În spațiul public sunt unele voci care susțin că Horia Constantinescu ar candida pentru a câștiga, de fapt, Vergil Chițac un nou mandat de primar al Constanței, rupând voturile de la contracandidații acestuia. Fostul președinte de la Protecția Consumatorilor susține că acestea sunt fumigene aruncate de candidați disperați.
La Constanța este binecunoscută așa-zisa alianță între PNL și PSD, mai ales de când președintele Organizației Municipale a PSD Constanța, Ion Dumitrache, a recunoscut că se întâlnește uneori cu primarul Vergil Chițac, pentru a discuta diverse proiecte. Dar la Primărie, nu la restaurante.
Așa că au apărut voci care susțin că Horia Constantinescu ar fi, de fapt, un iepuraș, un candidat impus pentru a rupe din voturile pentru contracandidații lui Chițac, nu că acesta și-ar dori să fie primarul Constanța.
Fostul președinte de la Protecția Consumatorilor susține, însă, că acestea sunt fumigene aruncate de candidați disperați.
„Nu sunt și nu am fost niciodată iepuraș, sunt un adevărat carnivor al societății din care fac parte. Aparțin tatălui și mamei mele, singurele persoane ce se pot cu adevărat lăuda că m-au avut ca fiu.
Fumigenele lansate cu disperare de către contracandidații mei nu fac altceva decât să arate cât de nesiguri sunt pe victoria lor.
Nu am venit să-mi bat joc aici de timpul și de viața mea, pentru a face jocurile meschine ale vreunui grup de interese. Am renunțat la funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor pentru a mă dedica acestui proiect. Cu Dumnezeu înainte“, ne-a declarat Horia Constantinescu.
În acest sens, trebuie menționat că la fel de binecunoscut este faptul că candidatul PSD la Primăria Constanța nu a fost și nu este în relații tocmai bune și apropiate cu liderii PSD Constanța, Ion Dumitrache și Felix Stroe. Fapt demonstrat și de închiderea Hotelului BTT (Tineretului), deținut de cei doi, de către Horia Constantinescu, în 2018, când era directorul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, și nu numai.
Reamintim că și în 2020 se zvonea când că Horia Constantinescu este iepurașul lui Decebal Făgădău, când că acesta ar fi încheiat o înțelegere cu Vergil Chițac. Atunci, fostul președinte de la Protecția Consumatorilor susținea că, dimpotrivă este lupul cel rău, nu iepuraș.
V.I.
Citește și:


























