Medicamentele rămase neutilizate împotriva maladiei COVID-19 la oameni vor fi folosite pentru tratarea pisicilor de pe insula mediteraneeană Cipru, unde mii de feline au murit începând din ianuarie 2023 din cauza unei mutaţii a noului coronavirus, a anunţat joi Guvernul cipriot, informează AFP.
În urma unei recomandări a Ministerului Agriculturii, Guvernul din Nicosia a autorizat utilizarea acestor medicamente.
Peritonita infecţioasă felină (PIF), cauzată de o tulpină a noului coronavirus care nu este transmisibilă la oameni, a făcut ravagii în rândul populaţiei de pisici de pe insulă.
„Stocurile de medicamente care au fost utilizate pentru tratarea cazurilor de coronavirus uman şi care nu mai sunt acum utilizate pot fi puse la dispoziţia” felinelor bolnave, a anunţat Guvernul cipriot într-un comunicat.
Sub formă de pastile anti-COVID-19, medicamentele vor fi furnizate de serviciile veterinare.
Asociaţiile pentru protecţia animalelor din Cipru îndeamnă de mai multe luni Guvernul local să ia măsuri pentru stoparea epidemiei.
În mod oficial, doar 107 cazuri au fost recenzate în partea sudică a acestei insule, în comunitatea greco-cipriotă, potrivit datelor comunicate de serviciile veterinare din cadrul Ministerului Agriculturii, notează Agerpres.
Însă acest număr nu reflectă realitatea din teren, afirmă apărătorii animalelor. Asociaţia veterinarilor ciprioţi estimează că „o treime” din totalul pisicilor de pe insulă au murit din cauza acestei boli.
Potrivit specialiştilor în domeniu, în Cipru ar exista puţin mai mult de un milion de pisici, iar cele mai multe dintre ele sunt animale fără stăpân.
În Cipru, domesticirea pisicilor datează din urmă cu peste 9.000 de ani, scheletul unei astfel de feline fiind descoperit alături de rămăşiţe umane într-un mormânt.
A.V.