Intervenție pe strada Pajurei din Constanța, joi, 30 iulie! Cadrele medicale și pompierii au fost solicitați să intervină în cazul unui autoturism care a intrat într-un stâlp.
O mașină de stingere a ISU Dobrogea și două ambulanțe s-au deplasat pe strada Pajurei din Constanța, la un accident rutier. Un autoturism a intrat în coliziune cu un stâlp, din impact rezultând două victime: o femeie de aproximativ 45 de ani și un copil în vârstă de 10 ani. Ambii au fost asistați, la fața locului de echipajele SMURD, respectiv SAJ, iar ulterior au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Constanța.



























