Primarul comunei Valu lui Traian, Iulia Iurea, anunță că începând cu data de 1 noiembrie 2026, vor intra în vigoare noile contracte de transport pentru rețelele județeană și metropolitană.
Începând cu 1 noiembrie 2026, se schimbă operatorul de transport pentru următoarele trasee județene:
Constanța – Murfatlar – Poarta Albă, cu mențiunea că peste jumătate dintre curse vor tranzita cartierul Murfatlar Vest.
Constanța – Ciocârlia – Cobadin – Viișoara.
Constanța – Deleni – Dunăreni.
Constanța – Adamclisi – Viile – Oltina.
Constanța – Dobromir – Oltina.
Constanța – Adamclisi – Ostrov – Vama.
Ca urmare a finalizării procedurilor de licitație, intră în derulare contractul de delegare a gestiunii pentru grupa 3 de trasee. Această schimbare înseamnă tarife mai mici pentru anumite deplasări, dar și soluții pentru o parte dintre sesizările depuse de cetățeni, inclusiv asigurarea tranzitului peste podul de la Murfatlar și reducerea intervalelor dintre curse la orele de vârf.
Deși termenul inițial de începere a activității era 17 decembrie 2026, prestațiile efective vor începe mai devreme, de la 1 noiembrie, pentru a veni în sprijinul călătorilor.
TARIFE MAI MICI:
Constanța – Valu lui Traian: abonamentul scade de la 294 lei la 242 lei, iar biletul de la 7 lei la 6 lei.
Constanța – Cobadin: biletul scade de la 22 lei la 19 lei, cu reducerea corespunzătoare a abonamentului.
Contractul prevede și alocarea de autovehicule noi, pentru îmbunătățirea condițiilor de transport și a calității serviciilor oferite călătorilor.
În ceea ce privește transportul metropolitan, cursele operatorului CT BUS vor circula la un interval de 50 de minute, în intervalul orar 05:00 – 23:00. Această frecvență este introdusă ca o perioadă de testare a fluxului de călători, timp în care reprezentanții primăriei vor monitoriza în teren deplasările pentru a propune ajustări și îmbunătățiri ale orarului de plecări și sosiri. Prețul unei călătorii va fi de 5 lei, iar abonamentul lunar va fi de 150 de lei.
O veste foarte importantă este că elevii cu domiciliul în Valu lui Traian care frecventează liceele din municipiul Constanța beneficiază de gratuitate. Pentru a obține abonamentul gratuit, aceștia trebuie să se prezinte la ghișeele CT BUS cu carnetul de note vizat pentru anul școlar în curs, o copie a cărții de identitate sau a certificatului de naștere și o declarație de consimțământ completată și semnată de părinte sau tutorele legal.
Atât pentru transportul județean, cât și pentru cel metropolitan, stațiile de urcare și coborâre rămân cele cunoscute, pe traseul DN 3 / Calea Dobrogei.
În zilele următoare se vor analiza și alte facilități pentru utilizatorii transportului metropolitan și vor stabili, împreună cu agenții economici locali, punctele fizice de unde veți putea achiziționa bilete de călătorie.
A.D.