Pe drumurile publice din România, fiecare șofer are obligația de a echipa mașina cu dotări esențiale, menite să prevină accidentele și să permită intervenția rapidă în situații de urgență. Printre acestea se numără triunghiurile reflectorizante, extinctorul auto omologat și trusa de prim ajutor.
În sezonul rece, însă, sunt necesare și echipamente suplimentare, precum anvelopele de iarnă și alte accesorii care facilitează circulația în condiții dificile, pe drumuri acoperite de zăpadă și gheață.
Potrivit OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice: Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și următoarele fapte săvârșite de persoane fizice: conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă; în cazul autovehiculului de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto – conducerea fără ca acestea să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune sau fără a avea montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante certificate.
Amenzi pentru șoferii care nu au montat anvelopele de iarnă
„Șoferii care circulă pe drumurile publice, unde drumurile sunt acoperite cu zăpadă, și nu au montate cauciucurile de iarnă pot primi sancțiune cuprinsă între 9 și 20 de puncte-amendă, respectiv între 1.822,5 lei – 4.050 de lei.”, a declarat Bogdan Ghebaur, purtător de cuvânt al Poliției Române. (de la 1 ianuarie 2025, odată cu majorarea salariului minim pe economie, valoarea punctului de amendă este de 202,5 lei). De asemenea, se reține de către poliția rutieră și certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori dovada înlocuitoare a acestuia.
Dotări auto obligatorii în orice autoturism din România, indiferent de sezon
“Potrivit legislației rutiere în vigoare (Art. 8 din OUG nr. 195/2002) pentru a fi conduse pe drumurile publice, autovehiculele (cu excepţia celor din categoriile AM, A1, A2 şi A, tractoarele agricole sau forestiere şi tramvaiele) trebuie să fie dotate cu trusă medicală de prim ajutor, două triunghiuri reflectorizante şi un stingător de incendiu. Toate acestea trebuie să fie omologate. Nerespectarea acestei obligații se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni. Șoferii pot lua 4 sau 5 puncte-amendă, putând fi aplicate amenzi cuprinse între 810 lei și 1012,5 lei. Șoferii au posibilitatea de plată (a amenzii) în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal. În acest termen, vor plăti jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, respectiv 405 lei.
Legea nu prevede puncte penalizare, ca măsură contravențională complementară pentru o astfel de faptă. Existența acestor dotări auto obligatorii în autoturism nu este una formală. În situații deosebite, devin instrumente importante ce duc la creșterea gradului de siguranță rutieră și la protecția tuturor participanților la trafic.”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, potrivit Digi24.
M.G.

























