Jurnalista Emilia Mihăilă de la Radio Sky l-a acuzat pe primarul Constanței, Vergil Chițac, că a agresat-o fizic și i-a strâns mâna la ușă, atunci când aceasta a încercat să obțină un punct de vedere în legătură cu demisia city managerului Felicia Ovanesian.
„Am încercat să obțin un punct de vedere de la primarul Chițac privind demisia city managerului, Felicia Ovanesian, iar acesta a tras ușa, m-a împins și mi-a prins mâna la ușă. Acesta mi-a reproșat ca nu am nici un drept să intru în Primăria Constanța, când vreau eu, deși mă aflam prezenta la o conferintă de presă. Las aici poza cu semnul lăsat la momentul în care a fost strânsă mâna cu ușă”, a spus jurnalista.
Primarul Constanței, Vergil Chițac, susține că Emilia Mihăilă a avut un comportament agresiv. „Aceste afirmații, potrivit cărora aș fi agresat-o, nu corespund realității și sunt calomnioase, înscriindu-se totodată în nota agresivă manifestată de doamna Emilia Mihăilă”, a spus Vergil Chițac.
Ce a declarat primarul Vergil Chițac, în urma incidentului:
„Afirmațiile doamnei Emilia Mihăilă, potrivit cărora aș fi agresat-o astăzi, nu se susțin. Doamna a intrat în instituția noastră prin ușa interioară (de uz intern), utilizată de către angajații Primăriei în relația cu celelalte instituții care își desfășoară activitatea în același imobil (Consiliul Județean și Prefectura) și a avut în permanență un comportament agresiv. La intrarea mea în sediul instituției, venind dinspre Consiliul Județean spre primărie, am deschis și închis după mine ușa de acces, nesesizând producerea vreunui incident. Dealtfel, nici doamna Emilia Mihăilă nu a acuzat, la momentul respectiv, producerea incidentului de care a menționat ulterior în spațiul public. Aceste afirmații, potrivit cărora aș fi agresat-o, nu corespund realității și sunt calomnioase, înscriindu-se totodată în nota agresivă manifestată de doamna Emilia Mihăilă”.
Context:
City managerul Constanței, Felicia Ovanesian, și-a dat demisia din funcție, săptămâna trecută. Ulterior, primarul Vergil Chițac a emis, printr-o dispoziție, încetarea contractului de management al acesteia.
Menționăm faptul că am solicitat un punct de vedere din partea primarului Vergil Chițac, care nu a răspuns nici până în prezent, din momentul anunțării demisiei din funcție a Feliciei Ovanesian.
Felicia Ovanesian a fost numită în funcție la sfârșitul anului 2020, prin dispoziţia primarului Vergi Chiţac.
Petruț IACOB





























domnul primar nu minte. Eventual pe alegatorii de dreapta. Si pe pescari, pardon!
Foarte urât…..acest domn a participat la Ziua Femeii cu riscul de a le îmbolnăvi în perioada pandemiei……
Un primar jigodie…parca-ar fi primăria lui mă-sa….ducă-se pe pustii !