O primărie din județul Constanța a sesizat Poliția cu privire la faptul că o minoră în vârstă de 14 ani, elevă în clasa a VII-a, este însărcinată. Oamenii legii au declanșat cercetările și au întocmit un dosar penal pentru viol, vărul victimei fiind trimis în judecată.
Potrivit anchetei, s-a stabilit că minora este însărcinată în primul trimestru, familia știind de acest aspect.
Aceasta locuiește într-o localitate din județul Constanța și nu vom dezvălui numele pentru protejarea identității persoanei vătămate.
Oamenii legii au stabilit că minora locuiește în aceeași casă cu inculpatul din prezentul dosar, având relații de rudenie.
Acesta a întreținut raporturi sexuale cu copila, consimțite, însă, având în vedere vârsta ei, fapta a fost încadrată la viol.
În urma raporturilor sexuale, minora a început să se simtă rău, în urma unui test de sarcină ieșind la iveală faptul că se află în primul trimestru.
Atunci, ambii au înștiințat familiile, cu precizarea că vor să păstreze copilul și să conviețuiască asemenea unui cuplu.
Doar că, la un moment dat, fetei i s-a făcut rău, fiind apelat numărul unic de urgență 112, fiind transportată la spital.
Așa a ieșit totul la iveală, Primăria anunțând Poliția.
A urmat ancheta care a ajuns pe masa judecătorilor.
Pe 19.10.2026, inculpatul a fost condamnat la 3 ani și 10 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor.
Cum decizia nu a fost definitivă, apelul a fost înregistrat la Curtea de Apel Constanța, termenul fiind fixat pentru data de 16.12.2026.
Liliana BELCIUG



























