Bărbatul care a fost implicat, seară trecută, într-un accident rutier, în Cobadin, nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și avea o alcoolemie de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat, susțin polițiștii constănțeni.
„La data de 2 septembrie a.c., în jurul orei 21.30, polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Medgidia au fost sesizați cu privire la faptul că, în Piața Eroilor, din comuna Cobadin, s-a produs un accident rutier. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între un motociclu, condus de un bărbat, de 36 de ani, și un autoturism, condus de o femeie, de 44 de ani. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat.Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge”, transmite IPJ Constanța.
În acest caz s-a întocmit dosar de cercetare penală.
De altfel, sâmbătă seară, militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, în Cobadin, pe șoseaua Negrești, numărul 1, acolo unde a avut loc un accident rutier cu o motocicletă implicată. La fața locului a intervenit un echipaj SMURD C.
Polițiștii constănțeni au descoperit și alți șoferi care se aflau băuți la volan.
„La data de 3 septembrie a.c., în jurul orei 02.45, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Cogealac au identificat un bărbat, de 27 de ani, care a condus un autoturism, pe D.C. 81, în apropierea satului Gura Dobrogei, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La data de 2 septembrie a.c., în jurul orei 21.45, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe D.J. 223, în comuna Topalu, s-a produs un accident rutier.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 36 de ani, ar fi condus un ATV, s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut pe carosabil. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În toate cauzele s-a întocmit dosar de cercetare penală”.
P.I.



























