În perioada 3 iunie – 7 iunie 2022, lucrările de artă realizate de copii și adolescenți în cadrul proiectului “Eco Art- Ateliere de artă ecologică pentru copii instituționalizați”, pot fi admirate la sediul “Asociația Centrul Comunitar “Open Doors” (la parterul clădirii BCR din zona Gării Constanța). Lucrările au fost realizate din materiale reciclabile, sub îndrumarea mai multor artiști plastici, proiectul fiind susținut de Polaris M Holding.


























