De aproape șapte decenii, Școala Populară de Artă din Constanța a fost unul dintre locurile în care talentul, pasiunea și dorința de a crea și-au găsit un spațiu de formare. Înființată într-o perioadă în care cultura artistică începea să se organizeze tot mai bine la nivelul comunităților, școala avea să devină, în timp, nu doar un loc de învățare, ci și un reper al vieții culturale dobrogene.
Povestea începe în 1957. La 15 septembrie, Școala Populară de Artă din Constanța își deschidea cursurile, într-un context în care exista o nevoie reală de formare artistică pentru cei care nu urmau neapărat un traseu profesional în domeniu, dar aveau talent, pasiune și dorința de a se exprima prin artă.
Primele documente păstrate surprind o instituție aflată la început de drum, preocupată să-și construiască structura și să răspundă nevoilor culturale ale regiunii. În primii ani, activitatea era organizată atât prin secții interne, cât și prin secții externe, iar printre primele domenii de studiu se regăseau canto, acordeonul și dirijatul.
Unul dintre numele care apar în documentele acestei perioade este cel al Elenei Mateescu, director al școlii. Dincolo de nume și funcții, documentele păstrează imaginea unei instituții care își contura treptat misiunea: aceea de a face educația artistică accesibilă și de a forma oameni capabili să ducă mai departe activitatea culturală.
Arta nu rămânea între zidurile școlii
Poate una dintre cele mai importante caracteristici ale Școlii Populare de Artă, încă din primii ani, a fost legătura sa cu comunitatea.
Școala nu funcționa doar ca un loc în care elevii veneau să învețe. O parte importantă a activității era destinată formării instructorilor și a celor care urmau să coordoneze formații artistice în localitățile județului. Astfel, ceea ce se învăța în sălile de curs ajungea mai departe, în sate, în cămine culturale și în formațiile de amatori.
În 1957, documentele menționează preocuparea pentru pregătirea dirijorilor de coruri din mediul rural. Câțiva ani mai târziu, în perioada 20 iulie – 20 august 1962, secțiile externe ale școlii organizau cursuri pentru aproximativ 200 de instructori și membri ai formațiilor artistice de amatori din sate.
Era un model de educație culturală care pornea de la școală și se întorcea în comunitate.
În 1959, Școala Populară de Artă aparținea Secției de Învățământ și Cultură a Sfatului Popular Regional Constanța și avea deja o structură care cuprindea secții interne și externe. La începutul anilor ’60, oferta se diversifica, iar pregătirea artistică depășea zona muzicală, incluzând domenii precum regia, teatrul de păpuși și brigăzile artistice.
Astfel, școala devenea parte dintr-un sistem cultural mai larg, în care educația artistică și activitatea culturală de amatori se susțineau reciproc.
O școală care creștea odată cu viața culturală a Dobrogei
În deceniile următoare, Școala Populară de Artă și-a diversificat activitatea. Muzica, artele plastice, teatrul și coregrafia au început să coexiste în aceeași instituție, oferind posibilități de formare pentru oameni cu vârste și preocupări diferite.
În perioada 1984–1985, de exemplu, la sediul școlii funcționau secții de canto, pian, vioară, acordeon, chitară, instrumente populare, percuție, teorie și solfegiu, regie de teatru, actorie, dans clasic, dans popular, pictură, grafică, sculptură, ceramică și artă decorativă. Numărul elevilor ajunsese la 438.
Activitatea nu se limita la Constanța. Școala își extinsese prezența și în alte localități ale județului, prin secții și cursuri organizate în funcție de nevoile comunităților. La Medgidia, de pildă, erau organizate cursuri de percuție-baterie, pictură și acordeon, iar în alte localități funcționau secții dedicate unor domenii precum chitara sau olăritul.
În același timp, instituția organiza cursuri pentru instructorii artistici, contribuind la pregătirea celor care coordonau formații și activități culturale în județ.
Această deschidere către comunitate avea să rămână una dintre constantele istoriei școlii.
O perioadă dificilă, dar cu o activitate care nu s-a oprit
Anii ’80 au adus și dificultăți. Instituția funcționa în condițiile autofinanțării, ceea ce însemna că pentru susținerea activităților trebuiau găsite permanent surse de venit.
Se organizau spectacole în județ, în întreprinderi, instituții și cămine culturale, iar profesorii erau implicați nu doar în pregătirea artistică, ci și în organizarea acestor manifestări.
În această perioadă, conducerea școlii a trecut prin mai multe schimbări, însă activitatea didactică a continuat, iar oferta artistică s-a menținut diversă.
Un moment dificil a venit în 1987, când clădirea școlii de pe strada Cuza Vodă a fost demolată. După o perioadă de aproximativ două luni, activitatea a fost mutată într-un spațiu din căminul studențesc al Institutului de Subingineri de pe bulevardul Mamaia.
Noul spațiu era departe de a fi ideal. Era un subsol proiectat inițial pentru o altă destinație și oferea condiții improprii pentru desfășurarea activităților artistice.
Și totuși, școala a continuat să funcționeze.
În aceeași perioadă au fost dezvoltate activități în domeniul artelor plastice, inclusiv pictură și ceramică, iar preocuparea pentru pregătirea elevilor și pentru valorificarea lucrărilor lor a rămas prezentă.
În 1987, la Constanța a fost organizată și expoziția-concurs „Virtuți ale peisajului românesc”, dedicată memoriei pictorului medgidian Lucian Grigorescu. La manifestare au participat 96 de pictori din 14 județe, cu 250 de lucrări. Evenimentul este un exemplu al modului în care activitatea artistică a amatorilor era susținută și promovată în plan regional.
După 1989 – o școală într-o lume nouă
Schimbarea regimului politic din decembrie 1989 a deschis o nouă etapă și pentru instituțiile culturale.
În 1990, Școala Populară de Artă a trecut printr-un proces de reorganizare administrativă, desprinzându-se de structura comună cu Centrul Județean al Creației Populare. Instituția a trebuit să își reorganizeze activitatea economică, financiar-contabilă și administrativă, într-un context social și instituțional complet diferit.
Și oferta educațională reflecta schimbarea.
În anul școlar 1991–1992, școala avea 17 clase, cu 461 de elevi, iar disciplinele acopereau un spectru impresionant: arta imaginii, regie de film și teatru, actorie, canto, pian, vioară, acordeon, chitară, percuție, instrumente de suflat, orgă, pictură, sculptură, design, arte decorative, balet, dans modern și cinefoto.
Un an mai târziu, în 1992–1993, numărul elevilor înscriși ajungea la 479.
Dincolo de cifre, această perioadă arată capacitatea instituției de a se adapta. După 1990, într-o societate în care formele de exprimare artistică se diversificau, școala își lărgea oferta și se deschidea către noi domenii.
Sediul – o problemă care a însoțit istoria instituției
Una dintre marile provocări ale anilor ’90 a fost problema spațiului.
În 1990, școala funcționa în 18 încăperi din căminul studențesc al fostului Institut Pedagogic de Subingineri, spațiu solicitat ulterior pentru nevoile Universității „Ovidius”.
A apărut astfel necesitatea unui sediu propriu.
În acest context, a fost identificată clădirea de pe bulevardul Tomis nr. 110, cunoscută sub numele de Casa Bănescu, imobil aflat pe lista monumentelor istorice și în zona protejată a municipiului Constanța. Recuperarea clădirii, ocupată la acel moment de Cooperativa meșteșugărească „Victoria”, a presupus o serie de demersuri administrative și juridice.
Problema sediului nu era doar una administrativă. Pentru o școală de artă, spațiul înseamnă săli, instrumente, ateliere, condiții pentru repetiții și, în cele din urmă, posibilitatea de a crea.
O instituție care a schimbat generații, dar nu și-a pierdut misiunea
Privită în ansamblu, istoria Școlii Populare de Artă din Constanța este istoria unei instituții care a trebuit să se adapteze permanent.
S-au schimbat regimuri, structuri administrative, sedii, discipline și generații de profesori și elevi. Au existat perioade de dezvoltare, dar și momente dificile, de la lipsa spațiilor și problemele financiare până la reorganizările instituționale de după 1989.
Ceea ce a rămas constant a fost însă nevoia oamenilor de a învăța și de a se exprima prin artă.
De la primele cursuri de canto, acordeon și dirijat din anii ’50 până la diversitatea specializărilor de după 1990, Școala Populară de Artă a fost un loc în care oameni de vârste și profesii diferite au putut să descopere o aptitudine, să își cultive un talent sau pur și simplu să își dea voie să creeze.
Într-o regiune atât de diversă precum Dobrogea, rolul unei asemenea instituții depășește educația artistică. Înseamnă și păstrarea tradițiilor, susținerea comunităților, formarea unor oameni care duc mai departe ceea ce au învățat și crearea unor punți între generații.
O poveste care continua
Astăzi, când privim în urmă, cifrele din documentele de arhivă capătă o altă semnificație. Cei 438 de elevi din anii ’80, cei 461 din 1991–1992 sau cei 479 din anul următor nu sunt doar statistici. În spatele fiecărui număr se află un om care a venit la școală pentru a învăța ceva nou.
Unii au continuat în domeniul artistic. Alții au rămas amatori. Unii au urcat pe scenă, alții au pictat, au dansat, au cântat sau au descoperit, pur și simplu, bucuria de a crea.
Aceasta este, poate, adevărata istorie a Școlii Populare de Artă din Constanța.
Nu doar o succesiune de directori, documente și schimbări administrative, ci o poveste despre oameni și despre felul în care arta poate trece dintr-o generație în alta.
Din 1957 și până astăzi, lumea s-a schimbat. Școala s-a schimbat odată cu ea. Dar rostul ei a rămas același: să descopere talentul, să-l formeze și să-i ofere un loc în care să crească.
O școală care a format oameni de scenă
Poate cea mai frumoasă măsură a unei instituții de educație artistică nu stă în numărul de clase sau de cursanți, ci în oamenii care îi trec pragul și în ceea ce reușesc să construiască mai târziu.
De-a lungul timpului, Școala Populară de Artă din Constanța a fost locul în care s-au format sau și-au desăvârșit pregătirea artistică numeroși interpreți, actori și oameni de radio și televiziune. Pentru unii, școala a fost primul pas spre scenă; pentru alții, un loc în care și-au construit tehnica și și-au descoperit propriul repertoriu.
Printre numele legate de istoria instituției se află Elena Roizen, supranumită „fata dobrogeană”, una dintre vocile reprezentative ale cântecului popular dobrogean. În 1967, aceasta era solistă a Ansamblului de cântece și dansuri „Brâulețul”, instituție alături de care și-a legat o parte importantă a activității sale artistice.
Un alt nume important este cel al Anetei Stan, care a absolvit Școala Populară de Artă în 1967 și a colaborat, un an mai târziu, cu Ansamblul „Brâulețul”. Prezența sa în istoria școlii se leagă astfel de una dintre formațiile emblematice ale vieții artistice dobrogene.
Printre interpreții formați în această zonă culturală se numără și Ion Amititeloaie, unul dintre numele apreciate ale muzicii populare dobrogene, dar și regretata Tița Barbu, solistă a Ansamblului „Brâulețul”. Pentru aceasta din urmă, anii petrecuți la Școala Populară de Artă au însemnat nu doar studiu vocal, ci și formarea unor elemente esențiale pentru un artist de scenă: tehnica vocală, mișcarea scenică și, mai ales, respectul pentru cântecul popular dobrogean.
Școala a fost prezentă și în traseul artistic al Sirmei Granzulea, cunoscută pentru promovarea cântecului aromânesc. Aceasta a urmat, între 1980 și 1983, cursurile Școlii Populare de Artă din Constanța, studiind teoria și pianul cu profesorul Ion Gergely și canto cu regretata profesoară Leia Bularcă.
Sirma Granzulea avea să devină una dintre vocile importante ale folclorului aromân dobrogean, interpretând, compunând și prelucrând repertorii aromânești și contribuind la păstrarea și transmiterea acestora către generațiile următoare.
Legătura școlii cu lumea spectacolului nu s-a limitat la muzica populară. Ramon Cotizo, cunoscut ulterior ca realizator de programe la Radio ProFM, a urmat timp de doi ani cursurile de actorie și regie de teatru ale Școlii Populare de Artă.
Privite împreună, aceste nume spun o poveste mai importantă decât o simplă listă de absolvenți. Ele arată diversitatea formării oferite de școală și felul în care aceasta a putut deveni, pentru oameni foarte diferiți, un prim spațiu de întâlnire cu scena și cu profesia artistică.
Unii au devenit cunoscuți prin cântecul popular dobrogean, alții prin teatru, radio sau prin valorificarea patrimoniului cultural al comunităților. Ceea ce îi leagă este faptul că, la un moment dat, Școala Populară de Artă din Constanța a făcut parte din povestea lor.
O școală care a crescut odată cu generațiile sale
De-a lungul timpului, Școala Populară de Arte și Meserii Constanța a însemnat mai mult decât un loc în care se învățau muzica, dansul, actoria sau artele plastice. A fost un spațiu al descoperirii și formării talentelor, în care generații de copii, tineri și adulți au avut șansa de a-și descoperi și cultiva vocația artistică. Mulți dintre absolvenții săi au devenit, ulterior, artiști cunoscuți și apreciați, ducând mai departe ceea ce au primit aici: cunoștințe, disciplină, pasiune și, mai ales, încrederea că arta poate deveni un drum în viață.
Transformările instituției au venit firesc, odată cu nevoile comunității și cu diversificarea actului cultural. Prin reorganizarea aprobată prin Hotărârea Consiliului Județean Constanța nr. 191/15.07.2010, Școala Populară de Arte și Meserii Constanța a absorbit Universitatea Populară Constanța și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Constanța, iar aria sa de activitate s-a extins considerabil.
Un an mai târziu, prin Hotărârea Consiliului Județean Constanța nr. 88 din 22.03.2011, instituția a primit numele pe care îl poartă astăzi: Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”.
Schimbarea denumirii nu a însemnat însă desprinderea de ceea ce fusese Școala Populară de Arte, ci continuarea și dezvoltarea unei tradiții. Spiritul școlii, misiunea sa de a descoperi și forma talente și vocația de a aduce cultura mai aproape de oameni se regăsesc și astăzi în activitatea Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”.
De la primele cursuri desfășurate în spațiul Casei „Ion Bănescu” până la structura culturală complexă de astăzi, instituția a crescut, și-a diversificat domeniile de activitate și a devenit un adevărat hub cultural al județului. Muzica, artele vizuale, arta mișcării, cultura tradițională, cercetarea și promovarea patrimoniului se întâlnesc astăzi în aceeași instituție, continuând o poveste începută cu Școala Populară de Arte.
Astăzi, Școala Populară de Arte și Meserii continuă să existe în cadrul Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, prin Secția Cultural-Educativă – Școala Populară de Arte și Meserii – Universitatea Populară. Sub această structură, tradiția formării artistice este dusă mai departe prin cursuri și programe dedicate muzicii, artelor vizuale, artei mișcării și educației culturale.
Astfel, povestea începută cu Școala Populară de Arte continuă și astăzi, prin generațiile de cursanți care îi trec pragul, prin profesorii care transmit mai departe cunoștințele și pasiunea pentru artă și prin misiunea de a descoperi, forma și susține noi talente. Instituția s-a dezvoltat și s-a transformat de-a lungul timpului, dar esența sa a rămas aceeași: arta și cultura mai aproape de oameni, indiferent de vârstă.
Semnat de: Gabriela Bădilă, CCTB
Documentarea acestui material s-a realizat pe baza informațiilor din volumul „Valori ale culturii de masă în Dobrogea – Școala Populară de Arte și Meserii Constanța”, semnată de jurnalista Aurelia Lăpușan, precum și a documentelor de arhivă și a mărturiilor oferite de foști și actuali profesori și absolvenți ai Școlii Populare de Arte.
