În anii interbelici în care autorităţile interziceau jocurile de noroc la Cazinoul Comunal, numărul turiștilor scădea iar comercianții și proprietarii de hoteluri și restaurante aveau buzunarele mult mai goale. Situaţia se schimba radical în anii când se dădea undă verde pentru jocuri iar oraşul era iar luat cu asalt de mii de turişti din ţară şi din străinătate. De patima jocului nu sufereau doar străinii, ci şi locuitorii Constanţei, oameni cu stare, dar şi dintre cei simpli, aceştia din urmă visând ca vreun câştig miraculos să le schimbe viaţa peste noapte.
Patima jocurilor de la Cazinoul din Constanţa făcea mereu victime de toate felurile. Într-un fel, era bine că oraşul înflorea economic… Pe de altă parte, existau întotdeauna persoane care deveneau victime… Pierderile lor financiare la masa de joc conduceau adesea la falimente, la divorţuri şi la tot felul de altfel de drame, uneori ajungându-se uneori chiar şi la sinucideri și la crime pasionale.
Presa constănţeană consemna fiecare eveniment deosebit, în general nefericit, care avea legătură cu ceea ce se petrecea la mesele de joc ale Cazinoului Comunal. În continuare vom cita din cotidianul Marea Neagră 2 apărut pe data de 1 august 1926 şi intitulat Victimele Cazinoului. Gazetarul de la Marea Neagră ne relatează: „Tâlhăria jocurilor la noroc, organizată cu concursul suspect al unor politicieni locali, la Cazinou, a început să-şi dea roadele. Lista nenorociţilor amăgiţi de un problematic câştig creşte zi cu zi…O faimoasă demimondenă eşită la pensie, care e cunoscută sub numele de Miţa, urmat de un sobrichet (n.a. poreclă, supranume) datorat unui instrument de locomoţiune, a pierdut în 3 zile suma de 75.000 de lei…” Ne oprim un pic asupra acestui personaj menţionat…
Este vorba despre celebra Miţa Biciclista sau Miţa Cotroceanca, pe numele ei real Maria Mihăescu, curtezană de lux a Micului Paris, feministă, rebelă şi non-conformistă, o generatoare de scandaluri mondene în prima jumătate a sec.XX. Se ştie că Miţa Biciclista adora să vină vara la Cazinoul din Constanţa pentru a juca sume importante de bani. În august 1926 Miţa avea deja 41 de ani și continua să fie o femeie foarte frumoasă, curtată de bărbaţi celebri şi bogaţi ai vremurilor. Printre „victimele” ei ilustre se spune că s-au numărat şi pictorul Nicolae Grigorescu, poetul Octavian Goga şi chiar şi principele Ferdinand (n.a. înainte de a deveni în 1914 rege al României), care i-ar fi dăruit frumoasei curtezane o casă superbă în zona Piaţa Amzei, din Bucureşti. Despre Miţa se mai spunea că ar fi fost cerută în căsătorie de regele Manuel al Portugaliei, pe care însă l-ar fi refuzat întrucât la vremea respectivă era îndrăgostită de un bărbat important din ţară…
Miţa Biciclista a frecventat Cazinoul din Constanţa încă de la deschiderea sa din 1910 şi iată că o regăsim şi după mai bine de 15 ani, în 1926. Ea este doar una dintre numeroasele persoane care au pierdut în acea vară sume mari la masa de joc. Astfel, gazetarii de la Marea Neagră ne mai oferă alte trei exemple: „Un artist al Teatrului Naţional din Bucureşti, dl.IM, venit să îşi caute liniştea şi sănătatea, antrenat la joc a pierdut din prima zi a sosirei sale toată mica avere ce o consacrase căutării sănătăţei…Un avocat local, neurastenizat (n.a. persoană care are nervii slăbiţi, care suferă de neurastenie) de munca depusă la Consiliul de Răsboi din localitate a pierdut în câteva seri de-a rândul câte 10-15.000 pe seară… Un biet inspector al unei societăţi de asigurare a pierdut considerabila sumă de 35.000 de lei, într-o singură noapte…” Articolul este încheiat într-o manieră ironică: „Lista celebră nu se opreşte aici – încât ne va trebui poate formatul Monitorului Oficial ca să îi putem trece la sfârşitul stagiunei pe toţi…”
Paradoxal este modul în care se comportă presa constănţeană interbelică în problema jocurilor de la Cazino: Astfel, în anii în care jocurile erau interzise, gazetarii cereau statului să le introducă! În anii în care acestea erau introduse, aceiași ziariști înfierau jocurile de noroc publicând pe larg victimele acestei patimi şi tragediile produse. Un exemplu în acest sens avem într-un alt articol, publicat în acelaşi număr de ziar (Marea Neagră 2, din 1 aug 1926), dar într-o altă pagină.
Materialul este intitulat Se poate câştiga la bulă? şi prezintă unul dintre cele mai populare jocuri de la Cazinou, jocul de bulă – o variantă a ruletei pe care o ştim bine astăzi. Bulă era termenul folosit pentru bila (n.a. mică sferă, mic glob) de metal, de sticlă sau din alt material, folosită la acest tip de ruletă. Iată cum sunt înfierate jocurile de la Cazinoul Comunal:
„Suntem în plin sezon. Cazinoul, prin complicitatea unor politicieni locali şi cu sprijinul Societăţei Scriitorilor Români şi-a deschis larg porţile. Naivii dau năvală spre cursa întinsă cu abilitate de Vartanof, fost eri în slujba vestitului şi faimosului aventurier Marcay şi azi, în a fraţilor albanezi Emanuil…” Acest Vartanof – Wartanoff, persoană care se ocupa de conducerea activităţii Cazinoului la data apariţiei articolului, lucrase într-adevăr şi pentru primul concesionar al jocurilor de la Cazinou, baronul francez Edgar de Marcay. Acest de Marcay preluase antrepriza Cazinoului în 1912 şi ridicase în 1914 (obligat de autorităţile locale) şi Hotelul Palace. Ne întoarcem însă la articolul din Marea Neagră, articol ce prezintă şi înfierează deopotrivă jocul de bulă, considerându-l drept cel mai dăunător dintre jocurile de noroc practicate la Cazinoul din Constanţa: „Mecanismul jocului la bulă este cea mai ingenioasă alcătuire, aproape genială, de a-ţi şterpeli banii din buzunare, dându-ţi perpetuu iluzia unor câştiguri posibile…”
Se prezintă mecanismul jocului, începând de la prezentarea mesei propriu-zise: „…. O masă enormă ca un animal antideluvian, în mijlocul căreia este o adâncitură în formă de rozetă, cu despărţituri simetrice în cari sunt înscrise numerele…”. Se pune apoi accent pe faptul că jocul este special creat pentru a-l îmbogăţi pe proprietarul mesei, şi nicidecum pe jucători: „Operaţiunea este totdeauna în favoarea antreprenorului. El ia bani de la şapte inşi şi plăteşte numai unuia, iar la bandă, daca ese 5, nu plăteşte nimănui sau ia de la cei cu soţ şi plăteşte celor fără soţ. Este o amplificare a şarlataniei din bâlciuri, oprită azi, aceea cu jocul cu culorile…Cel mai mult suferă nevinovaţii, visătorii, cei care vin rar şi care îşi joacă deodată toţi banii, crezând că se pot îmbogăţi peste noapte. Mai există, evident, şi categoria profesioniştilor, care vin la masa de joc cu regularitatea cu care se duce funcţionarul la birou, negustorul la prăvălie sau popa la biserică. Ei nu joacă, lucrează!”
Concluzia: „Rezultatul final? Se poate câştiga la bulă? Ei bine, o spunem hotărât: Nu! Cei mai fericiţi, şi sunt puţini şi aceştia, sunt cei cari pot spune: n-am câştigat, n-am pierdut… Cum se face că deşi e evidentă şarlatania jocului totuşi se găsesc jucători?… Pungăşia rămâne stăpână pe situaţie… Moralitate: duceţi-vă la bulă, e o plăcere antrenantă, emoţionantă, dar dacă vă trece prin cap că puteţi câştiga, veţi avea o amară dezamăgire. Jocul la bulă are mai multe deziluzii decât beneficii”…
Reclama zilei (1930): S-a redeschis marele restaurant Veneția. Complet renovat. Terasă închisă cu geamuri. Vedere splendidă spre port. Direcțiunea: M. Canciovici și A. Motoi. Elevii caselor Modern, Maior Mura și Continental din București. Specialități de fripturi și pescării. Vinuri naturale. Prețuri accesibile tuturor pungilor.
L.M.
