Mihai Lupu: Agricultura dobrogeană va supraviețui doar dacă reface sistemul de irigații și va folosi noile tehnologii

0
1722

Agricultura dobrogeană, ajunsă în stare de colaps din cauza distrugerii sistemului de irigații, a secetelor prelungite și a fenomenului de deșertificare, dar și din cauza iresponsabilității foștilor conducători, poate să supraviețuiască și chiar să se dezvolte prin creșterea masivă a cantității de apă pentru plante, prin recurgerea la noile tehnologii și printr-un suport consistent al statului. Toate acestea sunt, în primul rând, măsuri pentru a avea un viitor, a declarat Mihai Lupu, candidatul liberal la șefia Consiliului Județean Constanța.

Reporter: Domnule Mihai Lupu, cum stăteau lucrurile în privința sistemului de irigații cu 30 de ani în urmă ?

Mihai Lupu: În 1990, Dobrogea avea una dintre cele mai importante zone irigate din țară. Adică aproape 580.000 de hectare erau udate printr-un sistem de canale și conducte bine pus la punct. Bazinele erau permanent pline, iar stațiile de pompare acopereau toată această suprafață uriașă. Dacă ne referim doar la județul Constanța, după 1970 au fost înființate sistemele de pe Valea Carasu, Sinoe – cu apă din lac, Hârșova, Rasova-Vederoasa și Topalu – cu apă din Dunăre. Sistemul de irigaţii Carasu a fost unul dintre cele mai mari din întreaga ţară, doar el irigând o suprafaţă de 200.000 de hectare de teren. Ce s-a întâmplat în ultimele decenii a fost tragic: ce nu s-a furat, a fost distrus, de la motoarele și componente din fier, până la dalele canalelor. Știți cât se irigă acum în Dobrogea ? Doar 4.500 de hectare. Din cele 580.000.

Rep.: Și totuși, nimeni nu a știut că din cauza abandonării acestor sisteme vom ajunge în situația de acum ?

M.L.: Cum să nu se știe! Agenția Europeană de Mediu a atras în mod foarte serios atenția că, din cauza schimbărilor climatice, suprafețe întinse din zona de sud a țării riscă să devină greu de locuit și impracticabile pentru activități econoomice. Acum, când vorbim, cam 350.000 de hectare sunt deja deșertificate, iar prognozele spun că această suprafață se va tripla în următorii 20 de ani. Asta dacă nu facem ceva. Ca să împiedicăm degradarea solului, trebuie făcute împăduriri, să adoptăm noile tehnologii în agricultură, să irigăm, să cultivăm responsabil ca să nu suprasolicităm iar solul, așa cum am mai  făcut-o. Dacă  doar facem planuri și le prezentăm frumos, cum, din păcate, s-a întâmplat în ultimii ani, consecințele vor fi grave, așa cum s-a întâmplat în alte părți ale globului, unde culturile au dispărut iar oamenii au fost nevoiți să-și părăsească vetrele și să migreze spre zone mai fertile.

Rep.: În privința irigațiilor, care ar fi soluția de redresare ? Refacerea vechiului sistem ?

M.L.: Pentru că are un relief variat, cu diferențe de nivel, vechiul sistem a fost făcut cu eforturi uriașe pentru că a fost nevoie de multe stații de pompare și repompare pe canalele principale. Apa trebuia urcată și până la 90 de metri, bineînțeles, cu costuri mult mai mari decât pentru sistemele din zonele de câmpie. Date aceea, cred că trebuie reabilitat ceea ce poate fi reabilitat. Specialiștii spun că, altfel, investiția este neprofitabilă. De exemplu, un proiect făcut de francezi propune folosirea unui sistem mixt pentru transportul apei, mecanic și gravitațional. 

Rep.: Dar filiala teritorială a Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare are în grijă acest sistem care, astăzi, este așa cum este. Putea ANIF să evite starea actuală de lucruri?

M.L.: Acum, este vorba despre un cumul de factori. După Revoluție, cum am mai spus, cel mai mare dușman al sistemului,  care trebuia să le asigure bunăstarea, au fost oamenii care furau tot ce se putea fura. Cei de la ANIF Dobrogea, rămași puțini pentru a acoperi paza întregului teritoriu, au ajuns să  demonteze motoarele și agregatele, toamna și să le pună la loc primăvara. A urmat degradarea canalelor care nu au mai fost folosite. A contat și faptul că sistemul a rămas al statului, dar pământurile au devenit proprietate privată, fiecare fiind liber să ceară să  folosească apa, sau nu. Costul mare pe metrul cub de apă, lipsa subvenţiilor în agricultură, dar şi lipsa de interes în anumite cazuri, a făcut ca în fiecare an suprafaţa irigată să scadă. Abia din 2017, agricultorii au început să  beneficieze gratuit de apa pentru irigații, dar, ca să o primească, trebuia să se asocieze în organizații ale utilizatorilor, care să ceară Guvernului să le dea în administrare rețeaua secundară. Apoi, a trebuit să obțină fonduri europene pentru modernizare rețelei și abia după aceea să ceară ANIF apă din rețeaua principală de irigații a statului. La rândul său, la capătul cercului, este ANIF care poate cere Guvernului bani pentru modernizări sau înființarea de noi stații de pompare abia după ce organizațiile utilizatorilor cer să le fie furnizată gratuit apa necesară.

Rep.: Ministrul Agriculturii din Guvernul Orban, Adrian Oros, spunea recent că a găsit mari nereguli în sistemul de irigații.

M.L.: Așa este! Dincolo de toate celelalte, Guvernul  PSD avea de cheltuit un miliard de lei, bani alocați pentru programul de îmbunătățiri funciare în perioada 2015-2020. Și ce au constatat cei de la Ministerul Agriculturii ? Că au fost cheltuiți doar 526 de milioane de lei. Adică  jumătate din sumă. Mai mult, multe dintre cheltuieli, și vorbim de sume foarte mari, au fost făcute nejustificat, pentru plăți în avans, pentru lucrări și reparații neefectuate, pentru pompe și motoare trimise la reparat și care nu au mai fost instalate. Unele dintre cele mai mari nereguli au fost găsite în județul Constanța. Planul Național pentru Reabilitarea Infrastructurii Primare de irigații cu fonduri guvernamentale cuprinde, pe hârtie, toate amenajările din județ. Din nefericire, iar rezultatele se văd în câmp, nu s-a întâmplat nimic conform graficului stabilit.

Rep.: Acum, că știm ce s-a întâmplat și cum stăm, cu expertiza antreprenorială și parlamentară pe care le aveți, ce credeți că este de făcut ?

Ceea ce a spus și ministrul Oros: să prioritizăm acest sistem vechi și să îl regândim pentru suprafețele care nu sunt încă în zona irigabilă. Apoi, fermierii, fie că sunt în organizații de udători sau nu, dar lucrează terenuri din zona canalelor care au apă, să anunțe ANIF ca să poată începe udarea culturilor. De ce este important să facă asta ? Pentru că avem  canale umplute pe o lungime de aproape 2000 de kilometri, care ar putea, în condițiile unei infrastructuri secundare amenajate de fermieri, să irige peste 600.000 de hectare. Astăzi, irigăm doar puțin peste 133.000 de hectare.

Peste toate aceste aspecte, este vital să îi ajutăm pe cei deja afectați de seceta pedologică severă. Pagubele trebuie stabilite de comisii, iar oamenii să primească despăgubirile. Să nu uităm că acest sprijin nu a fost acordat în ultimii zece ani și că au fost nevoiți să suporte singuri totul. Cu câteva zile în urmă, prefectul George Niculescu a emis ordinul de constituire a comisiei. Fermierii pot depune cereri la Comitetele pentru Situații de Urgență de pe lângă primării. Cererile vor fi centralizate și depuse la Grupul de Suport Tenic de pe lângă Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. Ulterior, fermierii vor primi despăgubirile care le va permite să  supraviețuiască acestei catastrofe.

Ce nu trebuie să uităm nici o clipă, este că trebuie să ne pregătim conștient și responsabil pentru viitor. Fără  finanțări, fără un efort susținut, fără tehnologii noi și fără o voință fermă, nu vom face decât să perpetuăm o situație deloc promițătoare. Guvernul a început deja să lucreze pentru a îndrepta această stare de lucruri. Trebuie să avem mereu în minte că, la cele peste opt milioane de hectare de teren arabil, dacă ar fi lucrat eficient, România ar putea hrăni peste 80 de milioane de oameni. 

M.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.