Având în vedere proiectul „Reabilitarea rețelelor de termoficare din Municipiul Constanța-Etapa II’, se impune executarea lucrărilor de conexiune a unor tronsoane noi de conducte magistrale, pe strada Badea Cârțan.
Pentru realizarea acestor lucrări nu vom putea furniza apă caldă de consum si incalzire la punctul termic PT 48, începând din dimineața zilei de 17 noiembrie a.c.
Durata executării lucrărilor este estimată pentru o perioada de minim 10 ore așa cum ne-a comunicat costructorul, după care va începe umplerea instalației, operațiune efectuată de către Termocentrale Constanta.
„În funcție de momentul finalizării umplerii vă vom comunica informații privind reluarea furnizării energiei termice”, a specificat Termoficare Constanța.
L.M.



























