„Oare îl împinge iar de la spate George Dragomir?”
Patronul resortului Phoenicia din Mamaia Nord, Mohammad Murad a invitat presa, pe data de 28 martie, la un eveniment de prezentare a unei acţiuni caritabile: pune la bătaie o sumă considerabilă în lupta cu COVID-19 şi va asigura hrana pentru bătrânii Constanţei. Gestul este unul lăudabil, dar uşor de speculat într-o notă de campanie electorală, mai cu seamă că la sediul unde sunt adunate alimentele pentru perioada de criză este afişată imaginea dr. Mohammad Murad. De altfel, discuţiile pe acest subiect nu au întârziat să apară, rumoarea venind chiar din rândul unor liberali care cred că Murad ar fi din nou împins de la spate să ţintească, în viitor, o candidatură la Primăria Constanţa. De cealaltă parte, mâna dreaptă a lui Mohammad Murad, Leonard Buianu, a negat categoric această variantă: „Nu are în plan o candidatură”.
După cum precizam, demersul lui Mohammad Murad este unul demn de toată lauda: acesta nu a rămas indiferent situației cu care se confruntă România și implicit și județul Constanța în aceste momente de pandemie și a decis să ajute persoanele vulnerabile cu venituri mici din Constanța oferindu-le alimente de bază, pe care le vor primi la două, trei zile ca să nu fie nevoiți să mai iasă din casă, potrivit declarațiilor acestuia.
Acţiunea a ridicat însă semne de întrebare în rândul anumitor liberali. Aceştia au precizat că, sub nici o formă, nu doresc să le fie menţionate numele, pentru că România trece printr-o situaţie dificilă, dar că părerea lor este următoarea: „Acţiunea a semănant cu una de campanie. Probabil că este împins de la spate de George Dragomir (fostul preşedinte al PNL Constanţa – n.r.) şi de Robert Boroianu (deputatul care a pierdut funcţia de secretar general al PNL tocmai pentru că în trecut milita pentru candidatura lui Murad – n.r.)”, ne-a declarat un liberal. Un altul a comentat că, de vreme ce situaţia senatorului Vergil Chiţac este precară în ceea ce priveşte sănătatea (acesta este internat la Spitalul de Boli Infecţioase, după ce a fost infectat cu coronavirus; între timp, s-a vindecat, dar încă se recuperează – n.r.), nu exclude varianta ca Mohammad Murad să fie o variantă de candidat pentru PNL la Primăria Constanţa.

Subliniem: nici un liberal care a comentat pe acest subiect nu a dorit să îi fie făcut public numele, pentru că este un context sensibil – atât situaţia prin care trece România cere decenţă, apoi acţiunea lui Murad chiar este caritabilă (indiferent că ar urmări sau nu şi strângerea de capital electoral), iar în al treilea rând: Chiţac trece prin clipe dificile, iar orice declaraţie asumată ar indica o lipsă de empatie din partea colegilor.
Pe de altă parte, dacă PNL ar fi în situaţia să caute alt candidat pentru Primăria Constanţa, un liberal cu state vechi în organizaţie s-a aventurat să comenteze că: „În această perioadă, cine iese mai mult în faţă, are toate şansele după ce trece pandemia să fie luat în calcul. Spre exemplu, vedeţi primarul Mangaliei, care a cerut închiderea judeţului, şi care a obţinut cu această luare de poziţie o grămadă de felicitări din partea cetăţenilor”.
Ce se va întâmpla după epidemie, rămâne de văzut; cert este că politicienii care acum nu spun lucrurilor pe nume, direct şi deschis, pentru a-şi ocroti imaginea în faţa electoratului, au, în realitate, o sumedenie de calcule în cap. Inclusiv calculul că Mohammad Murad devine mult prea cunoscut ca urmare a generozităţii de care dă dovadă în aceste zile.
Amintim de asemenea, că Mohammad Murad are o relaţie excelentă cu europarlamentarul PNL Rareş Bogdan şi că a mai fost, la un moment dat, varianta liberalilor pentru Primăria Constanţa.
Alexandra CUCU
Citeşte şi:



























