Motorina standard urmează să se scumpească peste două zile. Miercuri expiră reducerea accizei la acest combustibil. Măsura a fost adoptată de Guvern în aprilie, ca reacție la creșterea prețurilor petrolului în urma războiului din Iran.
Ordonanța de guvern adoptată în urmă cu trei luni pentru a ajuta șoferii urmează să expire miercuri, 1 iulie, iar impactul se va vedea în scumpirile de la pompă. În cazul motorinei, va fi un preț mai mare cu cel puțin 0,36 lei pe litru.
Acest lucru înseamnă că pentru un plin de 50 de litri, un șofer va plăti în plus 18 lei. Prețurile ar putea crește și mai mult, pentru că în cele trei luni de zile benzinăriile au avut adaosul comercial sau marja, așa cum o numesc ele, limitată la media de anul trecut și, prin urmare, șoferii ar putea acoperi și această notă de plată, scrie Digi24.
M.G.



























