Primăria Valu lui Traian a anunțat că lucrătorii Gospodăriei Comunale desfășoară în aceste zile lucrări de plantare a salcâmilor pentru completarea și dezvoltarea lizierelor deja existente.
Totodată, s-a realizat reînsămânțarea gazonului în parcul situat la intersecția străzilor Soarelui și Hasancea.
”Pentru a permite gazonului să prindă rădăcini și să se dezvolte corespunzător, facem un apel către toți vălurenii să evite utilizarea acestei zone de parc pentru următoarele 20 zile”, transmit reprezentanții administrației locale.



























