Astăzi, în cel de al XXI-lea veac de după Hristos, termeni precum „farmacie” sau „farmacist” ne sunt foarte familiari și îi folosim aproape zilnic. Potrivit oricărui dicționar online, accesibil astăzi cu ajutorul internetului, farmacia este „știința și tehnica preparării și distribuirii medicamentelor”. Noi ne gândim însă mai degrabă la locul unde se prepară și unde se vând medicamentele, la farmacii comunitare sau de spital, la farmacii publice sau private… Aici pot fi achiziționate mediacamentele prescrise de către specialiști, (prin rețete) pentru diversele afecțiuni de care pacientul suferă. Farmacistul este specialistul care cunoaște foarte bine produsele și are datoria de a explica fiecărui cumpărător care sunt efectele principale și secundare ale medicamentului cerut… Farmacistul trebuie să cunoască detalii legate de modul de administrare, să lămurească unele aspecte, oferind scurte consultații și sfaturi.
Cuvântul „farmacie” are la origine vechiul termen grecesc „pharmakeia”, care înseamnă „medicament”, „leac”. „Pharmakeia” provine la rândul său din „pharmakon”, care inițial se traducea atât ca „medicament”, cât și „otravă” sau chiar „vrajă”.
Istoria farmaceuticii este multimilenară, dar noi ne vom referi în următoarele file de calendar strict la povestea farmaciilor și farmaciștilor din Dobrogea modernă, începând cu a doua jumătate a sec.XIX și încheind cu izbucnirea Celui de Al Doilea Război Mondial. De aceea, nu ne vom referi la aspecte legate de arheologie și istorie antică, la medici greci din Scythia Minor din epoca elenistică sau la instrumente medicale din perioada romană.
Până în 1878, Dobrogea a fost o provincie a Imperiului Otoman. Înalta Poartă și-a avut specialiștii săi în tratarea bolilor, având în spate școala și tradiția arabă. Nu se cunosc însă informații legate de farmacii sau farmaciști otomani în Dobrogea Evului Mediu. Tămăduitori existau, fără doar și poate, și chiar în fiecare comunitate, dar nu profesioniști (decât doar cei itineranți, ce însoțeau armatele). Profesioniștii civili activau la Constantinopole sau în alte mari orașe ale Imperiului Semilunei. Și chiar și aici trebuie făcută o mențiune extrem de importantă. Marii medici, farmaciști sau tămăduitori ai Imperiului Otoman nu erau neapărat turci, ci străini de toate națiile, de la arabi la europeni, fie aceștia greci, nemți, italieni etc.
Din ceea ce se cunoaște astăzi, prima farmacie particulară care a funcționat în Dobrogea sec.XIX a fost cea de la Tulcea, între anii 1830-1835, a spițerului I. Weicum, neamț din Wurttemberg (n.a. S-V Germaniei, regiunea Șvabia), care se așezase în orașul de la Dunăre după mai mulți ani petrecuți în Moldova. Spițer este termenul vechi, sinonim al farmacistului. Are la origine termenul neogrec „spetsieris”, dar și italicul „speziale”, care la rândul său își are ca bază cuvântul „specie”, în sensul de specie vegetală. După spițerul Weicum, în 1845, autoritățile otomane deschid la Tulcea o Farmacie Orășenească, condusă de E. Gansel, deținător al unei diplome de farmacist obținută la Viena. Din 1851, locul lui Gansel este luat de un alt farmacist, I.Voici. La acea vreme, Tulcea era cel mai important oraș al Dobrogei.
Distrusă de războaiele ruso-turce, fortăreață demantelată după 1828-1829, Constanța (la acea vreme numită Kiustenge) ajunsese la jumătatea sec.XIX un sat de păstori musulmani, trăitori printre ruinele glorioase ale anticului Tomis. Constanța (Kiustenge) a suferit apoi mult și în timpul Războiului Crimeii (1853-1856), fiind și teatru de operațiuni militare dar și scena unei epidemii groaznice de holeră (1854), care a decimat sau a alungat populația și care a făcut ravagii printre militarii cantonați în zonă (francezi și englezi mai ales, aliați ai Turciei contra Rusiei Țariste).
La finalul Războiului Crimeii, Kiustenge era așadar un sat de păstori, și nu se punea problema existenței unor medici sau farmaciști. Situația se schimbă însă în 1857: firma engleză DBSR (Danube Black Sea Railway) obține de la Imperiul Otoman concesiunea pentru construirea căii ferate Kiustenge (Constanța) – Bogazchioi (Cernavoda). DBSR obține și concesiunea Portului Kiustenge (cu ruinele portului genovez din sec.XIII). În acest mic port, englezii încărcau pe nave cu destinația Albion, mii de tone de cereale aduse cu vasele și apoi cu trenul de peste Dunăre. Britanicii vin și se stabilesc așadar la Kiustenge. DBSR trimite aici și un medic, un anume William Henry Cullen. Biograful Marin Ionescu-Dobrogianu ne spune în monografia sa „Tomi-Constanța” că “doctorul Colen” își făcuse și o mică farmacie. În 1860, alături de Cullen, este angajat la DBSR și medicul irlandez Abraham Irin Bolton, fost agent sanitar pe vasul „Cockatrice”, absolvent al unei școli de chirurgie din Dublin. Bolton va fi cel care va fonda așa-numita Farmacie Engleză a Constanței
În 1878, pe 14 noiembrie, Dobrogea intră sub administrație românească. În următorul an, statul prin reprezentanții săi întocmește numeroase rapoarte și studii, consemnând problemele existente în diverse domenii de activitate și încercând rezolvarea acestora, într-un timp cât mai scurt. Sectorul sanitar era unul foarte deficitar: nu existau medici destui, nici spații suficiente pentru tratarea bolnavilor iar farmaciile puteau fi numărate pe degete. Tot felul de epidemii și de boli făceau ravagii printre locuitorii dobrogeni, de etnii și confesiuni religioase diferite.
Într-un studiu statistic publicat în Analele Dobrogei în anul 1928 ni se oferă detalii prețioase legate de situația consemnată în anul 1878. Astfel, în Dobrogea formată din județele Tulcea și Constanța funcționau doar zece farmacii, rămase din timpul vechii stăpâniri otomane.
În orașul Constanța funcționau patru dintre cele 10 farmacii ale județului. Cea mai veche era cea a lui Abraham Irwin Bolton, „Farmacia Engleză”. Britanicul de origine irlandeză își mutase biroul din port în oraș iar acolo își crease și o farmacie, unde oferea medicamente, adesea pe prețuri ridicol de mici. Constanța avea la acea vreme vreo 4000 de locuitori, care beneficiau de serviciile a patru medici – farmaciști. Concurența era așadar una acerbă.
Celelalte trei farmacii din oraș erau ale unor greci și fuseseră ridicate între anii 1860 și 1872. Una era a lui Vallindas, originar din insula grecească Andros. A doua era cea a lui Nicolas Cicillianopoulos, medic venit din Volos. Inițial, el a avut o farmacie împreună cu Trasivulos Kefala, dar după o perioadă, cei doi au decis să continue separat, și și-au împărțit în mod egal instrumentele, medicamentele, rafturile și toate celelalte bunuri. Cicillianopoulos a rămas cu farmacia din Piața Ovidiu, numită la acea vreme Piața Independenței. Cel de-al treilea farmacist grec, Trasivoulos Kefala, și-a făcut și el farmacie, „Minerva”. pe strada Carol, la numărul 5, pe locul în care, ani buni mai târziu, avea să fie construită Farmacia Miga. Trasivulos Kefala nu își conducea singur afacerea: avea doi fii care îl ajutau, iar cel mai mic, Dimitrie, era absolvent de studii de farmacie la Constantinopol.
Izvoare de la începutul secolului al XX-lea mai menționează existența la Constanța a unui specialist, care se pare că oferea și produse farmaceutice. Era medicul italian Lorenzoni, fost revoluționar, care în 1865 avea un mic spital pe Strada Engleză. Lorenzoni a stat câțiva ani la Constanța după care a părăsit Dobrogea. Unitatea italianului nu este însă considerată în mod oficial o farmacie…
Am menționat mai sus că la instaurarea administrației românești în Dobrogea existau doar zece farmacii. Situația se schimbă în anii următori și încep să apară farmacii și în localități mai mici. În 1881, prin Decretul Regal 1607 se acordă o concesiune de farmacie la Cernavoda. O câștigă specialistul Atanasie Rădulescu, care a avut norocul să o obțină fără concurs, pentru că el a fost singurul înscris.
Pentru a putea crea mai multe farmacii în Dobrogea, statul român a fost nevoit să facă unele modificări și completări (efectuate în 1885 și1893) la Legea Sanitară din 1874. A trebuit astfel ca farmaciile cu drept personal de proprietate să fie transformate în concesiuni cu drept transmisibil de proprietate. Până la aceste modificări, în Dobrogea, acest lucru nu fusese posibil. Concesiunea de farmacie cu drept transmisibil a schimbat în bine situația, încurajând tot mai mulți specialiști să facă un astfel de pas. Noile legi aveau să permită ulterior revânzări succesive ale unităților de farmacie…
Va urma
Reclama zillei – Aron Alterescu. Magazin de pielărie – En gros și en detail – Fondat în 1866. Mare asortiment de talpă străină și iindigenă. Boxuri – Chevreaux Antilope. Lacuri din cele mai superioare calități precum și oice alte articole din branșa pielăriei. Orice articol se vinde cu o reducere de 10& față de alte magazine. Str. Scarlat Vârnav. (1923)
Sursa foto – arhivă arhitect G.R.Stănculescu
L.I.B.



























