La sfârșitul secolului al XIX-lea, duelul era privit de anumite categorii sociale drept o modalitate legitimă de apărare a onoarei, iar astfel de confruntări au avut loc și la Constanța.
Ziarul „Constanța” relatează, în ediția din 14 iulie 1896, un duel desfășurat în dimineața zilei precedente la manejul militar al orașului, între Filipescu, fost locotenent de cavalerie din Galați, și locotenentul de marină Nicolescu-Rizeanu.
Confruntarea a respectat regulile specifice unei „afaceri de onoare”: fiecare combatant a fost asistat de câte doi martori – „d-nii căpitan Vaitoian și locotenentul Crupensky, pentru d-l Filipescu și d-nii căpitan Cinsky și locotenent Șeulescu pentru d-nul Nicolescu Rizean”, iar la fața locului s-a aflat și medicul Codreanu. Despre desfășurarea duelului, ziarul consemna:
„Arma aleasă a fost sabia. Au avut loc 10 reprize de câte 5 minute, cari au durat o oră și 15 minute, când combatanții, având deja mai multe răni la brațul drept, ce-i punea în imposibilitate a continua, au fost opriți de a mai lupta, declarându-se onoarea satisfăcută. Dueliștii s-au împăcat pe teren.”
Episodul reflectă o practică prezentă și în România modernă, deși fără amploarea cunoscută în Franța, Germania sau Italia. Inspirat de modelele occidentale, duelul s-a răspândit începând cu prima jumătate a secolului al XIX-lea, fiind practicat inițial în mediile aristocratice sau militare, iar ulterior și de politicieni, magistrați, avocați și ziariști. Sabia și pistolul erau armele cel mai frecvent folosite, iar confruntările se desfășurau după reguli stricte, în prezența martorilor și, de regulă, a unui medic.
Printre cele mai cunoscute dueluri petrecute în România se numără confruntarea din 1897, de la București, dintre omul politic Nicolae Filipescu și George Em. Lahovary. Cei doi s-au duelat cu sabia, iar Lahovary a fost rănit mortal, cazul provocând o amplă dezbatere publică privind limitele codului onoarei și responsabilitatea penală a participanților. De-a lungul timpului, numeroase personalități ale vieții publice au fost implicate în dueluri sau în „afaceri de onoare”, fie ca protagoniști, fie ca martori. Printre acestea s-au numărat Nicolae Bălcescu, Dimitrie Bolintineanu, Titu Maiorescu, Alexandru Lahovari, Take Ionescu etc.
În volumul „Pe câmpul de onoare. O istorie a duelului la români” (2016), Mihai Chiper arată că fenomenul a cunoscut o dezvoltare accentuată după Unirea Principatelor, presa dintre anii 1859 și 1880 afirmând despre „epidemii” sau 1mania afacerilor de onoare”, în timp ce autoritățile erau criticate pentru pasivitate. Totodată, autorul apreciază că doar aproximativ 20% dintre duelurile desfășurate în țara noastră pot fi documentate astăzi pe baza surselor scrise.
Duelul consemnat la Constanța în vara anului 1896 reprezintă o mărturie a modului în care acest cod de onoare era practicat în Dobrogea, respectând ritualurile și regulile specifice epocii și ilustrând mentalitatea care a marcat viața publică românească timp de mai multe decenii.
Reclama zilei: „De vendare – Una tipografie și legătorie de cărți bine montate, având 2 mașini pentru tipărit și una mașina mare cel mai modern sistem pentru tăiat – Tipografia este înzestrată cu tot materialul necesar și în stare a esecuta lucrări în limbile română, franceză și greacă, posedând literele de toate caracterele și din cele mai moderne, iar legătoria de cărți are aparatele și ustensilele în perfectă bună stare. Atelierul este instalat în centrul orașului Constanța la cea mai bună posiție și deja are lucrări angajate care dau materie de lucru pentru mai mult timp. Condițiunile de plată sunt foarte favorabile; se pot efectua și în rate lunare, trimestriale sau semestriale, dar vor fi garantate. Doritorii să se adreseze proprietarului lor d-l Dimitrie Nicolescu, în Constanța. În vederea viitorului ce are orașul Constanța ca singur punct de expot și ca stațiune balniară, cum și a marilor lucrări întreprinse, de stat și societăți particulare, este în adevăr o ocaziune rară pentru cei care voi să ia această afacere, care oferă cele mai mari și sigure șanse de câștig.” (ziarul „Constanța”, 1896)
L.M.
