Viorela Mirabela Călin și Laura Bobeș au fost condamnate la câte un an de închisoare, cu amânarea pedepsei pe o perioadă de 2 ani. Decizia nu este definitivă. Însă, între timp, Mirabela Călin a depus o acțiune în instanță prin care a solicitat suspendarea executării dispoziției primarului din 22.01.2024, prin care și-a pierdut locul de muncă. Dar, pe 19 martie a.c., judecătorii i-au respins cererea. Decizia nu este definitivă.
„Respinge cererea de suspendare formulată de către reclamanta Călin Viorela Mirabela, în contradictoriu cu pârâtul primarul municipiului Constanța, ca nefondată. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în data de 19.03.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei“, potrivit minutei judecătorești.
Mai exact, Mirabela Călin ceruse suspendarea executării actului administrativ Dispoziţia nr. 261/22.01.2024, privind constatarea suspendării de drept a raporturilor sale de serviciu.
Date din dosar
Viorela Mirabela Călin era consilier juridic, clasa I, gradul profesional superior, gradația 4, în cadrul Biroului Legislație, Contracte, Avize de Legalitate și Legile Proprietății. Iar Laura Bobeș era șef Serviciu Resurse Umane, gradul II.
Cele două angajate ale Primăriei Constanța au recunoscut că au fraudat concursul pentru ocuparea funcției de secretar general al municipiului, din decembrie 2021. În sarcina Mirabelei Călin s-a reținut comiterea infracțiunii de complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, iar în cea a Laurei Bobeş, cea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
În perioada noiembrie – decembrie 2021, Primăria Municipiului Constanța a demarat procedura de ocupare a postului de secretar general al Municipiului Constanța, funcția fiind atunci ocupată, prin delegare, de Viorela Mirabela Călin. S-au înscris la concurs chiar Viorela Mirabela Călin și Aurel Marinescu, ambii fiind admiși să susțină proba scrisă.
Procurorii DNA au realizat percheziții domiciliare atât la Primărie, cât și la domiciliile celor două femei, în ziua concursului, în urma cărora s-a stabilit că Laura Bobeș i-ar fi dat subiectele Mirabelei Călin.
Liliana BELCIUG
Citește și:



























