Unirea Principatelor Române a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea prin unirea Moldovei și Țării Românești sub numele de Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Procesul unirii a fost bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări cunoscând o etapă decisivă, care s-a dovedit a fi ireversibilă, prin alegerea colonelului moldovean Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate, la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească. Astfel, în fiecare an pe data de 24 ianuarie se sărbătorește Ziua Unirii Principatelor Române sau, cum i se mai spune, „Mica Unire”.
Anul acesta, la Constanța, sărbătoarea Micii Uniri i-a strâns în Centrul vechi al orașului, mai exact în Piața Ovidiu, pe câţiva dintre reprezentanții instituțiilor publice. Au fost absenți primarul municipiului, Decebal Făgădău, președintele Consiliului Județean, Horia Marius Țuțuianu, viceprimarul Costin Răsăuțeanu. La eveniment au participat prefectul județului Constanța, George Niculescu, viceprimarul municipiului, Dumitru Babu, administratorul public Mirela Matichescu și consilierul județean Adrian Bereș.

Prefectul Constanței, George Niculescu, a transmis un mesaj din partea Premierului României, Ludovic Orban: “Cu 161 de ani în urmă, românii de pe cele două maluri ale Milcovului sărbătoreau împreună îndeplinirea unui ideal drag al generației pașoptiste, unirea Moldovei cu Țara Românească. Mica Unire, cum este numit momentul istoric de la 24 ianuarie 1859, a reprezentat prima etapă în crearea statului unitar român, desăvârșită la 1 decembrie 1918, când a avut loc și unirea cu Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureș. Ce poate fi mai frumos pentru o națiune decât consensul în jurul unui obiectiv vizionar a cărui împlinire avea să deschidă calea către un stat modern, suveran și independent? Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza în același timp ca domnitor al Țării Românești și al Moldovei a însemnat, cum el însuși spunea, conform relatărilor vremii, nu doar venirea la putere a unui om, ci a unui popor. Avem multe de învățat din exemplul artizanilor Unirii Principatelor Române. Chiar dacă au existat și voci care se opuneau unificării, divanurile ad-hoc care au precedat unirea celor două principate au demonstrat dorinţa de unire a românilor, iar elitele politice ale vremii au fructificat o șansă istorică pentru întreaga națiune. Reformele care au urmat în toate domeniile importante ale economiei și vieții social-politice au schimbat în bine destinul acestui popor. A fost un cumul de voință și de curaj politic datorită căruia există și România de astăzi, revenită de peste un deceniu în marea familie europeană și partener al Alianței Nord-Atlantice. Istoria ne-a demonstrat că putem fi puternici ca națiune atunci când ne unește un obiectiv comun. În 1859, puternica apropiere culturală și economică dintre Moldova și Țara Românească a fost catalizatorul Micii Uniri. Dezvoltarea și modernizarea statului nou format atunci nu ar fi fost însă posibile fără respectul pentru lege și pentru binele întregii națiuni. Sărbătoarea Unirii Principatelor Române este un bun prilej de reflecție pentru ceea ce ne dorim ca popor pentru viitor, lăsând deoparte diferențele de opinie sau rivalitățile politice. Provocarea actuală o reprezintă dezvoltarea țării în pas cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, reducând decalajele economice sau sociale. Acesta este drumul pe care mi l-am asumat împreună cu echipa guvernamentală pe care o conduc, în deplin respect pentru lege și pentru binele societății. La mulți ani, români! La mulți ani, România!”, a fost mesajul citit de prefectul George Niculescu din partea premierului României.

Din partea președintelui Consiliului Județean, Horia Țuțuianu, a fost prezentă Nicoleta Bercaru, consilier județean, care a transmis mesajul acestuia: „În ianuarie 1859, nu s-au unit două principate române ci s-au unit elite, aspirații, entuziasm și trăiri. Momentele istorice sunt făcute de oameni care aparțin aceluiași neam și de conducători vizionari care într-adevăr își reprezintă demn poporul. Avem două astfel de momente, care au marcat țara noastră și anume cele două uniri. Lecția unirii ne arată faptul că atunci când conducătorii își reprezintă demn națiunea și reușesc să coaguleze simțirea acesteia. Națiunea are mereu ultimul cuvânt de spus în ceea ce privește destinul ei. În 1959, destinul fusese proiectat altfel de Marile Puteri și de marii diplomați ai vremii. Atunci s-a auzit cuvântul și voința poporului însă exprimat de lideri puternici, curajoși dar mai ales devotați neamului și astfel istoria României s-a schimbat o dată cu voința națională. Astăzi, mai mult decât oricând, avem nevoie de forță, de încredere, devotament, solidaritate pe care să le dezvoltăm în anii ce vor urma făcând din aceasta motivul mândriei că suntem români. Să se audă iar în lume despre noi ca și oameni puternici, hotărâți, încrezători că putem să ne conturăm un destin și așa cum ni-l dorim, împreună solidari. Îmi doresc și vă doresc puterea și credința de a fi împreună, de a reuși să depășim ura și redeveni uniți de neam. La mulți ani, români! La mulți ani, țara noastră dragă!”, a transmis aceasta din partea președintelui CJ, Horia Țuțuianu.
A fost organizată, de către autoritățile locale, o paradă militară cu ocazia acestei zile importante pentru România. La sfârșitul manifestației a fost încinsă Hora Unirii în fața Muzeului Arheologic.
Loredana MIHAI



























