La data de 14 august a.c., în jurul orei 19.00, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe DN2A, aproape de Ovidiu, în zona ”Popas Cișmea”, s-a produs un accident rutier.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între două autoturisme conduse de doi bărbați, de 48 de ani, respectiv 51 de ani, care ar fi circulat în aceeași direcție.
În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 51 de ani a fost proiectat în gardul unui imobil, fiind rănit ușor un bărbat de 30 de ani, pasager în vehicul.
Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul, în cazul bărbatului de 51 de ani, fiind 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.
D.A.




























