O femeie a primit, zilele trecute, o pedeapsă cu suspendare, la Judecătoria Constanța, într-un dosar deschis în 2017 pentru ucidere din culpă. Femeia a fost implicată într-un accident rutier soldat cu moartea unui pieton care traversa prin loc nepermis, iar procurorii au clasat, inițial, cauza, pe motiv că vina a fost exclusiv a pietonului, o femeie trecută de 60 de ani. Însă, ulterior, în urma unei expertize, s-a cerut redeschiderea dosarului.
Roxana C. Se afla la volanul unui Mercedes Benz, în seara zilei de 10 mai 2017, când a virat stânga pe strada Mircea cel Bătrân, de pe o stradă cu care aceasta se intersectează, lovind, astfel, o persoană care tocmai se angajase în traversare prin loc nepermis și fără să se asigure. Practic, vorbim despre o femeie de 68 de ani care ieșise printre mașinile parcate și traversa strada în mod neregulamentar.
Ca zonă, accidentul s-a produs în fațaa hotelului Sport. Victima a fost preluată de ambulanță și transportată la spital unde, după două zile, a murit în urma traumatismelor. Ca urmare a acestui fapt, șoferița implicată a fost cercetată pentru ucidere din culpă. Pe data de 26 martie 2021, procurorii au clasat cauza, concluzia fiind aceea că singurul vinovat este pietonul. Însă rudele decedatei au formulat plângere împotriva ordonanței de clasare, iar cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța.
Medicii legiști au concluzionat că moartea victimei a fost violentă, iar raportul de expertiză tehnică auto efectuata la data de 02.05.2018 arată că unica vinovată de producerea accidentului a fost chiar victima, prin aceea că nu s-a asigurat în momentul traversării prin loc nepermis și că tot ea era singura capabilă să evite producerea accidentului.
Mai departe, expertul recomandat de către rudele victimei a formulat opinie separată arătând faptul că nu poate fi vorba despre o traversarea străzii fără a se asigura, având în vedere că aceasta a început traversarea cu trei secunde înainte ca autoturismul care a accidentat-o să ajungă pe strada Mircea cel Bătrân. Astfel, s-a reţinut că o parte de vină în producerea accidentului a avut-o și șoferița, care nu a respectat obligaţia de asigurare la efectuarea manevrei de schimbare a direcliei de mers.
Urmare a opiniilor separate formulate de către cei doi experți s-a dispus efectuarea unei expertize criminalistice, din care a că accidentul putea fi evitat atât de către șoferiță, cât și de victimă, ambele având câte o parte din vină.
În raportul de expertiză menționat anterior s-au reținut că că autovehiculul nu a pornit de pe loc de la o viteză nulă, ci s-a deplasat într-o mișcare uniform accelerată în intersecţie, fără a se opri la indicatorul STOP.
Trecând peste alte detalii, șoferița Roxana C. a fost trimisă în judecată pentru ucidere din culpă, iar la finele acestei etape procesuale, instanța de fond a condamnat-o, zilele trecute, la doi ani de închisoare cu suspendare. Totodată, judecătorul obligă societatea de asigurare să achite diverse despăgubiri civile rudelor victimei.
Hotărârea instanței nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Daniel ALBU



























