Pe 20 martie 43 î.H. s-a născut la Sulmona marele poet latin Publius Ovidius Naso, cântăreț al iubirilor gingașe și simbol al orașului Constanța. El a fost exilat la Tomis din ordinul împăratului Augustus și și-a trăit ultimii ani ai vieții (9-18 d.H.) pe aceste meleaguri. Ovidius a fost condamnat la o formă mai ușoară de exil, numită relegare (relegatio), care însemna surghiunire fără pierderea averii sau a drepturilor cetățenești. Motivul exilului, după cum ne spune chiar poetul, ar fi fost „carmen et error” – „o poezie (un cânt) și o greșeală”.
Ovidius a fost trimis la Tomis, la marginea imperiului, în ținutul istro-pontic, aflat de relativ puțin timp sub stăpânire romană. Poetul a primit ordinul de exil în toamna – iarna anului 8 d.H., a călătorit timp de câteva luni (aproape șase, potrivit unor surse), atât pe mare, cât și pe uscat și a ajuns la Tomis în primăvara anului 9 d.H. A rămas aici până la moartea sa, survenită în anul 18 d.H., pe când avea aproximativ 60 de ani.
În exil, Ovidius a scris „Tristele” (Tristia) și „Ponticele” (Epistulae Ex-Ponto – Scrisori din Pont), precum și un poem în limba geților (recitat public, după cum chiar el a afirmat), operă pierdută astăzi, din păcate. În aceste scrieri, poetul oferă informații extrem de prețioase despre Dobrogea acelor vremuri: despre ținut, climă, locuitori și viața de zi cu zi.
Înainte de exil, Ovidius a compus „Iubiri” (Amores), un ciclu de elegii, „Heroidele” (Heroides sau Epistulae Heroidum), scrisori fictive de dragoste ale unor eroine mitologice, „Arta iubirii” (Ars amatoria sau Ars amandi) – poem didactic cu tematică erotică, „Metamorfozele” (Metamorphoseon libri) – amplu poem mitologic ce reunește aproximativ 250 de legende, de la crearea lumii până la apoteoza lui Cezar, precum și „Fastele” (Fasti) -calendar versificat al sărbătorilor romane, rămas neterminat din cauza exilului și care cuprinde doar primele șase luni ale anului.
Ovidius a părăsit această lume, doar pentru a deveni nemuritor și pentru a intra, definitiv, în istoria acestui ținut mângâiat de apele bătrânului Pont Euxin. Locul mormântului său, „în fața porților orașului” nu a fost descoperit nici până astăzi…
Ovidius este, în prezent, un simbol al orașului Constanța, iar statuia sa, realizată de Ettore Ferrari și inaugurată în august 1887, veghează piața ce îi poartă numele și întreaga urbe.
Pe data de 20 martie 1923, Teatrul Elpis a fost gazda unui recital actoricesc de excepție, susținut de actori ai Teatrului Național București. Piesa oferită publicului constănțean a fost Messalina, de Wilbrand, iar capul de afiș a fost ținut de actrița Marioara Vasilescu, în rolul controversatei împărătese romane din sec. I d.H. (a treia soție a împăratului Claudius, executată sub acuzația de complot). Sala a fost arhiplină, iar spectatorii au fost încântați, aplaudându-i pe protagoniști la scenă deschisă.
O zi mai târziu, pe 21 martie, Marioara Vasilescu a strălucit din nou, pe aceeași scenă, dar de data aceasta în piesa Dansatoarea Roșie, de Henry Hirsch, în rolul celebrei Mata Hari, dansatoare și curtezană, executată în 1917 în Franța pentru spionaj în favoarea Germaniei.
Constănțenii au gustat din plin reprezentațiile oferite de trupa din capitală și au apreciat în mod deosebit jocul vedetei feminine, admirată în țară și în străinătate. Marioara Vasilescu (1885-1976) a fost actriță (tragediană), regizoare și profesoară de artă dramatică la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din București. A fost acceptată la facultate, cu dispensă, la numai 14 ani, grație sprijinului oferit de actorul Zaharia Bârsan. Elevă a celebrilor Constantin Nottara și Aristizza Romanescu, ea și-a terminat studiile la 17 ani și a fost angajată la Național, unde un timp a făcut figurație sau a avut roluri minore. Debutul ei oficial, într-un rol principal, a avut loc pe 13 ianuarie 1904. A continuat să strălucească, adunând în carieră peste 200 de roluri, dintre care enumerăm doar câteva:. Julieta (Romeo și Julieta), Ofelia (Hamlet), Magueritte Gautiere (Dama cu Camelii), Dalila (Samson), Getta (Fântâna Blanduziei), Salomeea, Lucreția Borgia, etc.
În 1912 a preluat trupa de teatru a lui Alexandru Davilla, devenind prima femeie din România care conducea un astfel de grup artistic. De asemenea, a fost și prima româncă care a înființat o companie de film, regizând și jucând în aceste producții. După Primul Război Mondial și-a reînființat trupa de teatru, iar în 1925 a revenit la Teatrul Național, unde a rămas până la pensionare, în 1948. În paralel, a fost profesor de arta actorului la Conservator (1934-1948), printre elevii ei numărându-se Liviu Ciulei, Olga Tudorache, Carmen Stănescu și mulți alții. A fost căsătorită de mai multe ori, prima căsnicie fiind cea cu juristul Ion Ionescu Quintus, împreună cu care a avut un fiu.
Prin realizările sale, Marioara Vasilescu s-a impus ca una din marile actrițe românce din prima jumătate a secolului al XX-lea, iar reprezentațiile sale de pe scenele Constanței, în diverse perioade de timp, au intrat în istoria urbei.
În noaptea de 20 spre 21 martie 1923, locuitorii de pe strada Mangaliei au fost treziți din somn de zgomote puternice, pe care, după câteva clipe de confuzie, le-au identificat ca fiind împușcături, Disperați că a izbucnit vreun război, oamenii au sunat la poliție, care a trimis imediat un echipaj la fața locului. Agenții au ajuns repede și l-au găsit pe stradă pe individul Florea Tudorache, din Ilfov. Beat turtă, acesta era îmbrăcat în haine de vânătoare, prins la mijloc cu o centură de cartușe și cu o pușcă la umăr. A fost dezarmat pe dată și dus la poliție. După câteva ore de somn a devenit comunicativ și a povestit că venise la Constanța pentru a-și vizita o fiică, aceasta fiind căsătorită cu un bărbat din Canara (astăzi orașul Ovidiu). A vrut să meargă pe jos până în această localitate, dar i s-a făcut sete și a intrat într-o cârciumă. A continuat apoi să meargă pe la trei varieteuri din centrul orașului, starea sa de beție accentuându-se treptat. În cele din urmă, în jurul orei 3 dimineața, a pornit spre Canara însă a greșit drumul, ajungând pe Mangaliei. Acolo a constatat că pe firele de telegraf se aflau numeroase prepelițe. Vânător pasionat (și cu permis de port armă) Tudorache s-a apucat să le ia la țintă, declanșând alarma în cartier. După ce a plătit o amendă consistentă, treaz și rușinat, individul a fost lăsat să plece, urmând să fie chemat ulterior în instanță pentru tulburarea ordinei și liniștii publice. În cele din urmă, după varieteuri, străzi și arest, Tudorache a reușit în cele din urmă să își și viziteze fiica…
Pe 20 martie 1926, în Portul Constanța a ancorat vasul de pasageri SMR Principesa Maria. În urma unui control de rutină al poliției port asupra pasagerei Marie Jeanne Jitard, din Marsilia, s-au găsit un covor și 12 metri de mătase. Mărfurile nu fuseseră declarate iar femeia încercase să le introducă fraudulos în România. S-a ales cu o amendă de 13.000 de lei pentru contrabandă iar produsele i-au fost confiscate.
Reclama zilei – Fabrica de lumânări T Săndulescu-Focșani – Sucursala Constanța – Aduc la cunoștință onorabilei clientele că pot găsi orice asortiment de lumânări mari și mici, cu prețuri reduse cu 5%. Prețuri avantajoase. Lumânări poleite cu aur veritabil. Se mai efectuează orice formă de lumânări pentru Paști ca: Coșulețe, Fructe, Turte, etc. T Săndulescu. Str. Ion lahovari, nr.69. Constanța (1921).
Sursa foto: Ovidius la Tomis, frescă executată de Gheorghe Popescu și Nuni Dona (1966-1967), în Sala „Adrian Rădulescu” a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.
L.M.
