Întâlnirea cu literatura rămâne o invitație la apropiere, memorie și redescoperirea frumuseții. Pentru poeta Nastasica Popa, scrisul și dialogul cultural sunt două căi prin care oamenii își pot împărtăși trăirile, își pot păstra valorile și pot transforma experiențele trecătoare în mărturii durabile. Publicistă și poetă, implicată în viața culturală a comunității din Năvodari, autoarea își aduce cititorii aproape de două volume care, deși propun experiențe diferite, se întâlnesc în aceeași preocupare pentru oameni și pentru ceea ce merită păstrat de la uitare.
În „Același țărm de mare, alte dialoguri”, Nastasica Popa adună vocile și destinele unor personalități ale culturii dobrogene, oferind un spațiu de întâlnire între creatori, cititori și memoria locului. În „Ninsori de fluturi”, privirea se îndreaptă spre interior, acolo unde poezia transformă dorul, absența și fragilitatea clipei în imagini ale speranței și ale regăsirii de sine. Cele două cărți se completează asemenea unor aripi ale aceleiași păsări: una păstrează mărturia dialogului, cealaltă dă glas emoției, iar împreună reafirmă puterea cuvântului de a uni și de a alina.
În interviul Focus Press, autoarea vorbește despre începuturile sale literare, despre rolul comunității culturale și despre importanța apropierii tinerilor de lectură și de creația contemporană. În calitate de președintă a Filialei ASCIOR Năvodari, susține întâlniri, lansări de carte și manifestări prin care cultura este adusă în mijlocul oamenilor, ca prilej de dialog și de comuniune. Pentru ea, literatura este un mod de a construi punți între generații, de a încuraja vocile noi și de a păstra vie legătura dintre autori și cititori.
Cele două volume, lansate împreună, conturează un portret al unei creatoare pentru care iubirea, credința și cuvântul sunt repere esențiale. Dincolo de paginile cărților și de activitatea culturală, mesajul poetei Nastasica Popa rămâne unul limpede: să nu renunțăm la frumusețe, la empatie și la puterea de a ne apropia prin ceea ce scriem, citim și împărtășim. Pentru că, atât timp cât există oameni dispuși să asculte și cuvinte care să le atingă sufletul, literatura poate continua să transforme efemerul în amintire și întâlnirea într-o legătură durabilă.
Centrul de Afaceri Năvodari va găzdui sâmbătă, 21 noiembrie 2026, începând cu ora 13:00, un eveniment cultural dedicat lansării volumelor „Același țărm de mare, alte dialoguri” și „Ninsori de fluturi”, semnate de Năstăsica Popa și apărute la Editura Vatra Veche și Castrum de Thymes.
Evenimentul va fi moderat de lect. univ. dr. Alexandra Cucu, de la Universitatea „Andrei Șaguna”, director Focus Press și membră de onoare a Comunității Evreiești din Dobrogea. Alături de autoare, vor participa invitații speciali: Nicolae Băciuț, scriitor și promotor cultural, Diana Dobrița Bîlea, scriitor și critic literar, dr. Adriana Câmpeanu, președinta Asociației Sofya Tomitană, Gabriela Roșca și Victoria Radu, inspectori de specialitate în cadrul Compartimentului Bibliotecă – Cultură al Primăriei Orașului Năvodari.
Programul va fi completat de momente muzicale susținute de Doina Lazăr, Ella Chirilă, Laurențiu Stoian, Laura Potîrlău și Gabriela Dobre, mezzosoprană. Evenimentul este susținut de Primăria Năvodari, A.DE.S. Colțul Profesorului, sponsorul principal fiind „Scoica Land”, prin consilierul Iany Lascu. Parteneri media ai evenimentului sunt Focus Press, TV Mangalia, reprezentată de Ionel Rugea, Antena 3 Constanța, reprezentată de Răzvan Raul Ivan, realizatorul emisiunii „Cultura live”, Asociația Culturală ASCIOR și Asociația Sofya Tomitană și își propune să aducă în atenția publicului două volume care îmbogățesc peisajul literar contemporan, într-o întâlnire dedicată dialogului, poeziei și muzicii.
Reporter: Doamnă Nastasica Popa, fiecare om care își dedică viața cuvântului scris poartă cu sine o poveste, un ideal și un mod aparte de a privi lumea. Dacă ar fi să vă prezentați cititorilor dincolo de titlurile și responsabilitățile pe care le aveți, cine este omul Nastasica Popa și ce anume îi dă sens drumului său prin viață?
Nastasica Popa: Dincolo de titluri, asociații sau pagini de ziar și volume publicate, sunt un om simplu, plămădit din lumina și asprimea binecuvântată a pământului dobrogean. Sunt un suflet care a învățat să privească lumea de la poalele bătrânilor Munți Măcin și care, de-a lungul timpului, a căutat mereu să găsească punți de legătură între efemerul vieții de zi cu zi și eternitatea Cerului. Sunt o călătoare prin anotimpuri, o mamă, o prietenă și, mai presus de toate, un traducător al propriilor trăiri în limbajul universal al sensibilității. Ceea ce dă sens drumului meu prin viață este capacitatea de a iubi necondiționat, de a transforma dorul, durerea sau bucuria în lumină și credința nestrămutată că nicio clipă nu este pierdută dacă o îmbrăcăm în haina recunoștinței. Sensul meu este să las în urmă nu doar cuvinte, ci stări, emoții și acea sclipire albastru-verzuie a stelelor pe care eu o numesc „indamină”, o căutare continuă a frumosului și a sacrului în tot ceea ce ne înconjoară.
Reporter: În luna noiembrie vă întâlniți cu cititorii într-un moment special: lansarea simultană a două volume, „Același țărm de mare, alte dialoguri” și „Ninsori de fluturi”. Ce înseamnă pentru dumneavoastră această zi și ce poveste personală se află în spatele ei?
Nastasica Popa: Această zi reprezintă pentru mine un adevărat prag de lumină și o încununare a unui drum pe cât de intens, pe atât de binecuvântat. Lansarea simultană a celor două volume este ca o respirație în doi timpi a sufletului meu: o privire întoarsă către oameni și, în același timp, o căutare adâncă în propriul univers liric. În spatele acestei zile se află o poveste despre devotament, memorie și transformare. Pe de o parte, volumul „Același țărm de mare, alte dialoguri” este un tribut adus Dobrogei mele natale și personalităților ei culturale. Este modul meu de a spune că dialogul salvează sufletul și că de pe acest țărm de mare pornesc punți spirituale universale. Pe de altă parte, „Ninsori de fluturi”, apărut la Timișoara, reprezintă poezia pură, vulnerabilitatea și metamorfoza. Fluturele este simbolul trecerii, al efemerului care atinge eternitatea prin zbor, dar și al ninsorilor de stări care ni se așază pe tâmple. Pentru mine, această zi nu este doar o simplă lansare de carte, ci o întâlnire de suflet cu cititorii, o mărturisire că, indiferent de furtunile prin care trecem, putem lăsa în urmă frumusețe, dialog și o caldă îmbrățișare în haina cuvântului.
Reporter: Sunteți poetă, membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și președinta Filialei ASCIOR din Năvodari. Cum se întâlnesc aceste ipostaze în activitatea dumneavoastră și care dintre ele vă exprimă cel mai bine în această perioadă a vieții?
Nastasica Popa: Toate aceste ipostaze nu sunt teritorii separate, ci vase comunicante prin care circulă aceeași dragoste pentru oameni și pentru frumos. Între ele nu există un conflict, ci o armonie profundă. Din poziția de președintă a Filialei ASCIOR Năvodari, descopăr și cultiv destine, adun comunitatea în jurul valorilor creștine și culturale. Ca jurnalistă și membră a UZPR, am datoria de a consemna adevărul, de a lăsa mărturii scrise prin dialoguri și cronici despre timpul în care trăim. Iar ca poetă, distilez toată această realitate prin filtrul inimii și o transform în metaforă. Dacă ar fi să aleg ipostaza care mă exprimă cel mai bine în această perioadă a vieții, aceea este, fără îndoială, cea de poetă. Poezia este nucleul meu, spațiul de libertate absolută în care nu trebuie să coordonez proiecte și nici să respect rigorile publicistice. În această etapă a maturității mele creatoare, poezia este refugiul meu indamin, locul în care dorul, amintirile și trecerea timpului își găsesc alinarea și sensul cel mai înalt. Celelalte roluri vin să îmbrace această sensibilitate în haina acțiunii concrete, dăruite celor din jur.
Reporter: Literatura presupune, adesea, retragere în propriul univers, în timp ce jurnalismul și activitatea culturală presupun deschidere către ceilalți. Cum reușiți să păstrați echilibrul între nevoia de introspecție și dorința de a aduce oamenii împreună?
Nastasica Popa: Pentru mine, introspecția și deschiderea către ceilalți nu se exclud, ci se hrănesc reciproc. Nu poți merge către oameni cu mâinile și sufletul goale; ai nevoie de acele momente de retragere, de tăcere și rugăciune, în care să îți aduni gândurile, să îți șlefuiești trăirile și să primești inspirația. Retragerea în propriul univers este laboratorul în care se nasc „gândurile indamine”, unde dorul și timpul sunt distilate în poezie. Echilibrul vine din faptul că nu păstrez această lumină doar pentru mine. Jurnalismul și activitatea culturală de la ASCIOR devin prelungirea firească a introspecției mele. Întâlnirile cu publicul, dialogurile cu personalitățile dobrogene sau paginile scrise pentru ziar sunt momentele în care deschid porțile acestui univers interior și le ofer celorlalți roadele singurătății mele. Oamenii au nevoie de autenticitate, iar atunci când le vorbești de pe țărmul propriilor tale trăiri, ei se recunosc în cuvintele tale și se apropie. Astfel, poezia mă salvează pe mine în momentele de singurătate, iar activitatea culturală îmi permite să transform această salvare într-o bucurie colectivă.
Reporter: Titlul „Același țărm de mare, alte dialoguri” sugerează atât continuitate, cât și o nouă perspectivă. Ce s-a schimbat între primul volum și această carte? Sunt aceleași repere culturale privite prin alte experiențe sau întâlniri care deschid orizonturi noi?
Nastasica Popa: Titlul poartă în sine tocmai această dublă valență: statornicia țărmului și curgerea mereu înnoită a valurilor. Între primul volum și această nouă carte s-a schimbat, în primul rând, propria mea maturitate spirituală și jurnalistică. Timpul a trecut, aducând cu sine și alte experiențe, unele luminoase, altele încărcate de dor sau nostalgie, iar toate acestea m-au învățat să ascult oamenii cu o și mai mare profunzime. În acest volum, cititorii vor descoperi atât repere culturale consacrate, privite însă prin lentila unor trăiri mai dense, cât și întâlniri absolut noi, care deschid orizonturi inedite. Dobrogea culturală s-a transformat și ea în acești ani. Am adus laolaltă voci de o mare diversitate, personalități dobrogene care redefinesc arta, literatura și spiritualitatea locului în moduri surprinzătoare. Ceea ce rămâne neschimbat este „același țărm de mare”, adică dragostea mea necondiționată pentru valorile acestui spațiu și dorința de a construi punți de comunicare. Însă „alte dialoguri” înseamnă o sondare și mai curajoasă a sufletului uman, întrebări mai așezate și răspunsuri care devin adevărate confesiuni de credință în fața timpului.
Reporter: Atunci când pregătiți un interviu cu o personalitate culturală, ce vă interesează cel mai mult: opera, parcursul profesional, omul din spatele creației sau acele experiențe de viață care au contribuit la formarea sa?
Nastasica Popa: Atunci când pregătesc un interviu, pornesc mereu de la o documentare temeinică legată de operă și de parcursul profesional, pentru că acestea reprezintă cartea de vizită a oricărui creator. Însă, odată ce dialogul începe, ceea ce mă interesează și mă fascinează cu adevărat este omul din spatele creației. Opera este doar rodul vizibil, dar rădăcinile ei se află în experiențele de viață, în rănile, căutările și victoriile interioare ale artistului. Ca ziaristă și poetă deopotrivă, caut să descopăr acele momente de cotitură, acele trăiri profunde care au modelat sensibilitatea interlocutorului meu. Mă interesează cum își gestionează un intelectual marile doruri, de unde își extrage lumina în momentele de întuneric și cum reușește să transforme realitatea în artă. Când reușești să atingi acele corzi sensibile ale sufletului uman, interviul încetează să mai fie o simplă consemnare de date și devine o confesiune vie, o oglindă în care cititorul nu vede doar un artist premiat, ci un destin în care se poate oglindi el însuși.
Reporter: Un interviu cultural poate deveni mai mult decât o succesiune de întrebări și răspunsuri: poate fi un document al unei epoci și o mărturie pentru generațiile viitoare. V-ați gândit la această dimensiune de arhivă culturală atunci când ați construit cele două volume?
Nastasica Popa: Da, această dimensiune de arhivă spirituală și istorică a fost prezentă în gândurile mele încă de la primele rânduri așternute pe hârtie. În calitatea mea de membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, privesc cuvântul scris nu doar ca pe un mijloc de comunicare efemer, ci ca pe o responsabilitate uriașă în fața timpului. Trăim într-o epocă a vitezei, în care totul se consumă rapid și se uită ușor. Personalitățile culturale pe care am avut onoarea de a le intervieva reprezintă, în esență, busola morală și spirituală a Dobrogei contemporane. Atunci când am construit cele două volume, am fost conștientă că realizez o fotografie în timp a gândirii, sensibilității și valorilor din această perioadă. Generațiile viitoare vor avea nevoie de repere autentice, vor dori să știe cum au gândit, cum au iubit și cum au creat marii intelectuali ai acestor locuri la jumătatea anilor 2000. Cărțile mele sunt, în fapt, capsule ale memoriei culturale, mărturii de necontestat că pe acest țărm de mare s-a trăit frumos, s-a creat la cel mai înalt nivel și s-a crezut cu tărie în puterea mântuitoare a culturii.
Reporter: Cultura dobrogeană se remarcă prin diversitate, prin întâlnirea unor tradiții și identități diferite. În ce măsură considerați că personalitățile intervievate în aceste volume reușesc să reflecte spiritul aparte al Dobrogei?
Nastasica Popa: Personalitățile intervievate în aceste volume nu doar că reflectă spiritul Dobrogei, ci îl poartă în însăși fibra creației lor. Dobrogea este un pământ unic, un adevărat mozaic spiritual, unde diversitatea etniilor, a tradițiilor și a confesiunilor nu a reprezentat niciodată o barieră, ci o sursă inestimabilă de bogăție reciprocă. Intelectualii și artiștii pe care i-am adus în fața cititorilor sunt exponenți perfecți ai acestei armonii. În dialogurile noastre, se simte cum asprimea istoriei se îmbină cu generozitatea mării și cum tradițiile diferite se împletesc într-un glas comun, cel al respectului și al prețuirii valorilor umane. Fiecare dintre ei vine cu o identitate proprie, dar toți împărtășesc acea toleranță caldă, acea deschidere către celălalt și acea tihnă meditativă pe care doar acest țărm ți le poate insufla. Prin scrierile, arta sau cercetările lor, aceste personalități demonstrează că spiritul dobrogean înseamnă, mai presus de toate, capacitatea de a trăi împreună sub același Cer, transformând diferențele în punți de lumină și dialog cultural de anvergură.
Reporter: Există o întâlnire sau un dialog din noul volum care v-a surprins în mod deosebit, v-a schimbat perspectiva asupra unei personalități ori v-a lăsat o amintire pe care o purtați și astăzi cu dumneavoastră?
Nastasica Popa: Este foarte greu, privind retrospectiv, să numesc un singur dialog, deoarece fiecare personalitate care a acceptat să pășească pe acest țărm al confesiunilor a lăsat o amprentă profundă în sufletul meu. Fiecare întâlnire a fost o lecție de viață și o bucurie unică. Totuși, ceea ce mă surprinde și mă emoționează de fiecare dată în mod deosebit este acel moment magic dintr-un interviu în care intervine deschiderea totală. S-a întâmplat, de pildă, ca în timpul unei discuții cu un om de cultură aparent sobru și distant, riguros prin prisma profesiei sale, o simplă întrebare despre copilărie, despre bunicii din satele Dobrogei sau despre primele nostalgii să topească orice barieră. În acele clipe, am văzut cum privirea interlocutorului se luminează, cum tonul vocii se schimbă și cum personalitatea culturală face loc unui suflet de o sensibilitate copleșitoare. Acelea sunt mărturiile pe care le port și astăzi cu mine: clipele de grație în care am simțit că, prin intermediul dialogului, am putut atinge, preț de o secundă, esența curată a unui om. Din fiecare astfel de întâlnire m-am întors mai bogată spiritual și mai încrezătoare în bunătatea umană.
Reporter: Într-o perioadă în care informația circulă rapid, iar atenția publicului este tot mai fragmentată, ce rol mai are interviul cultural realizat cu răbdare, în profunzime, cu respect față de interlocutor?
Nastasica Popa: Într-o lume guvernată de viteză, de titluri senzaționale și de un flux de informații care se consumă și se uită într-o clipă, interviul cultural realizat cu răbdare și profunzime devine un act de rezistență spirituală. El are rolul unei oaze de liniște într-un deșert al zgomotului cotidian. Când atenția publicului este fragmentată, un dialog așezat, construit pe respect și empatie, îi oferă cititorului șansa de a se opri în loc și de a respira adânc. Rolul unui astfel de interviu este să readucă în prim-plan calitatea, nu cantitatea. El nu își propune să livreze o informație de consum, ci să transmită o stare, o experiență de viață și un model de urmat. Respectul față de interlocutor înseamnă să-i acorzi timp, să-i asculți tăcerile dintre cuvinte și să-i pui în valoare profunzimea gândirii. Pentru public, aceste dialoguri așezate sunt fundamentale: ele ne amintesc cine suntem, de unde venim și care sunt valorile care contează cu adevărat. Un interviu profund nu se citește pe fugă, pe ecranul unui telefon, ci se parcurge cu sufletul, lăsând urme durabile în conștiința cititorului și devenind, în timp, un reper de neprețuit.
Reporter: Ce v-ați dori să descopere cititorul în paginile volumului „Același țărm de mare, alte dialoguri”: personalități cunoscute, destine insuficient explorate sau o imagine mai amplă a vieții culturale dobrogene?
Nastasica Popa: Mi-aș dori ca cititorul să descopere în paginile acestei cărți o îmbinare armonioasă a tuturor acestor trei elemente, pentru că ele formează un întreg inseparabil. Pe de o parte, vor întâlni personalități cunoscute, repere incontestabile ale culturii noastre, însă privite dintr-o perspectivă mai intimă, mai puțin formală, dezvăluindu-și latura profund umană. Pe de altă parte, am căutat cu tot dinadinsul să aduc în lumină destine insuficient explorate, acei oameni de cultură care trudesc în tăcere, cu o modestie exemplară, și ale căror povești de viață și creații sunt adevărate nestemate ce merită cunoscute de publicul larg. În definitiv, dincolo de destinele individuale, îmi doresc ca cititorul să rămână cu o imagine amplă, vie și vibrantă a vieții culturale dobrogene. Vreau ca cel care deschide această carte să simtă că, pe acest țărm de mare, spiritul creator nu capitulează în fața timpului, ci pulsează cu o forță extraordinară. Îmi doresc ca, la finalul lecturii, cititorul să se simtă mai bogat, mai mândru de valorile acestui pământ și inspirat de lumina pe care acești oameni o dăruiesc lumii.
Reporter: Al doilea volum, „Ninsori de fluturi”, ne poartă într-un registru diferit, cel al poeziei. Titlul este delicat și evocator, reunind două imagini aparent îndepărtate: ninsoarea și fluturii. Ce simbolizează această întâlnire în universul dumneavoastră liric?
Nastasica Popa: Întâlnirea dintre ninsoare și fluturi în universul meu liric reprezintă paradoxul suprem al existenței umane: fuziunea dintre eternitatea rece a timpului și efemerul fragil, dar splendid, al clipelor de trăire pură. La o primă vedere, sunt imagini îndepărtate – ninsoarea aparține iernii, tăcerii și înghețului, în timp ce fluturele este simbolul primăverii, al zborului, al culorii și al metamorfozei sufletului. În volumul „Ninsori de fluturi”, această asociere devine o stare. Fluturii mei nu sunt doar insecte delicate, ci sunt gânduri, doruri, jurăminte și secunde de iubire care se desprind din Cer și cad peste noi. Atunci când acești fluturi devin atât de mulți și de intenși încât capătă densitatea unei ninsori, ei îmbracă lumea într-o mantie de o curăție absolută. Este o ninsoare caldă a spiritului, un zbor interior care nu aduce frigul, ci o tihnă mistică, o alinare. Simbolizează acele momente de grație în care vulnerabilitatea noastră se transformă în poezie și în care acceptăm că, deși suntem trecători asemeni fluturilor, putem lăsa în urmă o iarnă albă, imaculată, de amintiri și trăiri absolute.
Reporter: Dacă în „Același țărm de mare, alte dialoguri” îi ascultați pe ceilalți și le oferiți spațiu pentru a-și spune povestea, în poezie vocea interioară devine esențială. Cât din experiențele întâlnirilor cu oamenii se transformă, în timp, în emoție poetică?
Nastasica Popa: Se transformă aproape totul, deoarece un poet nu poate scrie în vid, izolat de lume. Deși poezia se naște în singurătate, ea se hrănește din viață, iar viața înseamnă, înainte de toate, întâlnirile cu ceilalți. Atunci când realizez un interviu și ascult destăinuirile unui om, eu nu notez doar cuvinte pe o foaie, ci îi primesc povestea în propriul meu suflet. Îi simt bucuriile, dar mai ales rănile, dorurile și căutările. În timp, toate aceste destine pe care le ating prin profesia de jurnalistă trec printr-un proces nevăzut de distilare interioară. Durerea unui interlocutor, nostalgia din ochii unui artist sau înțelepciunea unui om de cultură în vârstă se așază în straturi adânci în laboratorul meu secret. Acolo, ele își pierd detaliile biografice concrete și se transformă în emoție pură, universală. Vocea mea interioară devine astfel un ecou al multor altor voci. Întâlnirile cu oamenii mă învață empatia, îmi lărgesc orizontul și îmi oferă acea materie primă spirituală din care se nasc apoi „ninsorile de fluturi” sau „gândurile indamine”. Ascultându-i pe ceilalți, învăț, de fapt, să mă cunosc mai bine pe mine și să ofer lumii o poezie în care orice cititor își poate găsi propria fărâmă de adevăr.
Reporter: Poezia se naște uneori din bucurie, alteori din absență, dor sau suferință. Care sunt stările sufletești care vă apropie cel mai mult de scris și care vă determină să transformați o trăire personală într-un poem?
Nastasica Popa: Pentru mine, stările care mă apropie cel mai mult de foaia albă sunt dorul, absența și acea melancolie profundă care se naște în momentele de singurătate. Desigur, bucuria își are lumina ei, însă suferința și dorul au o densitate spirituală mult mai mare. Ele au puterea de a ne dezbrăca sufletul de orice mască și de a ne lăsa față în față cu eternitatea. Atunci când o absență devine prea grea, când dorul de cei plecați la Ceruri sângerează în cuvinte sau când o amintire dragă mă copleșește sub vitraliile unei seri de toamnă, poezia devine singura mea formă de salvare și de respirație. Nu scriu pentru a mă plânge, ci pentru a transmuta durerea în frumusețe. Transformarea unei trăiri personale în poem este, în fapt, o rugăciune. În acel moment, o lacrimă vărsată pe marmura rece a timpului nu mai este doar o simplă tristețe personală; ea se transformă într-o „lucire de supernovă” sau într-un „suflet gol” în care se poate regăsi oricine a iubit și a pierdut. Scrisul este podul meu către o lume nevăzută, locul unde tăcerea prinde glas și unde moartea este îngenuncheată de parfumul primăvăratic al neuitării.
Reporter: Există în poezia dumneavoastră o relație specială între fragilitate și rezistență, între ceea ce trece și ceea ce rămâne? Cum se reflectă această relație în „Ninsori de fluturi”?
Nastasica Popa: Relația dintre fragilitate și rezistență este chiar axul în jurul căruia gravitează întregul volum „Ninsori de fluturi”. În viziunea mea, cele două stări nu se exclud, ci se definesc una pe cealaltă. Nimic nu este mai fragil decât un fluture, decât un suspin, o clipă sau o floare de gheață care se topește sub primele raze. Cu toate acestea, în momentul în care aceste fragilități trec prin filtrul poeziei, ele dobândesc o rezistență incredibilă în fața timpului. În „Ninsori de fluturi”, această relație se reflectă prin capacitatea sufletului de a rămâne în picioare în mijlocul viscolelor vieții. Poezia mea arată că tocmai asumarea propriei vulnerabilități ne face puternici. Un dor mărturisit sau o rană transformată în metaforă nu mai pot fi distruse de trecerea anilor. Ceea ce trece este doar haina fizică a clipelor, însă ceea ce rămâne este esența lor imaculată, dăinuirea prin cuvânt. Astfel, volumul devine o mărturie a faptului că delicatețea sentimentelor curate are o forță mult mai mare decât asprimea realității și că, în final, frumusețea și dragostea sunt singurele care au puterea de a rezista și de a învinge neantul.
Reporter: Cât de mult contează pentru dumneavoastră simbolurile naturii: marea, anotimpurile, ninsoarea, fluturii, în exprimarea sentimentelor și a experiențelor umane?
Nastasica Popa: Simbolurile naturii nu sunt pentru mine simple elemente de decor, ci reprezintă însuși alfabetul prin care sufletul meu reușește să comunice cu lumea și cu Cerul. Natura este o prelungire firească a trăirilor umane; ea are o înțelepciune tăcută care ne reflectă perfect stările interioare. Marea, cu fluxul și refluxul ei, îmi vorbește despre venirea și plecarea sentimentelor, despre adâncimile nespuse ale dorului și despre statornicia țărmului spiritual. Anotimpurile sunt, în fapt, etapele propriei noastre deveniri: primăvara aduce înflorirea plenară a speranței, în timp ce iarna și ninsoarea așază acea tihnă albă a amintirilor și a pioșeniei în fața timpului. Iar fluturii, așa cum spuneam, sunt mesagerii fragili ai metamorfozei, simbolul clipelor care zboară libere între cer și pământ. Atunci când cuvintele obișnuite devin prea sărace pentru a exprima o durere mare, o absență sau o bucurie divină, apelez la aceste elemente primordiale. Ele au o putere de sugestie universală. Încrustate în vers, marea, ninsoarea sau fluturii transformă o experiență personală și trecătoare într-o stare eternă, pe care orice cititor o poate înțelege și simți prin prisma propriei sale inimi.
Reporter: Când scrieți o poezie, porniți de la o imagine, de la un cuvânt, de la o amintire sau de la o emoție pe care simțiți nevoia să o eliberați prin scris?
Nastasica Popa: Procesul creației este o taină care nu respectă o rețetă fixă, însă, dacă ar fi să caut un numitor comun, poezia mea se naște aproape întotdeauna dintr-o emoție profundă care cere cu tot dinadinsul să fie eliberată. Scrisul este pentru mine o formă de respirație a sufletului; când o trăire, fie ea un dor mistuitor, o nostalgie sau o bucurie sacra, devine prea densă pentru a mai fi păstrată în tăcere, ea izbucnește pe hârtie. De cele mai multe ori, această emoție se agață de o imagine sau de o amintire. Se poate naște spontan: privind o lumânare care pâlpâie pe marmura rece sub o ploaie torențială, observând un val care se sparge de țărmul mării la Năvodari sau amintindu-mi de pașii de demult. Alteori, totul pornește de la un singur cuvânt care îmi stăruie în minte, un cuvânt care poartă în el o întreagă stare, așa cum a fost nașterea conceptului de „indamină”, acea sclipire cosmică ce a dat naștere unui întreg univers liric. Indiferent de stimulul inițial, momentul în care pixul atinge foaia albă este unul de eliberare și transmutare: iau acea fărâmă de realitate sau amintire și o ridic spre Cer, transformând-o într-un poem care sper să aducă alinare și altor suflete.
Reporter: Ce ați dori să simtă cititorul după ce închide volumul Ninsori de fluturi? Să regăsească o parte din propriile trăiri, să privească altfel lumea sau să descopere un refugiu în frumusețea cuvântului?
Nastasica Popa: Când un cititor închide volumul „Ninsori de fluturi”, mi-aș dori din tot sufletul să simtă o îmbinare caldă a tuturor acestor stări. Cel mai mare dar pentru un autor este ca cel care îi parcurge versurile să ofteze în tăcere și să spună: „Aici este scris exact ceea ce am simțit și eu, dar nu am știut cum să exprim”. Mi-aș dori, așadar, ca fiecare cititor să regăsească în paginile mele o parte din propriile sale trăiri, din propriile doruri sau absențe, și să înțeleagă că nu este singur în fața trecerii timpului. În același timp, sper ca această carte să fie pentru oameni un adevărat refugiu în frumusețea și sfințenia cuvântului scris. Într-o lume adesea prea aspră, prea grăbită și fragmentată, versurile mele vor să fie o oază de tihnă, un loc unde sufletul se poate retrage pentru a-și obloji rănile și pentru a primi alinare. Îmi doresc ca, după ce întorc și ultima pagină, cititorii să privească lumea cu un plus de îngăduință și sensibilitate, să caute mai des cerul și să creadă cu tărie că nicio iarnă a vieții nu este prea grea dacă lăsăm peste ea să cadă, lin și curat, o ninsoare caldă de fluturi și de gânduri indamine.
Reporter: În calitate de președintă a filialei ASCIOR din Năvodari, sunteți implicată în promovarea literaturii și în apropierea oamenilor de cultură de public. Cum definiți rolul acestei organizații în viața culturală a comunității?
Nastasica Popa: În calitate de președintă a Filialei ASCIOR Năvodari (Asociația Cultural-Creștină a Românilor de Pretutindeni), definesc rolul acestei organizații ca fiind cel al unui catalizator spiritual și cultural pentru întreaga comunitate. ASCIOR nu este doar o structură formală, ci o inimă care pulsează pentru valorile noastre fundamentale: limba română, credința creștină, tradițiile strămoșești și arta autentică. Într-un oraș aflat la malul mării, cum este Năvodariul, asociația noastră are menirea de a fi un far cultural. Rolul nostru este să scoatem cultura din sfera exclusivistă a manualelor sau a bibliotecilor și să o aducem în mijlocul oamenilor, pe înțelesul și în sufletul lor. Prin evenimentele pe care le organizăm, prin lansările de carte, recitalurile de poezie sau dialogurile culturale, noi construim un spațiu de întâlnire curat, o punte directă între creatori și public. ASCIOR oferă comunității o alternativă spirituală, le amintește oamenilor de frumusețea valorilor creștine și românești și, cel mai important, oferă tinerilor și scriitorilor locali un mediu propice în care să se manifeste și să fie recunoscuți. Pentru Năvodari, această organizație reprezintă o garanție că spiritualitatea românească este vie, activă și capabilă să unească destine.
Reporter: Cât de receptiv este publicul din Năvodari la întâlnirile literare, la lansările de carte și la manifestările culturale? Simțiți că există un interes real pentru lectură și pentru dialogul cu autorii?
Nastasica Popa: Publicul din Năvodari este o comunitate de o sensibilitate aparte, care m-a surprins și m-a emoționat de foarte multe ori în mod pozitiv. Desigur, trăim într-un timp în care nu este ușor să desprinzi omul de grijile zilnice sau de ecranele tehnologiei pentru a-l aduce într-o sală de cultură. Este o muncă de construcție continuă, pe care o facem zi de zi la ASCIOR. Cu toate acestea, pot afirma cu tărie că există un interes real și profund pentru lectură și pentru dialogul autentic cu autorii atunci când aceștia vin în fața oamenilor cu inima deschisă. La lansările noastre de carte, la simpozioane sau la recitalurile de poezie, am văzut săli pline, ochi lăcrimând de emoție și oameni care au rămas ore în șir după eveniment pentru a schimba o vorbă cu scriitorii sau pentru a obține un autograf. Oamenii din Năvodari simt nevoia de hrană spirituală, de frumos și de sacru. Ei caută un refugiu în fața asprimii vieții, iar manifestările noastre culturale le oferă exact acest lucru: o oază de lumină. Receptivitatea lor ne dă forța de a continua și este cea mai frumoasă dovadă că, pe acest țărm de mare, cartea și cuvântul scris rămân repere fundamentale de unire și simțire românească.
Reporter: Ce loc ocupă tinerii în proiectele culturale pe care le susțineți? Cum ar putea fi încurajați să citească mai mult, să scrie și să descopere literatura română contemporană?
Nastasica Popa: În toate proiectele culturale pe care le susțin și le coordonez, tinerii ocupă locul de onoare, locul central. Ei nu sunt doar simpli spectatori ai viitorului, ci sunt însăși inima culturii de mâine. Încă de la începuturile mele literare, când am debutat în revista școlară „Arubium” a Liceului din Măcin, am înțeles cât de crucial este ca un tânăr să fie încurajat și ascultat atunci când își deschide aripile către cuvântul scris. Pentru a-i încuraja să citească mai mult și să descopere literatura română contemporană, cred că trebuie să coborâm cartea de pe piedestalul rigid al obligativității școlare și să o aducem în spațiul pasiunii autentice. Tinerii pot fi atrași prin modele vii, prin dialoguri directe cu scriitorii de astăzi, în cadrul cărora pot vedea că autorul este un om în carne și oase, cu trăiri similare celor ale lor. La ASCIOR, încercăm să îi implicăm activ: organizăm concursuri, recitaluri în cadrul cărora își pot citi propriile creații, tabere de amiciție și simpozioane în care vocea lor contează. Un tânăr va scrie și va citi atunci când se va simți validat, când va descoperi că poezia contemporană vorbește pe limba lui, despre frământările și idealurile sale. Trebuie să le oferim spații de manifestare libere, să le arătăm că literatura nu este o arhivă prăfuită, ci o aventură fascinantă a spiritului și un refugiu în care își pot găsi propria identitate.
Reporter: Dincolo de publicarea cărților, cât de importantă este construirea unei comunități literare în care autorii se sprijină reciproc, își fac cunoscute creațiile și păstrează vie legătura cu cititorii?
Nastasica Popa: Construirea unei comunități literare nu este doar importantă, ci este absolut vitală pentru supraviețuirea și rodirea spiritului creator. Scrisul, prin natura sa, este un act de profundă singurătate și introspecție; poetul își șlefuiește gândurile în laboratoarele intime ale sufletului său. Însă, odată ce cartea a văzut lumina tiparului, ea are nevoie de aer, de un spațiu în care să respire și de oameni care să o primească. Aici intervine rolul comunității literare. O astfel de comunitate, așa cum încercăm să construim zi de zi prin ASCIOR Năvodari sau prin colaborările mele de suflet din „Tabăra de amiciție”, devine o adevărată familie spirituală. Într-o lume adesea marcată de orgolii sau de o izolare tot mai accentuată, faptul că autorii se sprijină reciproc, își oferă cronici sincere în paginile unor reviste de prestigiu precum Vatra veche sau Cadran și organizează lansări comune reprezintă un act de noblețe și solidaritate culturală. Comunitatea este cea care dă forță textului individual și care asigură acea legătură caldă, neîntreruptă cu cititorii. Atunci când scriitorii și cititorii se întâlnesc pe „același țărm de mare”, la un festival, la o tabără sau în paginile unei antologii, se creează o energie unică. Cititorul nu mai este un simplu cumpărător de carte, ci devine parte din poveste, un prieten de drum lung căruia îi încredințăm ninsorile noastre de fluturi și alături de care păstrăm vie flacăra vieții spirituale românești.
Reporter: Ați ales să lansați în aceeași zi două volume care propun experiențe literare diferite: unul construit în jurul dialogului cu personalitățile culturii dobrogene, celălalt în jurul sensibilității poetice. Ce v-a determinat să le aduceți împreună în acest moment?
Nastasica Popa: Am ales să aduc aceste două volume împreună în acest moment deoarece ele reprezintă, în esență, cele două aripi ale aceleiași păsări, cele două fațete indisolubile ale existenței mele spirituale și profesionale. Deși propun experiențe literare diferite – unul fiind ancorat în rigoarea jurnalistică a interviului cultural, iar celălalt în libertatea absolută a metaforei, ambele cărți s-au născut din aceeași sursă: dragostea profundă pentru oameni și pentru frumos. Să le lansez simultan a fost o decizie asumată, un mod de a le arăta cititorilor că publicistul și poetul din mine nu trăiesc în lumi separate, ci se hrănesc reciproc. În „Același țărm de mare, alte dialoguri”, m-am dăruit întru totul ascultării celorlalți, consemnând cu pioșenie valorile Dobrogei noastre. În „Ninsori de fluturi”, am deschis porțile propriului meu laborator interior, lăsând să se aștearnă pe hârtie acele emoții intime, doruri și căutări cosmice pe care doar versul le poate cuprinde. Adunându-le în același moment, am simțit că ofer publicului un tablou complet al maturității mele creatoare. Este felul meu de a spune că pe acest țărm al vieții avem nevoie în egală măsură de rațiunea luminoasă a dialogului cultural și de sensibilitatea caldă a poeziei pentru a rămâne autentici și pentru a ne salva sufletul de asprimea timpului.
Reporter: Considerați că cele două cărți se completează? Există un fir invizibil care le unește, poate aceeași preocupare pentru oameni, memorie, identitate și frumusețea lucrurilor care merită păstrate?
Nastasica Poapa: Da, cele două cărți nu doar că se completează, ci sunt legate printr-un fir invizibil, dar extrem de puternic, care le dă o unitate profundă de sens. Acest fir roșu este împletit tocmai din preocuparea mea obsesivă pentru oameni, pentru memorie, pentru identitate și pentru salvarea frumuseții în fața trecerii implacabile a timpului. În volumul de interviuri, memoria este activă, istorică, documentară; ea salvează destinele și gândurile personalităților dobrogene pentru ca generațiile viitoare să aibă repere. În volumul de versuri, memoria devine afectivă, mistică, interioară; ea salvează prin metaforă dorurile, absențele și acele clipe fragile pe care le numesc „ninsori de fluturi”. În ambele cărți, omul este pus în centrul universului. Fie că explorez identitatea culturală a Dobrogei prin dialog, fie că explorez identitatea cosmică a sufletului prin poezie, scopul meu rămâne același: să găsesc și să păstrez acele lucruri sfinte care dau sens vieții. Ambele volume sunt, în esență, un protest cald împotriva uitării și o încercare de a demonstra că tot ceea ce este clădit pe iubire, credință și frumos merită și va reuși să treacă dincolo de hotarele efemerului.
Reporter: Ce sperați să rămână în memoria celor care vor participa la evenimentul din 21 noiembrie 2026: bucuria unei întâlniri literare, dorința de a citi volumele sau sentimentul că literatura poate apropia oamenii?
Nastasica Popa: Dacă ar fi să aleg, sper din tot sufletul ca în memoria celor care vor fi alături de mine în această zi de noiembrie să rămână, mai presus de toate, sentimentul profund că literatura are puterea extraordinară de a apropia oamenii. Într-o lume tot mai fragmentată, arta și cuvântul scris rămân printre puținele punți curate pe care le mai putem construi de la un suflet la altul. Desigur, mă voi bucura enorm dacă participanții vor pleca acasă cu satisfacția unei întâlniri literare de excepție, în care au putut schimba energii frumoase, și cu o dorință vie de a deschide cele două volume. Însă succesul adevărat al acestui eveniment nu se va măsura în numărul de exemplare dăruite, ci în starea cu care oamenii vor ieși pe ușă. Îmi doresc ca fiecare dintre ei să plece simțindu-se mai puțin singur, purtând în suflet căldura unei comunități unite în jurul frumosului. Vreau ca data de 21 noiembrie să rămână în amintirea lor ca un spațiu de grație în care am plâns, am zâmbit, am celebrat valorile noastre și am simțit, împreună, că nicio furtună a vieții nu ne poate atinge atâta timp cât ne adăpostim sub mantia imaculată a poeziei și a dialogului autentic.
Reporter: Dacă ar fi să alegeți câte un singur cuvânt pentru fiecare volum, ce cuvânt ar defini cel mai bine „Același țărm de mare, alte dialoguri” și ce cuvânt ar exprima esența volumului „Ninsori de fluturi”? De ce?
Nastasica Popa: Pentru volumul „Același țărm de mare, alte dialoguri”, cuvântul ales este CONEXIUNE. Am ales acest termen deoarece cartea reprezintă o punte vie între destine, o legătură profundă între jurnalist și creator, dar și o ancorare strânsă în identitatea culturală a Dobrogei. Fiecare interviu a fost, în esență, un act de conectare spirituală, o dovadă că de pe acest țărm de mare pornesc fire invizibile care ne unesc pe toți sub semnul valorilor comune și al memoriei salvate de la uitare. Pentru volumul de versuri „Ninsori de fluturi”, cuvântul care îi exprimă cel mai bine esența este METAMORFOZĂ. Poezia este, prin definiție, spațiul transformărilor profunde. În acest volum, fragilitatea unei clipe sau a unui zbor de fluture se preschimbă în rezistență în fața timpului, absența devine prezență veșnică, iar durerea sau dorul se transmută, prin puterea magică a metaforei, în frumusețe pură și alinare. Este transformarea sacră a sufletului care, deși rănit sau înfrigurat, alege să își deschidă aripile într-un zbor cosmic, ridicându-se de pe pământ direct spre cer.
Reporter: Privind în urmă la activitatea dumneavoastră literară și jurnalistică, care este lecția cea mai importantă pe care v-au oferit-o oamenii pe care i-ați întâlnit și i-ați ascultat?
Nastasica Popa: Lecția cea mai importantă pe care mi-au oferit-o oamenii pe care i-am întâlnit, i-am intervievat și i-am ascultat este aceea că fiecare suflet poartă în sine un univers unic, o durere nespusă și o lumină care merită salvată. Am învățat că, dincolo de măștile sociale, de titlurile academice sau de realizările profesionale, toți avem nevoie de același lucru: să fim ascultați cu adevărat, înțeleși și primiți cu empatie. Oamenii mi-au arătat că nu există destine banale. Fiecare om de cultură care mi-a vorbit pe acest țărm de mare, fiecare tânăr care a tremurat citindu-și prima poezie sau fiecare cititor care mi-a strâns mâna plângând mi-a predat o lecție despre fragilitate și rezistență. Am înțeles că marile răni ale vieții: pierderile, dorul, absențele nu trebuie să ne înverșuneze, ci ne pot înnobila sufletul dacă alegem să le transformăm în artă, în dialog și în dăruire către ceilalți. Această călătorie prin destinele oamenilor m-a învățat o profundă modestie și mi-a reconfirmat faptul că, indiferent cât de grele ar fi vremurile, bunătatea, credința și iubirea curată rămân singurele valori care nu se demodează niciodată și care au puterea de a ne salva în fața timpului.
Reporter: Ce proiecte literare sau culturale vă doriți să realizați în continuare? Există deja o carte, un nou volum de interviuri sau o inițiativă culturală care începe să prindă contur?
Nastasica Popa: Sufletul unui scriitor nu se odihnește niciodată; el este într-o continuă căutare de sens și lumină. Pentru mine, încheierea unui proiect reprezintă doar deschiderea unei noi porți către creație. În perioada următoare, prioritatea mea este să consolidez comunitatea culturală pe care am format-o la ASCIOR Năvodari și să continui munca publicistică prin intermediul revistei Cadran și, mai ales, din postura de redactor al revistei Vatra veche. Din punct de vedere editorial, proiectele mele de suflet continuă să prindă contur. Deja au început să se adune gânduri și versuri noi pentru un viitor volum de poezie, o nouă plachetă de trăiri în care voi continua să explorez acele sclipiri stelare pe care le numesc indamine. De asemenea, țărmul mării rămâne generos, așa că nu este exclus ca, în timp, să se nască și o a treia parte a dialogurilor culturale, fiindcă Dobrogea mai are încă multe destine luminoase ce merită salvate de la uitare. Atâta timp cât Cerul îmi va da sănătate, inspirație și oameni dragi alături, voi continua să scriu și să aduc oamenii împreună, sub mantia ocrotitoare a cuvântului care zidește suflete.
Reporter: Fiecare om care se implică în viața culturală are principii și convingeri care îi călăuzesc pașii. Aveți o deviză după care vă orientați în viață și în activitatea literară și jurnalistică? Ce înseamnă ea pentru dumneavoastră și în ce măsură se reflectă în tot ceea ce faceți pentru promovarea culturii și a valorilor umane?
Nastasica Popa: Deviza care îmi călăuzește fiecare pas, atât în viața de zi cu zi, cât și în activitatea literară și publicistică, poate fi rezumată în cuvintele: „Prin iubire, credință și cuvânt, să transformăm efemerul în veșnicie”. Pentru mine, acest crez nu este doar o frază frumoasă, ci o busolă interioară și o responsabilitate uriașă în fața lui Dumnezeu și a oamenilor. Ea înseamnă că nicio clipă din existența noastră nu este cu adevărat pierdută dacă alegem să o îmbrăcăm în haina dragostei curate și a pioșeniei. În tot ceea ce fac pentru promovarea culturii fie că organizez un eveniment la ASCIOR Năvodari, fie că scriu un articol în paginile revistelor Cadran și Vatra veche sau că aștern pe hârtie „ninsori de fluturi”, caut să aduc la lumină ce este mai bun și mai sfânt în om. Această deviză se reflectă în refuzul meu de a lăsa uitarea sau asprimea lumii să stingă frumosul. Jurnalismul îmi oferă instrumentul de a consemna și păstra valorile prezentului, iar poezia îmi dă aripile de a ridica durerea, dorul și trăirile noastre trecătoare către Cer, transformându-le în mărturii eterne. În esență, tot ceea ce dăruiesc comunității este o încercare de a lăsa în urmă o dâră de lumină și o caldă invitație ca, împreună, să privim mai des către stele și să ne salvăm sufletul prin cultură.
Reporter: În încheiere, ce mesaj le transmiteți cititorilor care vor descoperi cele două volume și celor care cred că literatura, poezia și dialogul cultural au încă puterea de a schimba felul în care privim lumea?
Nastasica Popa: Mesajul meu pentru toți cititorii care vor deschide aceste două cărți și pentru toți cei care încă mai cred în forța mântuitoare a spiritului este unul de profundă recunoștință și speranță: Nu încetați niciodată să căutați Cerul și să credeți în puterea cuvântului care zidește suflete! Într-o epocă dominată de zgomot și ecrane reci, faptul că simțiți nevoia de poezie, de dialog și de introspecție este dovada cea mai curată că sufletul vostru este viu și caută lumina. Celor care vor parcurge volumele le transmit să nu se teamă de propria lor fragilitate. Când viața devine prea aspră, lăsați „ninsorile de fluturi” să vă aline dorurile și pășiți cu încredere pe „țărmul de mare” al dialogului cultural pentru a vă regăsi reperele și echilibrul interior. Literatura, poezia și arta nu sunt simple exerciții estetice, ci sunt singurele noastre arme imaculate împotriva timpului și a uitării. Ele au, într-adevăr, puterea uriașă de a schimba felul în care privim lumea – ne învață să vedem sacrul în profan, ne unesc în ciuda tuturor distanțelor și ne amintesc că suntem făcuți pentru iubire și eternitate. Vă mulțumesc că sunteți tovarășii mei de drum pe această potecă a gândurilor indamine și vă aștept pe toți cu inima deschisă să celebrăm cultura și viața!
Alexandra VASILE




























