Chiar dacă în aceste momente frica de o infecție cu virusul COVID-19 este mare și cetățenii sunt obligați să respecte o serie de măsuri drastice impuse la nivel național, uităm că alți virusi foarte contagioși fac victime.
Spre exemplu, rujeola. Potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, în perioada 27 aprilie – 1 mai a.c., au fost raportate încă 119 cazuri de rujeolă în judeţele: Satu Mare – 35; Neamţ – 34; Cluj – 23; Suceava – 19; Timiş – 4; Bihor şi Braşov – câte 2.
Astfel, numărul total de cazuri confirmate cu rujeola în România raportate până la data de 01 mai a.c., este 20. 000 și 64 de decese.

Ce-i drept, numărul deceselor este mult mai mic comparativ cu noul coronavirus, care a atins numărul de 803, în acest moment, însă numărul persoanelor infectate cu rujeolă este aproape de 2 ori mai mare. Reamintim că în urmă cu 24 de ore, Grupul de Comunicare Strategică anunța că numărul infectărilor cu virusul COVID-19 ajunsese la 13.163.
Rujeola sau pojarul este o infecție virală extrem de contagioasă care apare ca o erupție cutanată și care are simptome asemănătoare cu răceală. Boala este cauzată de Morbillivirus, din familia Paramyxovirus și se transmite pe calea aerului, prin tuse sau strănut. Virusul rujeolic poate trăi pâna la două ore pe diferite suprafețe sau în aer și poate infecta 90% din persoanele sensibile. Atât pentru copii, cât ți pentru adulți vaccinul ROR oferă cea mai bună protecție împotriva rujeolei. Rujeola poate afecta pe oricine, însă au un risc crescut de a dezvolta boala persoanele nevaccinate împotriva rujeolei, oamenii neimunizați care călătoresc în țările în curs de dezvoltare, unde rujeola este mai frecventă, dar și persoanele cu o deficiență de vitamina A.
L.M.
Citește și:



























