Consilierul local USR, Mihai Ochiuleț, informează faptul că vine cu o veste bună la început de an: vineri, 19 ianuarir a.c., a reușit să obțină aprobarea Consiliului de Administrație al CSM Constanța din care face parte pentru demararea studiilor aferente edificării a trei săli de sport și a unui bazin didactic de înot.
Este vorba despre alocarea sumei de 200.000 de lei, iar cele patru proiecte se înscriu între prioritățile mandatului acestuia de consilier local, mai spune acesta.

„Sper ca studiile să fie finalizate cât mai curând iar până la sfârșitul acestui an să avem lucrările cel puțin demarate. Le mulțumesc tuturor celor care au înțeles necesitatea acestei investiții în infrastructura sportivă a orașului nostru, investiție a cărei derulare și finalizare o voi monitoriza atent. Constanța poate și merită mai mult!”, spune Mihai Ochiuleț, consilier local USR.

L.M.




























Asta trebuia sa faceti in 2021, nu acum, la spartul targului (mandatului). Parca v-ati luat dupa Chitac.