Consecinţele pentru România generate de scăderea preţului internaţional al petrolului diferă de la o categorie la alta, însă pe termen lung nu vor avea de câştigat nici consumatorii şi nici statul, iar pentru industrie situaţia este „foarte îngrijorătoare” din cauza costului de producţie semnificativ mai mare decât media internaţională, susţine Răzvan Nicolescu, partener în cadrul Deloitte Europa Centrală.
„Consecinţele acestei situaţii pentru România diferă de la o categorie la alta. Pentru consumatori, în special pentru transportatori, acest colaps al preţurilor pare un câştig pe termen scurt, de care nu se pot bucura, însă, din cauza reducerii masive de activitate generate de criza medicală. Pe termen lung, dacă această situaţie va genera falimente şi abandonări de producţie în industria de petrol, acest lucru nu va ajuta la perspectivele de preţ, adică nici consumatorii nu vor avea de câştigat. Pentru stat, nu este o veste bună deloc, deoarece în industria de petrol din România îşi desfăşoară activitatea, încă, zeci de mii de oameni. În plus, bugetul de stat va fi afectat de plata redevenţelor, taxelor şi accizelor generate de scăderea de cotaţie, consum şi, eventual, producţie”, susţine Nicolescu.
În opinia sa, situaţia este foarte îngrijorătoare pentru industria din România, întrucât pe zona de producţie sunt în operare câmpuri de petrol mici ca productivitate, cu un număr ridicat de sonde şi un cost de producţie semnificativ mai mare decât media internaţională, iar acest tip de producţie este primul lovit de o scădere de preţ masivă pe termen lung.
„Pe partea de rafinare, nu suntem deocamdată afectaţi grav datorită hazardului: rafinăria Petromidia a fost închisă pentru revizie generală încă de la mijlocul lunii martie. Chiar şi aşa, pe fondul scăderii masive de consum, celelalte două mari rafinării (Petrobrazi şi Petrotel) au început să se confrunte deja cu probleme de funcţionare. Dacă Petromidia îşi termină revizia la timp şi porneşte la 1 mai, situaţia se va complica şi mai mult. Statul poate ajuta cu adevărat industria locală de rafinare şi consumatorii în acelaşi timp, reducând cotele obligatorii de biocarburanţi care provin din import. Adică, în loc să importăm biocarburanţi, am putea înlocui, provizoriu, molecula de biocarburant cu cea de benzină”, spune coordonatorul practicii de energie şi resurse minerale din cadrul Deloitte.
Nicolescu afirmă că numai în felul acesta s-ar putea reduce riscul opririi activităţii la rafinării şi intrării oamenilor în şomaj tehnic, în prezent acestea operând aproape de limita minimă de funcţionare (aproximativ două treimi din capacitate).
„Şi consumatorii ar ieşi în câştig, pentru că nu vor mai plăti biocarburanţii din import, care nu aduc beneficii certe nici din perspectiva protejării mediului şi sunt mai scumpi decât combustibilii clasici produşi în rafinăriile din România. Măsura reducerii cotei de biocarburant doar în cazul unei probleme cu aprovizionarea din import, adoptată deja de autorităţi, nu ajută decât accidental sectorul local de rafinare”, a adăugat Răzvan Nicolescu, care a fost şi ministru al Energiei.
Pe de altă parte, consultantul Deloitte vede şi oportunităţi şi în această situaţie dificilă, Oil Terminal fiind compania care ar putea profita cel mai mult de pe urma acestei crize. „Oil Terminal, compania care administrează capacităţi importante de stocare la Constanţa, ar putea deveni una dintre companiile energetice din România ce ar putea profita cel mai mult de pe urma crizei actuale. O creştere a tarifelor de stocare pentru ţiţei şi produse petroliere, transparentizarea capacităţilor disponibile şi punerea rapidă în funcţiune a cât mai multor capacităţi ar putea creşte semnificativ veniturile şi profitabilitatea Oil Terminal, o companie cu acţionariat diversificat, listată pe Bursa de Valori Bucureşti”, susţine Răzvan Nicolescu.
De asemenea, o oportunitate teoretică ar putea fi şi pentru stat, deoarece există capacitate de stocare şi la agenţia naţională care administrează rezervele de stat. „Îmi este însă greu să cred că administraţia noastră ar putea lua în calcul să facă ce a făcut Donald Trump în SUA, adică să cumpere ţiţei ieftin, să îl depoziteze şi apoi, eventual, să îl vândă în perioade mai favorabile. De ani buni, astfel de strategii nu sunt implementate în ţara noastră din lipsă de viziune antreprenorială în administraţie”, subliniază Nicolescu, care în perioada 2009-2015 s-a aflat la conducerea Agenţiei Europene de Reglementare în Energie.
El afirmă că ziua de luni, 20 aprilie, a reprezentat un şoc pentru industria petrolului, pentru prima dată în istorie barilul fiind tranzacţionat la valori negative în Statele Unite ale Americii. Tipul de ţiţei West Texas Intermediate (WTI) a fost tranzacţionat şi la -40,32 USD/baril, în comparaţie cu o valoare de 18,27 USD/baril înregistrată vineri.
„Constrânşi de scăderea cererii de produse petroliere cauzate de criza medicală, dar şi de indisponibilitatea sau tendinţele speculative legate de spaţiile de stocare, producătorii şi traderii au preferat să vândă în pierdere deoarece oprirea producţiei de ţiţei durează şi, uneori, nu se poate realiza fără asumarea riscului de scădere ulterioară de productivitate. O sondă oprită prezintă riscul ca la repornire să nu mai producă la fel. Pentru a ajuta industria de profil care întreţine un număr important de locuri de muncă, dar şi simţind o oportunitate de afaceri, preşedintele SUA Donald Trump a anunţat că americanii îşi vor completa rezervele strategice de ţiţei. Paradoxal, toată această situaţie vine pe fondul acordului între OPEC şi Rusia, mediat de SUA, cu privire la reducerea cotelor de producţie, acord care, deocamdată, nu produce rezultatele aşteptate. Ca în orice criză, în timp ce companiile de upstream (producţie) şi downstream (vânzare) se confruntă cu probleme grave, cele de midstream (stocare şi transport) înfloresc, fiind, alături de Amazon, de Netflix şi de companiile medicale, printre preferatele investitorilor la burse”, a precizat în contextul acesta Răzvan Nicolescu.
Preţul petrolului din cadrul Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol s-a depreciat luni până la 14,19 dolari pe baril, respectiv cu 21,9% (3,98 dolari) mai puţin faţă de ziua anterioară şi cea mai redusă valoare din acest mileniu, a anunţat marţi OPEC, citat de agenţia EFE.
Barilul de petrol folosit drept referinţă de OPEC nu s-a mai vândut la un preţ atât de scăzut de la criza petrolieră din 1998/1999, provocată, ca şi acum, de un exces de ofertă şi o scădere a cererii mondiale, deşi într-o măsură mai mică decât în prezent.
Comparativ cu valoarea sa maximă din acest an, de 70,87 dolari (pe 6 ianuarie), barilul OPEC a înregistrat o ieftinire de 80%.
Dar, mai mult decât atât, trebuie menţionată prăbuşirea istorică de 305% experimentată luni de petrolul intermediar Texas (WTI, de referinţă pentru America) în contractele futures cu furnizare în mai, care au avut termenul limită marţi şi au închis pe teren negativ, la – 37,63 dolari.
Asta înseamnă că vânzătorii plătesc în jur de 37,63 dolari/baril, pentru ca cineva să le ia excesul, în contextul temerilor că nu vor avea unde să-l depoziteze.
Mari volume excedentare de petrol ameninţă să depăşească actuala capacitate de înmagazinare, toate acestea în contextul unei cereri în cădere liberă, cauzate de izolarea la domiciliu a milioane de persoane în toată lumea, pentru a frâna pandemia de coronavirus, potrivit EFE.
