Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe a efectuat miercuri, 12 februarie, o vizită de lucru la Complexul Sportiv Național Lia Manoliu. În cadrul acesteia, a asistat la sala de gimnastică din cadrul complexului, la antrenamentul lotului național de gimnastică și la antrenamentul lui Marian Dragulescu, singurul gimnast calificat la JO Tokyo 2020.“Aveam o datorie faţă de Marian Drăgulescu şi astăzi i-am întors vizita, am venit să văd şi eu un antrenament al lui, pentru că de-a lungul timpului conducătorii sportului românesc au preferat să participe la medalii, sau să fie în tribune, sau să premieze. E bine să vezi şi munca din spatele marilor performanţe, condiţiile în care o fac şi lucrurile pe care ţi le solicită. Mă bucur că în momentul de faţă gimnastica masculină are toate condiţiile pe care şi le doreşte. Marian este un exemplu, din punctul meu de vedere, pentru sportul românesc şi pentru societate. Ultimul mohican? Eu aş pune că Marian este un exemplu de seriozitate, perseverenţă, un exemplu de sportiv, care la 39 de ani pur şi simplu refuză să iasă din competiţie. Trebuie admirat, trebuie preţuit şi oferit societăţii româneşti şi părinţilor care vor să îşi ducă copiii la sport. Pentru că până la urmă sportul promovează caractere şi valoare, acesta este Marian Drăgulescu şi aşa trebuie să îl privim. Evident că îi lipseşte acea medalie olimpică, toţi ne dorim să obţină acea medalie de aur, dar ce pot să îi mai spui după 31 de medalii în carieră, după 10 titluri europene, 8 mondiale, este o valoare a societăţii româneşti”, a declarat Ionuț Stroe.
Marian Drăgulescu (39 de ani) este singurul reprezentant al gimnasticii masculine românești la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Acesta va fi a cincea ediție a Jocurilor Olimpice la care participă după Sydney, Atena, Beijing și Rio, cucerind trei medalii, două de bronz (sărituri și echipa) și una de argint (sol). “Domnul ministru mi-a întors vizita, mi-a spus că vrea să vadă unde mă pregătesc şi dacă am nevoie de ceva. A venit în sală, totul este bine, doar să avem putere de muncă şi obiective mari. Eu am putere de muncă, până la Olimpiadă mai sunt şase luni şi jumătate, o să zboare timpul şi în fiecare zi mă trezesc cu gândul că mai am mai puţin cu o zi şi că se apropie competiţia şi trebuie să trag cât pot de tare. Nu ştiu dacă sunt ultimul mohican în sportul ăsta, sper să nu fiu. Avem la juniori câţiva copii foarte ambiţioşi, foarte muncitori, pe calapodul meu, ca să zic aşa, au câştigat şi câteva medalii la competiţii majore şi sper să preia ei mai departe tradiţia gimnasticii româneşti la nivel de performanţă. După Olimpiada asta eu voi face 40 de ani şi cred că este timpul să ofer experienţă şi timp şi din altă poziţie”, a mai spus Drăgulescu. România va fi reprezentată la Jocurile Olimpice de la Tokyo doar în concursul individual de Maria Holbură (la individual compus) şi Marian Drăgulescu (la sărituri).


























