Militarii Detașamentului de Pompieri Tulcea a ISU Delta au intervenit în după amiaza de 2 martie, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie, din localitatea Murighiol.
La ajungerea echipajelor la locul solicitării, incendiul se manifesta cu flacără la nivelul acoperișului locuinței, cu pericol de propagare la locuințele și anexele din apropiere. La intervenție au participat și membri Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Mahmudia cu o autospecială de stingere.
Incendiul anunțat prin apel 112 în jurul orei 17.00, a fost lichidat la ora 18.35. A ars acoperișul casei pe o suprafață de 70 mp, construit din lemn și ondulină.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime sau persoane rănite, iar pompierii au salvat restul casei de locuit cu bunurile aferente.
Pompierii au stabilit ca și cauză probabilă de izbucnire a incendiului, efectul termic, mai exact, suprasolicitarea centralei.
C.S.






























