Ștefan Ilie, primarul municipiul Tulcea anunță faptul că pe strada Atelierelor, zona Gel&Go, se construiesc: stație de pompare dotată cu electropompe, un cămin de colectare și o rețea de conducte în presiune, în lungime de 316 m, care să trimită apa menajeră în sistemul de canalizare existent.
Este vorba de o investiție în valoare de 113.224 Euro.
„De foarte multă vreme, locuitorii din str. Atelierelor (zona Gel&Co) îndură chinurile unei lucrări realizate, să spun în cel mai generos mod, pe jumătate: au conducte de canalizare menajeră, sunt racodați la ele, și, atât. Nu au fost prevăzute elemente esențiale: stația de colectare și pompare și conductele aferente!
De aceea, se solicită în mod repetat vidanjarea țevilor, deoarece acestea se încarcă, periodic, cu ape menajere. De multe ori chiar au dat pe afară.Am făcut tot posibilul ca împreună cu SC Aquaserv SA Tulcea să vidanjăm cât se poate de repede.
Țin legătura în permanență cu locuitorii zonei.Acum, după proiectarea întregului sistem-lipsă, am început execuția lucrărilor. Se construiesc: stație de pompare dotată cu electropompe, un cămin de colectare și o rețea de conducte în presiune, în lungime de 316 m, care să trimită apa menajeră în sistemul de canalizare existent. În acest caz este vorba de o investiție în valoare de 113.224 Euro. Și, mai ales, de preocupare pentru normalitate”, spune Ștefan Ilie, primarul municipiului Tulcea.
L.M.






























