul unui aparat ultraperformant, speciliștii de laborator află toate informațiile despre bacterii, inclusiv antibiograma, o analiza care oferă informații specifice cu privire la rezistența unei bacterii la anumite categorii de antibiotice. Această antibiogramă standardizată, făcută în laborator, este valabilă în momentul realizării ei, la tulpina respectivă implicată în acea infecție. Cu ajutorul antibiogramei medicul poate alege antibioticul potrivit pentru tratarea în mod eficient a unei infecții. În funcție de rezultatul obținut, medicul va stabili care este cea mai bună metodă de tratament și care sunt antibioticele indicate fiecărui pacient. De precizat că România se află pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte rezistenţa la antibiotice, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi a Centrului European de Prevenire şi Conntrol al Bolilor (ECDC). Potrivit Federaţiei Asociaţiilor Studenţilor Farmacişti din România (FASFR), antibioticele ar trebui să fie recomandate doar în urma consultarii antibiogramei pacientului.
Alexandra VASILE