Sâmbătă, 9 septembrie 2023, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Tulcea au fost sesizaţi prin apel la SNUAU 112, cu privire la faptul că, în localitatea Garvăn din județul Tulcea, a avut loc un eveniment rutier.
Ca urmare a verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că accidentul a avut loc între un autoturism condus de către o femeie în vârstă de 20 ani, din județul Tulcea, și un motociclu condus de către un bărbat în vârstă de 41 ani, din județul Brașov.
În urma accidentului rutier, a rezultat avarierea celor două autovehicule și rănirea ușoară a unuia dintre conducători.
Conducătorii celor două autovehicule dețin permise de conducere corespunzătoare și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în continuare fiind efectuate cercetări pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
V.I.



























