Secolul al XIX-lea a fost un secol al modernizării, al marilor invenții din domenii diverse, al conflagrațiilor militare ce au redesenat harta politică și economică a lumii. În ciuda invențiilor din medicină, epidemii îngrozitoare au continuat să facă ravagii pe întreg globul, curmând viața a zeci, sute de mii și milioane de oameni, din state diverse, fără a ține seama de statutul social al victimelor.
Holera a fost boala care a distrus numeroase destine, iar veacul al XIX-lea a fost presărat de pandemii ale acestei boli infecțioase bacteriene.
Astăzi ne vom referi doar la epidemia izbucnită în anul 1865 și care a afectat și Dobrogea. În ținutul dintre Dunăre și Mare existau puține surse de apă potabilă, verile erau caniculare, iar mlaștinile se regăseau la tot pasul, toate aceste elemente contribuind la crearea unui teren extrem de propice pentru extinderea acestei boli îngrozitoare.
În 1865, în premieră, holera a atacat Europa nu pe obișnuita cale terestră, ci pe mare, vasele care făceau legătura între continente purtând boala și răspândind-o rapid în diverse zone ale globului.
Totul a început în luna martie, atunci când două fregate britanice, „North Wind și „Persia” au plecat din Singapore, cu destinația Jeddah (astăzi în Arabia Saudită). Ele transportau 145 de pelerini javanezi. Primele cazuri au fost consemnate la bordul vaselor după o escală făcută în portul Makalla (azi Mukalla, Yemen, în Marea Arabiei – zonă nordică a Oceanului Indian). Holera a fost contractată atât de pasageri, cât și de membri ai echipajelor britanice.
În a doua jumătate a lunii mai, cele două fregate ajunseseră în Canalul Suez, acolo unde numeroase alte nave aduceau pelerini musulmani. Epidemia nu a mai putut fi ținută sub control, iar vasele britanice au „transportat“ holera către nord, chiar și după debarcarea pelerinilor musulmani la Jeddah. Pe 11 iunie 1865, în portul Alexandria erau raportate oficial primele cazuri, iar holera s-a extins în următoarea lună și jumătate în întreg Egiptul.
Cumplita boală ajunsese pe malul sudic al Mediteranei, iar de aici extinderea sa către Constantinopol, capitala Imperiului Otoman, și apoi în întreaga Europă a fost facilă.
Epidemia a cuprins întreg Bosforul și Marea Marmara și se știe că, pe 31 iulie, era înregistrat un deces în localitatea Therapia (azi Tarabya, Istanbul), pe malul european al Bosforului, chiar lângă intrarea în Marea Neagră. În scurt timp au fost înregistrate cazuri la Burgas și la Varna, iar apoi în toate orașele de pe coasta vestică și în special, la Sulina (unde funcționa Comisia Europeană a Dunării) și la Kiustenge (Constanța). La două-trei zile după apariția la Sulina, au început să se înregistreze numeroase cazuri și la Kiustenge.
În 1865, Kiustenge era un mic orășel ce își datora dezvoltarea din ultima perioadă căii ferate Kiustenge – Tchernavoda (Cernavodă) și portului Kiustenge, operate de firma britanică DBSR. Datorită fiilor Regatului Unit, vechiul sat turcesc cu câteva sute de suflete se dezvoltase și devenise o localitate în care trăiau turci, tătari, greci, bulgari, români („wallachi“ în sursele britanice ale vremii), precum și alte neamuri. Toți acești locuitori și rezidenți de la Kiustenge lucrau în port sau la calea ferată, ori aveau activități conexe (erau subcontractori sau aprovizionau zona cu diverse produse).
În acea vară teribilă Kiustenge a fost grav afectat de holeră, aceasta făcând numeroase victime, atât în rândul britanicilor rezidenți, cât și printre locuitorii de diverse etnii. La acea vreme existau deja câțiva medici în localitate, buni specialiști, dar prea puțini pentru a ține în frâu situația. Mai mult decât atât, administrația otomană a orașului avea reguli laxe și nu impunea norme de trai, de aprovizionare și de igienă, care să combată atacul teribil al bolii intestinale.
Alarmat de veștile îngrijorătoare venite din Orientul Mijlociu, medicul comunității britanice din Kiustenge, Henry William Cullen, a solicitat ajutor din Marea Britanie pentru lupta împotriva epidemiei care se apropia de oraș. Acest ajutor a venit la finele verii, în persoana unui specialist englez pe nume Harry Leach (1836-1879), intrat peste ani în istorie ca primul medic șef al Portului Londra și ca autor de ghiduri și cărți privind igiena în marina comercială.
Detalii extrem de importante legate de experiența acestuia la Kiustenge avem dintr-un articol (o scrisoare de fapt) apărut în revista britanică de medicină “The Lancet” pe data de 23 septembrie 1865. Scrisoarea semnată de Leach era intitulată “The cholera in Eastern Europe”, era adresată editorului revistei și datată „11 septembrie 1865 Kiustenge, Turkey“.
Medicul de 29 de ani scria următoarele: Domnule editor. Ar putea fi util cititorilor dvs. să știe situația actuală referitoare la holeră în Estul Europei și în special în vecinătatea Dunării de Jos și la Marea Neagră. Am plecat din Londra pe data de 2 (n.a. septembrie 1865), la ordinele DBSR-ului, care a considerat necesar să mai trimită personal medical în această țară și am călătorit cât am putut de repede, via Viena și Dunăre.
Ajungând la Tchernavoda ca să iau trenul spre Kiustenge am aflat că acolo surveniseră deja două decese recente… Numărul rezidenților englezi este mic (n.a. la Kiustenge), iar situația caselor lor nu este foarte salubră. Am ajuns în oraș în noaptea de 7 septembrie. Mulți dintre cititorii dvs. știu probabil deja că această localitate a fost afectată de holeră de mai multe ori. Boala se pare că a ajuns în acest loc de la Constantinopol și a început aici pe 5 august.
De atunci (n.a. din 5 august până în 7 septembrie) s-au înregistrat 20 de cazuri printre rezidenții englezi, din care 11 au fost fatale. Numărul de cazuri în întreg orașul este incert, dar se știe că, în total, 121 au murit. Sunt doar 84 de britanici care trăiesc aici, așa că mortalitatea este foarte, foarte mare, în ciuda eforturilor uriașe și profesioniste ale doctorului Cullen, rezidentul medical englez și ofițer al companiei.
Sunt sigur că fără el numărul morților ar fi fost mult mai mare… Casele englezești nu sunt într-o situație prea bună, dar toate se află pe malul unei stânci ce străjuiește plaja, ceea ce asigură un drenaj natural. S-au făcut totuși câteva greșeli, modul în care au fost construite closetele și faptul că porcii sunt ținuți pe lângă casă. Aceste lucruri ar trebui remediate, pentru a evita viitoare atacuri… Holera a încetat dintr-o dată, imediat după venirea mea, atât în rândul rezidenților britanici, cât și în orașul turcesc…”
Informațiile oferite de Harry Leach sunt extrem de importante și de natură să ne ajute la reconstituirea imaginii. Cele 121 de victime înregistrate la nivelul întregii așezări (11 britanici și restul localnici și refugiați) ne arată cât de devastator a fost atacul epidemic, în condițiile în care populația urbei era, probabil, în jur de 2000 de locuitori, la acea vreme.
Epidemia a încetat la Kiustenge în luna septembrie, așa cum ne spune și Leach. A mai continuat să lovească și în anii viitori, cu diversă intensitate.
După scurta sa experiență dobrogeană, Harry Leach s-a întors în Marea Britanie și a continuat să activeze ca medic în Marina Comercială.
Dincolo de activitatea sa ca medic și de lucrările sale capitale pentru eradicarea bolilor de pe navele maritime comerciale, Harry Leach rămâne și în istoria Dobrogei, prin rândurile sale scrise despre Kiustenge, în timpul holerei din 1865…
Reclama zilei – Stârpirea muștelor! Doar cu Piramidele Olso, recunoscute ca cele mai eficace.Depozit general pentru județul Constanța, doar la Librăria Albania, str Traian no 16-20, Vânzare en gros și en detail. Prețuri de concurență! (1926)
L.M.
