Anul școlar viitor ar putea începe pe 5 septembrie a.c. Mai mulți patroni din HORECA protestează împotriva propunerii de scurtare a vacanței de vară.
Ministerul Educației, Sorin Câmpeanu, a anunțat propunerile pentru structura anului școlar 2022-2023. Astfel, anul școlar viitor ar putea începe pe 5 septembrie a.c., iar la final de octombrie elevii ar putea intra, din nou, în vacanță, pentru o săptămână.
Patronii de hoteluri și restaurante sunt nemulțumiți de propunerea de scurtare a vacanței de vară.
„Asociația Patronală RESTO protestează, categoric, față de intenția de scurtare a vacanței de vară a elevilor, anunțată de Ministrul Educației astăzi. Sezonul vacanțelor este oricum prea mic, iar reducerea lui până la 5 sptembrie va afecta masiv sejururile de vacanță ale românilor, atât pe litoral, cât și în toate destinațiile turistice din România. Nu suntem de acord ca deciziile Ministerului Educației care vizează durata vacanțelor să se mai ia diferit în fiecare an, așa încât să nu ne putem face nicio previziune reală, și ne opunem ca aceste decizii să se mai ia fără consultarea Ministerului Turismului și, implicit, a federațiilor naționale din turismul românesc“, a transmis Corina Martin, președintele de onoare al RESTO.
V.I.




























Resto astia numai adunari generale diplome si chermeze, in rest n au nici un plan concret.