Dorina parcurge, în fiecare dimineață, 10 kilometri, pentru a ajunge în vama de la Siret.
Femeia știe limba ucraineană și merge în fiecare zi în Vama Siret pentru a traduce, voluntar, pentru refugiații care nu știu o limbă de circulație internațională.
Deși are grijă, acasă, de o femeie de 90 de ani, toată ziua stă în vamă și sare în ajutor ori de câte ori este nevoie.
„- Mamă, nu vrei o cană de ceai sau un sandvici?, a întrebat-o un tânăr care venise cu ceai și mâncare în vama de la Siret.
– Nu îmi da mie, copile, că nu am nevoie.
– Am văzut că sunteți aici de dimineața și am zis că poate vă este foame.
– Mă descurc, copile, mă descurc…
Ea este Dorina, în singurul moment, probabil, când nu a avut lacrimi în ochi. Acest om extraordinar parcurge, în fiecare dimineață, 10 kilometri, pentru a ajunge în vama de la Siret. Are 60 de ani, știe limba ucraineană și este o adevărată alinare pentru cei care sunt nevoiți să plece din țara lor și au nevoie de o îndrumare.
În fiecare seară, îi caută pe colegii noștri să le ceară scuze.
– Eu plec acum. Nu vă supărați pe mine! Am în grijă o bunicuță de 90 de ani și, seara, trebuie să fiu lângă ea. Dacă totuși aveți nevoie de mine, sunați-mă. Găsesc eu o soluție să vin.
– Nu sunteți obosită?
– În timpurile acestea, nimeni nu are voie să fie obosit.
Ea este Dorina, o femeie extraordinară care se oferă voluntar să ajute la cei 60 de ani pe care îi are. Ca ea sunt foarte, foarte mulți voluntari! Ca ea sunt foarte, foarte mulți români! Mulțumim tuturor! Voi sunteți România!“, au transmis reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne.
V.I.


























