Primăria Constanța se tot chinuie, de ceva timp, să modernizeze piețele din municipiu. În ședința din data de 29 februarie a.c., consilierii locali au aprobat programului lucrărilor de investiții aferente serviciilor de administrare a domeniului public și privat al Municipiului Constanța, pentru anul 2024. Printre acestea s-a numărat și reamenajarea și modernizarea Piețelor Brotăcei și I.L. Caragiale, Tic-Tac și Pescăruș, dar și reconfigurarea Pieței Griviței. Toți banii urmau să provină din bugetul local, iar suma totală era de aproximativ 60 de milioane de lei, TVA inclus. Aceasta includea serviciile de proiectare, dar și execuția lucrărilor.
În proiectul de hotărâre se preciza că investițiile „sunt preconizate a se realiza în cursul anului curent, de către Administraţia Fondului Imobiliar SRL (acum Confort Urban)“. Însă, acest lucru nu s-a întâmplat, cel mai probabil din lipsa fondurilor. Reprezentanții Primăriei Constanța ne-au precizat că piețele se află în administrarea Confort Urban și tot aceștia ar trebui să se ocupe și de reabilitare.
„Confort Urban desfășoară lucrări de igienizare și întreținere a piețelor. Odată cu stabilirea bugetului, se va lua în calcul și un proiect de reabilitare a piețelor“, au specificat aceștia.
În ceea ce privește Piețele Tic–Tac, Pescăruș, Brotăcei și I.L. Caragiale, proiectele de reamenajare vizează păstrarea caracterul funcțional principal, cel de piaţă agroalimentară, dar și introducerea de funcțiuni noi, pentru complementarea activității comerciale principale. Lucrările se vor executa pe construcţia existentă şi au menirea de a moderniza şi extinde funcţiunile comerciale actuale, prin recompartimentarea şi reamenajarea clădirii, reorganizarea fluxurilor de aprovizionare / evacuare, reorientarea şi reorganizarea spațiilor comerciale.
În Piața Griviței vor fi introduse şi funcţiuni noi, complementare activităţii comerciale principale, aceasta devenind, astfel, piaţă agroalimentară multifuncţională.
Totodată, Primăria Constanța a lansat în consultare publică, în luna iunie a.c., intenția de elaborare a Planului Urbanistic Zonal Piața Griviței. Municipalitatea își dorește resistematizarea acestei zone, dar și a pieței. În proiect este inclus și un pasaj subteran, pentru locuri de parcare.
Mihaela GIUGLEA



























