Ministerul Sănătăţii a anunţat alte două decese cauzate de coronavirus, dintre care unul la Constanţa. Este vorba despre o femeie, de 54 ani, din Constanța, care a revenit din Turcia pe data de 13/03/2020 şi a fost confirmată pe data de 19/03/2020 în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța.
Potrivit oficialilor, femeia avea condiții medicale pre-existente – obezitate morbidă; bronho-pneumonii repetate în ultimele 12 luni, iar pe data de 2 aprilie, aceasta a decedat.
Nina Dumbravă era asistentă medicală la ATI Chirurgie Cardiovasculară. Reprezentanţii spitalului au confirmat decesul colegei lor, însă nu au dat şi alte detalii.
„Un gând pios și o lumânare pentru colega noastră, Nina Dumbravă – asistent medical ATI Chirurgie Cardiovasculară, SCJU Constanța. Dumnezeu să o ierte ! Condoleanțe familiei!”, a transmis SANITAS Constanța. „Dumnezeu să o ierte! Un suflet blând a plecat la ceruri! Soarta a fost prea crudă!”, susține o colegă. „Sincere condoleanțe familiei! Dumnezeu să vă mângâie și să vă întărească”, este mesajul altei colege care a cunoscut-o pe asistenta Nina Dumbravă.
Conform unor surse, femeia care a decedat este asistenta care a fost confirmată pozitiv la Cumpăna. Menţionăm că acesta se pare că nu a fost la muncă după ce a revenit din Turcia.

Decesul cu numărul 118 este un bărbat în vârstă de 61 ani din București, care a fost internat în SCBIT „Victor Babes” București, prin transfer de la Spitalul Militar București, pe data de 30/03/2020, confirmat pozitiv COVID-19 în laboratorul Spitalului Militar București pe data de 31/03/2020. Decesul a survenit pe 03/04/2020.




























