Șeful DSU, Raed Arafat, a prezentat, duminică, raportul preliminar al intervenției de la Crevedia, acolo unde în urma unor explozii, trei oameni și-au pierdut viața.
Acesta a vorbit, în timpul conferinței de presă, despre faptul că stația GPL nu avea autorizație de la ISU, din anul 2020. Obiectivul a fost amendat în urma controalelor, acum trei ani.
Totodată, șeful DSU a prezentat etapele intervenției de la Crevedia. Astfel, la ora 18:48 a fost dat primul apel telefonic, iar în 12 minute au ajuns primele echipaje. Raed Arafat a transmis că a ajuns la fața locului puțin peste o oră după explozie.
Acesta a prezentat și situația celor răniți în urma exploziilor, dar și rezultatul controalelor, până în prezent, la stațiile de carburanți și GPL, din țară.
Principalele declarații:
- În iulie 2020, în urma primirii unor sesizări, ISU Dâmbovița a retras autorizația obiectivului.A fost sesizată utilizarea unei pompe neomologate și existența unei stații de incintă pentru alimentare cu motorină a autovehiculelor proprii, care prezentau scurgeri de carburant. A fost dată amendă de 10.000 lei. Au fost notificate Oficiul Registrului Comerțului și Prefectura Dâmbovița. Au fost înștiințate ISU, Primăria Crevedia, Agenția de Mediu.
- În 28 septembrie 2020 a fost executat un nou control, constântându-se că obiectivul funcționa. La al doilea control a fost dată o amendă de 40.000 de lei. S-a decis închiderea punctului GPL din Crevedia.
- În data de 26 august, ora 18:48, ISU Dâmbovița a primit apelul. Evenimentul era localizat în comuna Crevedia. Anunțarea evenimentului a fost efectuată de către cetățenii care locuiau în zonă.
- La fața locului, cel puțin unul din hidranți era fără presiune. Motiv pentru care, alimentarea cu apă se făcea prin navetă (…) Este o problemă cu care ne confruntăm permanent și anume, găsirea hidranților, care să fie și sub presiunea adecvată alimentării mașinilor de pompieri.
- La ora 19:06 ajung primele echipaje. Șeful turei de serviciu de la Buftea raportează că incendiul se manifestă violent și observă o cisternă incendiată. A început evacuarea zonei. La 19:10 ajung la locul intervenției și pompierii ISU Dâmbovița.
- Primele măsuri luate au fost: evacuarea populației din zonă. Casele din jur trebuiau evacuate.
- Echipajele medicale au identificat un număr de opt victime, ca urmare a producerii primului eveniment. Una din victime a intrat în stop cardio-respirator, a ajuns la spital cu manevre de resuscitare, ulterior fiind declarat decesul.
- La 19:25 ajunge ofițerul ISU BIF care validează măsurile luate anterior.
- La 19:30 se activează operativa la nivelul ISU Dâmbovița. La 19:32 a fost emis mesaj RO Alert. La 19:39 a fost activat Planul Roșu. De ce nu s-a activat la București? Pentru că era în sprijin și face parte din planul roșu pentru Dâmbovița.
- La 19:54 ajunge primul adjunct al ISU Dâmbovița.
- La 20:01 ajunge inspectorul șef al ISU BIF, preia comanda forțelor din sectorul de sud.
- La 20:04 ajunge șeful DSU.
- Conducerea intervenției este condusă de pompieri și este executată de pompieri, care au expertiză în domeniu. Eu când am ajuns acolo, obiectivul era stabilit. Trecuse aproape o oră de la intervenție. Nu a venit doctorul Arafat să dea dispoziții cum să stingă incendiul.
- Chiar dacă se dăduse comandă de evacuare a zonei.. am solicitat jandarmilor să fie foarte fermi în acest sens, în evacuarea civililor. Altfel, la a doua explozie am fi avut mai mulți răniți sau morți. La fel și pompierii, dacă nu interveneau roboții puteam să avem morți printre colegii pompieri.
- Raed Arafat citește Hotărârea de Guvern privind intervenția în situații de urgență, în contextul unor informații eronate lansate în spațiul public.
- Începând cu data de 27 august, ora 05:00, forțele de intervenție au fost retrase gradual
- Începând cu 31 august, toate resursele au fost retrase.
- O persoană a fost declarată decedată la spital, iar pe parcurs alte două au decedat. Ulterior s-au mai prezentat și alte persoane cu leziuni minore. În total avem 58, din care 50 au fost duși cu ambulanțe și elicopterul SMURD. Mai rămân internați 12 pompieri în România și opt pompieri în străinătate. Primul va fi externat chiar săptămâna asta. Situația este sub control, sunt stabili. Este un caz la Milano, cu arsuri de peste 80%, cu pronostic rezervat.
- Ni s-au oferit 52 de locuri din partea a nouă state membre.
- Nu se confirmă că în străinătate au fost duși pacienți în stare bună (în urma declarațiilor apărute în spațiul public).
- Până acum au fost distruse zece imobile, iar afectate, 75 de imobile, în urma exploziilor și incendiului.
- Au fost constate 2150 de deficiențe, în urma controalelor din țară.
- Nivelul de echipare al pompierilor: Asta a fost una din discuțiile pe televiziuni, că pompierii noștri nu sunt echipați. La nivelul au fost achiziționate 120.000 de articole de protecție, în ultimii șase ani. 24.219 de căști, din 2017 încoace. Arafat a adus la conferință un pompier echipat în costum de intervenție, pentru a prezenta, în detaliu, echipamentul.
- S-au deteriorat unele căști, avem 18 căști deteriorate. Avem căști albe și roșii. Toate respectă standardele europene.
P.I.



























