Ministrul Transporturilor, despre rovinietă: “Cei care folosesc mai mult drumul trebuie să plătească mai mult. Vom gândi o taxare pe distanță și nu pe timp”

0
243
Foto: cars.ro

Taxa de rovinietă nu se va schimba pentru autoturisme, spune ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă. Traficul greu trebuie taxat însă altfel, după distanță si nu după timp, susține ministrul, care avansează ca temen de finalizare pentru “o nouă taxare corectă” finalul lui 2023.

“Cei care folosesc mai mult drumul trebuie să plătească mai mult. Nu vrem să lovim în transportatori. Vom gândi o taxare pe distanță și nu pe timp, iar asta ar putea să însemne chiar sume mai mici pentru anumiți transportatori. Vom avea în vedere poluarea, distrugerea drumurilor așa încât să avem o taxă cât mai echitabilă“, spune Drulă.

Cât costă întreținerea unei autostrăzi? Ministrul a dat și exemplul autostrăzii A2 a cărei întreținere pe an costă în jur de 100 de milioane, iar banii vin din încasările de la trecerea podului.
Acesta mai spune că autostrăzile care vor fi construite din banii veniți prin PNRR nu vor fi cu taxă spunând că plata vine prin rovignetă în cadrul autoturismelor și prin plata la distanță pentru traficul greu. “Am ales proiecte cu termen realist de finanțare până în 2026. Vor fi aproximativ 3.000 de stații electrice de încărcare și vor fi bariere forestiere ca în Austria sau Germania“, spune Drulă.


“Din proiect, avem în spaţiile de servicii 52 de staţii electrice cu 264 de puncte de încărcare pe A 7 Dumbrava – Paşcani şi, în total, CNAIR vrea să mai realizeze până la 3.000 de puncte de încărcare pe toată reţeaua. 2.896, inclusiv cele 264 pe care le-am menţionat, mai are şi Ministerul Dezvoltării în PNRR pentru zona urbană …. Administratorul acestei reţele rutiere şi acestor facilităţi în primă fază este compania de drumuri, dar eu susţin şi voi susţine concesionarea. În momentul de faţă, la începutul anului am concesionat 26 de spaţii de servicii unde se vor face benzinării ale operatorilor mari de benzinării din România. Compania de drumuri va primi bani pentru asta, milioane de euro anual ca redevenţe, dar vor fi nişte spaţii civilizate“, a adăugat Drulă.

Când vor fi gata lucrările la Podul de la Cernavodă

Cătălin Drulă spune că lucrările se desfășoară la ambele capete, dar dă asigurări că traficul nu va fi blocat pe timpul verii.

A.V.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.